Shopping ”de calitate” pentru iertarea păcatelor

O blondă nu e doar o blondă, ci și o posibilă fustă ridicată în vârtejul creat de fuga metroului. La metrou, ca la metrou într-o zi amorțită: călători puțini și apatici, trenuri care vin rar. E o anumită dormitare în toate și în toți. Vatmanii, mai abitir decât într-o zi de lucru obișnuită, sunt mai atenți la blondele de pe peron, în interes pur și strict profesional (asta ți-e clar după gimnastica amplă a gâtului bine rotit spre peron). Dacă se aruncă vreuna în fața trenului? De la Marilyn Monroe încoace, vigilența a crescut și foarte bine că-i așa.

Ajung în fața mall-ului și-mi închipui că va fi ca la metrou sau ca pe stradă: mult vânt, cetățeni puțini. Se dovedește însă că sunt zero în ”psihologia maselor”. Degeaba făcui cursul acesta în anul trei de facultate. E drept că, de atunci, nici masele nu mai sunt ce-au fost….și nici mall-uri nu erau. E aici o densitate pe metru pătrat ca pe peron într-o zi lucrătoate. E nefiresc. Trag nădejde că, în magazinul meu preferat, în care anul trecut bătea un vânticel ca de muzeu, voi avea toată tihna unui shopping ”de calitate”. Mă înșel amarnic. În magazin e ca în fața mănăstirii, când se răstoarnă autocarul cu turiști: grabnic își manifestă credința cumpărând la întâmplare ce-o dat Domnul, cruciulițe, mătănii, smirnă, ulei sfințit, brelocuri cu doamne-doamne, magneți pentru frigider, adică iertarea păcatelor. În incinta în care mă aflu păcatul este permis și chiar recomandat. Dacă nu duci cardul la fund ca pedala accelerației în drum spre Grecia, nu știi să te bucuri de viață, adică ești out of fashion.

Iaca, apar și niște asiatici! Adevărați profesori ai prestidigitației. Nimeni nu-i întrece în a mânui pe toate fețele și apoi arunca țoala pe tejghea, ca și când și-ar scoate un tăițel din strungăreață. Mă dezmeticesc cu greu. Nu e ce mă așteptam. Sunt în fața unei vânzoleli de hipermarchet ca înainte de Crăciun. Mă mulțumesc cu doar o pereche de pantofi și o pereche de pantaloni.  La jacheta de lână, lucrată manual, renunț chiar la casă din pricina celor 3 prețuri amețitoare de pe etichetă, spre ”înjurarea” celor din spate. În fața garderobelor și la case cozile sunt ca la teleferic. Te apucă cu vertij când vezi căpița de haine pe cap de locuitor. Mă mai apucă și un frison – jos, cum ar fi zis mamaia – dar nu-i dau importanță. Dintr-o dată, simt că trebuie să mă grăbesc, nu am timp de pierdut și la coada de la toaletă. O decizie total greșită, care mă va costa…. 

Ies din mall cu punga neagră în chip de trenă. Puțin îmi lipsește să mătur cu ea pe jos. Stau cu brațul încordat și ușor ridicat, ca să nu perii asfaltul. Gerulețul s-a transformat în ger sau eu am mai multe frisoane? Îmi spun că nu-i bai, în 30 de minute voi fi bine-merci pe toaleta de acasă. Dar nu-i tocmai așa, o vezică nedeșertată la timpul ei nu te iartă…. Metroul vine, cum altfel?, după minute bune de așteptare. Mă trag într-o margine a șirului de scaune din tren să nu cumva să incomodez cu papornița mea neagră. O pun jos și ea se deschide ca o carte. În definitiv, n-am nimic de ascuns. Cu puțin înainte de ajunge în stația Romană, trenul frânează brusc. Ne strângem toți ca un burduf de acordeon. Unii înjură cu glas tare, alții sunt impasibili. Punga îmi fuge de sub picioare ca o minge. Vatmanul își prezintă scuzele:

-Stimați călători, o defecțiune tehnică a intervenit. Trenul staționează două minute.

Continuarea, aici