O palmă sau un sărut?

”Când petrec zile și zile în mijlocul textelor în care se pune doar problema calmului, contemplației, renunțării, mi se întâmplă să vreau să ies în stradă și să-i sparg fața primului trecător… Așa a notat într-o zi moralistul Cioran în jurnalul său.

Da, oamenii sunt astfel făcuți încât excesul de Yin îi face să-și dorească Yang: prea mult zahăr te face să vrei sare, prea mult soare te face să vrei ploaie, prea multă tandrețe te face să vrei asprime, mâncarea prea multă te face să îți dorești să postești; prea mult pozitiv te face să vrei negativ…Când fiicele mele erau mici, le-am oferit în fiecare an, de ziua lor, să petrecem o zi întreagă împreună, tată-fiică, făcând ce vor.

Drept urmare, m-am trezit la Eurodisney în fiecare an, pentru că asta mi-au cerut: o zi la Mickey’s. Bun…Aceste zile îmi rămân în memorie ca amintiri frumoase și fericite. A fost minunat să fim împreună, eu cu fiecare dintre ele, să ne plimbăm pe alei, scăldați în zâmbete, minunății și bună dispoziție, mereu însoțiți de o muzică delicioasă și siropoasă … Ei bine, la sfârșitul zilei, petrecusem un moment delicios împreună; dar am avut, după această supraexpunere la vată de zahăr, Coca-Cola și o lume fermecată, o dorință aprigă de a mânca cârnați și de a bea vin roșu, de a spune cuvinte grosolane și de a da cu piciorul în coșurile de gunoi.

Aveam poftă să mă întorc la viața reală. Cea în care există adversitate, cea în care ne izbim de real și unde ne rănim uneori. Viața reală, cea în care nu avem de ales, cea în care negativul ne ajunge mereu din urmă, fără să fie nevoie să-l chemăm.

Adversitatea este chiria vieții. Ce altceva putem face decât să o înfruntăm, să o acceptăm și să trecem peste asta? Apoi revenim, cât de bine putem, la fericire.

Personal, aș prefera să nu trebuiască să mă bucur de beneficiile negative. Aș prefera să știu că adversitatea și încercările există, fără a fi nevoit să le experimentez. Aș prefera ca oamenii pe care îi iubesc să nu se îmbolnăvească, să nu fie nefericiți ori răniți, să nu moară. Asta mi-aș dori.

Dar nu funcționează așa o viață umană.

Cu siguranță, există beneficii ale negativului, există în mod evident o înțelepciune a nenorocirii și a adversității: a ști să o recunoști, a ști să te hrănești cu ea, a încerca să înveți din ea, a te strădui să-i supraviețuiești.

Dar prefer înțelepciunea fericirii, să o savurez, să mă pregătesc pentru zilele proaste. Această înțelepciune nu este atât de ușoară și evidentă pe cât pare. Autorul grec Xenofon, în tratatul său despre educație intitulat Ciropedia, a fost cel care a notat acest lucru în urmă cu aproape 2.500 de ani: „Este mai greu să întâlnești un om care să poată suporta fericirea decât nenorocirea”.

Dificultatea de a suporta fericirea sau chiar evocarea fericirii… Acesta a fost, poate, cazul lui Cioran, ale cărui remarci le-am citat mai sus, și pe care textele senine îl făceau să-și dorească să iasă în stradă și să pălmuiască trecătorii.

În ceea ce mă privește, supus în fiecare zi unor valuri de știri și informații în care este vorba doar de violență, moarte, pandemie, atacuri și nedreptate, îmi vine uneori să ies în stradă și să îmbrățișez toate ființele omenești.”

Articolul l-am tradus de pe blogul Psycho Actif a lui Christophe André https://www.christopheandre.com/