Floarea ”vată pe băț”, cea mai frumoasă din Măcin, clandestină în florărie (I)

Risipite pe culmea rahitică, compun cea mai spectaculoasă poiană din Munții Măcin, accesibilă la mai puțin de o oră de urcuș domol din satul Greci.

Și nu știu dacă asta se datorează exclusiv florilor ca vata de zahăr sau miilor de cărăbuși aurii care se împerechează nonșalant în mierea pistilurilor, pendulându-se acuplați în adierea vânticelului de început de iunie.

Poiana aglicelor

Se numește aglică sau teișor (Filipendula Vulgaris) și nu sânziană, cum crede vânzătoarea de la florărie (am povestit aici cum de, mai nou, apare planta asta într-o florărie) și face parte, neverosimil, din familia trandafirilor, deși aduce mai mult cu florile de tei și cireș.

Le-am găsit la începutul înfloririi. Multe erau îmbobocite rozaliu (n-ai fi zis că, odată înflorite, vor vira într-un alb-crem) și parcă neinteresante pentru cărăbușii care nu se prea atingeau de ele, altele, înspumate ca vata de zahăr, cu miros subtil, ușor dulceag de tei și cireș.

E un loc magic și vibrant aici. Mă opresc din pozat și respir nectarul scuturat de gâzele astea atât de venerate de vechii egipteni, care credeau că, dacă le dădeau roată, se umpleau de energia lor vitală.

Pare aceeași specie de gândac de trandafiri, deși carcasele lor bat când în auriu, când în verde-smarald, când în arămiu. E un spectacol în sine zumzetul lor și sclipirea metalică, și tot decorul ăsta numai lumină, culoare, miros.

În simbolistica egipteană, scarabeul reprezintă dualitatea ființei în drumul ei spre soare.

Cu aripile nedesfăcute, scarabeul reprezintă discipolul, învățăceul, iminența vieții încă nemanifestate, începutul călătoriei spre devenire; cu aripile larg desfăcute, zburând spre soare, cărăbușul se transformă din discipol în inițiat, în Kepher, maestrul aflat în relaţie cu Amon, discul solar înaripat.

”Ulterior, grecii şi romanii vor adopta fraza inscripţionată, se pare, pe stâlpii care susţineau aceşti scarabei sacri în cadrul templelor egiptene: „Eu sunt Kepher, discipolul; când aripile mele se vor deschide, Eu voi reînvia.”.

Hieroglifa egipteană „Kepher” înseamnă „a reuşi să exişti”, ceea ce  se traduce prin a se face pe sine, a da o anumită formă, a se reconstrui. Din acest motiv, scarabeul este simbolul resurecţiei, imaginea Soarelui care se reînnoieşte pe sine. Astfel, scarabeul este reprezentat purtând o bilă între picioruşele sale, fapt care reprezintă, pe de-o parte, Soarele care se reînnoieşte zilnic, iar pe de altă parte, discipolul care renaşte din propria descompunere. Pe durata întregii sale vieţi, scarabeul se mişcă prins pe pământ, rostogolind în faţa sa o bilă grea de bălegar, din care va renaşte, pentru că în ea şi-a depozitat propria sămânţă. Astfel, la sfârşitul vieţii îşi va deschide aripile şi se va înălţa spre soare, sigur de soarta sa, pentru că în acel moment va şti că s-a născut pentru a zbura.” (sursa: noua-acropola.ro)

Inaintea și în urma noastră vin și pleacă cete de turiști. Firesc, e cel mai ușor munte, deși întrebarea ”mai e mult până în vârf” e la fel de prezentă ca în urcarea spre Omu.

Utilizări externe ale aglicei: alifie pentru eczeme (din rădăcini), apă de față și stimulent pentru creșterea părului (florile), ceai pentru stomac, tuse, vărsături (tulpina și flori).

Poiana micsandrelor sălbatice

Altă poiană tematică, cu flori exclusiv galbene – micsandre sălbatice (Erysimum odoratum) -, am găsit în Rezervația Moroianu a Măcinului. Aici e însă raiul fluturilor.

Raiul fluturilor de sidef ( Argynnis paphia sau Mantia împăratului). Greu s-au mai lăsat pozați cu aripile deschise, dar nici răbdarea mea nu e pojghiță de gheță. E banchiză…

Micsandrele astea odorate și adorate, din familia verzei, nu sunt cele mai frumoase flori din Măcin, dar tare-s iubite de fluturii de sidef.

În pregătire: Poiana Leopoldia comosa (ceapa ciorii) și alte flori speciale ale Măcinului

Despre Măcin am mai scris:

O altă iubire. Târzie… sau întârziată?

Iubirea scafandrului din apa de smarald

Troesmis – cetatea de mușețel