”Trebuie atins obiectivul”

Citesc în dimineața asta un articol în care prof. Mircea Miclea explică cele trei atitudini de învățare pe care adulții ar fi bine să le adopte pentru a face față unui viitor impredictibil, amenințat și de (senzația că ”știm totul” dată de) ChatGPT, aflat ”la un click distanță”.

Și m-am gândit, printre altele, la oamenii care fac sport, drumeții, călătorii, și cu care mă intersectez. Unii, mulți, sunt cu privirea în potecă (evident că e bine să vezi pe unde calci), opaci la mica și marea splendoare a cerului care stă să se prăbușească peste munte, grăbiți să ajungă rapid în vârf pentru poza (de profil) de final.

Iar pentru asta, vârful trebuie să fie cât mai înalt, florile, în culorile cele mai vii și cât mai spectaculoase, mărimea… cât mai cuprinzătoare.

Ori sunt cu ochii pe ceas în timpul alergării pe tartan (desi nu le bate competiția la ușă) sau cu privirea în cauciucul propulsator al benzii de alergare.

Trebuie atins obiectivul. Obiectivul – mantra omului ocupat și organizat.

Să ne stabilim obiective și să le urmăm neabătut (”dacă vrei, poți”), zic monștrii sacri ai motivării pe FB și Insta. Minus 15 kg în 2 săptămâni, 200 de abdomene pe ședință.

Să ne stabilim un scop, zice Miclea.

Să facem sport, în cazul nostru, sau să mâncăm diferit de cum am făcut-o până acum. Și noi înșine să fim responsabili pentru procesul ăsta. Noi.

Mulți zic (își impun) că trebuie să ajugă la mărimea XS până la 15 iulie și o circumferință de X cm a abdomenului, brațelor, pieptului etc.

Chestiuni obositoare, frustrante și parazitare.

Miclea explică înclusiv paradoxul ăsta al abundenței de informații (despre slăbit și sport, în cazul de față) și al procentului din ce în ce mai mic de oameni dispuși, determinați să le aplice pe ei, deși știu teorie tot atât de multă cât un dietetician sau instructor.

Răspunsul e că informația e amuzament și evaziune. Evadăm din cotidian și din gândurile noastre accesând informații de genul ăsta, prezentate într-o manieră spectaculoasă (poze înainte și după, slăbit supersonic după ce seara vei fi băut licoarea miraculoasă, musculatură de concurs în 2 luni, filtre peste filtre etc.).

Ne ascundem, zice Miclea, într-un ocean de informații. Iar informația asta nu produce învățare.

Mai zice și despre depresie, al cărei prag a coborât la vârsta de 17 ani.

Vă las să reflectați și voi la articolul ăsta (linkul din comentarii).

Căci reflecția, zice Miclea, este una dintre căile de învățare și mult mai necesară acum, când tehnologia ne schimbă viețile în goană, decât înainte.

E bun, citiți-l. Nu zic că ader întru totul la el, dar asta nu înseamnă că nu zice chestiuni utile. De fapt, o să mă mai gândesc…

Linkul e aici

P.S. Uimitoare și reacția lui M., după ce mi-a văzut articolul și pozele florilor de pe Muntele Roșu, altele decât cele cu rhododendron: interesant cum de le-ai văzut tu, pare că n-am mers pe același traseu.

Aici avem o îmbrățișare naturală între un Luceafăr (Scorzonera rosea) și un Clopoțel (Campanula rapunculus). Așa i-am găsit, în fapt, cum ar veni.