Nimeni nu părăsește Orașul promis
Mi s-a întâmplat ceva și încă nu știu prea bine ce. Am terminat Orașul promis și încă mă plouă. Mă plouă pe dinăuntru. Mă plouă cum nu m-a mai plouat demult. Apa mi se prelinge nu pe ochi, ci în scobitura lor. Are cadențe variabile. De poezie sfâșietoare. De roman șotron. Curge în picături-mărgele orbitoare; ard celulele.
Ești într-un albastru de copil în cartea Valentinei Șcerbani.
E cald-rece, e arșiță-viforniță, e viața-morții fără de lacrimi. Și fără vaiete.
Mă plouă mult și nu de înec mă umplu, ci de levitare. Și de o dragoste de început de lume pentru mamă.
De început fără niciodată sfârșit.
E cea mai frumoasă poveste despre cum se iubesc mamele și cum se fac mamele iubite. Mamele care nu pleacă niciodată cu adevărat.
Valentina abia dacă atinge cuvintele, dar ce descărcare diluviană de furnicături. E o necăutare a potrivirilor curcubeu. O și vezi scriind de la o măsuță de Cenușăreasă, privind pe fereastra cât un chip de copil.
Nu știu de unde a răsărit această scriitoare, din ce plămadă a Basarabiei, dar ce mers elegant. Trebuie neapărat să te oprești și să o privești. Și să o citești.
”Mergi prin viață elegant, Ileana, ca o păpușă frântă”, îi spune Ilenei mama cea din plicurile galbene. Ileana e copilul îmbătrânit ”rămas copil”.
Orașul promis e IUBIREA.
Mulțumesc, Valentina! E nespus de frumos la tine-n carte.
Cartea a costat 23 de lei.
