Neiertarea vine din interior

-Stimați călători, o defecțiune tehnică a intervenit. Trenul staționează două minute.

În vezică încep să simt secundele ca niște ace. Mă întreb, dacă tot am stat la coadă în magazin, ce mă mai costa încă una în toaletă. Prea târziu. Abdomenul începe să mă doară și să se umfle. Parcă am un dovleac în mine care apasă pe vezică ca un trăgaci de pistol. Trenul se pune în mișcare, la fel și bucuria mea efemeră. Mă simt mai curajoasă acum, mai pregătită să înfrunt drumul scurt spre casă. Nici nu oprește bine trenul în stația Tineretului, că vatmanul anunță scurt și precipitat, ca și când un incendiu ar fi izbucnit chiar în cabina lui:

-Vă rugăm să coborâți ACUM (accentuând acum ca înainte de prăbușire)……Ne îmbulzim cu toții spre uși, nu e timp de pierdut, vocea vatmanului nu lăsa loc îndoielilor. Pe peron, lumea se agită de colo-colo, unii dau telefoane, alții se hotărăsc să iasă la suprafață. Din difuzor se aude vocea gospodinei de la metrou:

– ”Datorită unei tentative de suicid, trenul va avea întârziere.”Bine-bine, dar câtă? Repetă și iar repetă mesajul acesta, frăsuiala se întețește. Mă sprijin de o coloană a peronului. Nu știu încotro să o apuc și dacă nu cumva o să-mi crape vezica de atâta presiune. Marmura e rece, pe peron e umezeală. Încep să tremur. Frisoanele se întețesc. Abdomenul mă doare atât de tare, încât nu mă pot mișca de pe loc. Nu știu ce să fac, încotro să o iau. Gospodina din difuzor nu precizează câtă întârziere va avea metroul. O variantă ar fi să aștept (dar cât?), alta – să ies la suprafață și să merg cu autobuzul (dar care?). Îmi dau seama că am o și mai mare problemă: de vreo 20 de ani, n-am mai pus piciorul într-un autobuz, nu știu unde are stație și de unde să cumpăr cartelă. O sun pe Maria cu un glas pierit. Îmi explică ce și cum să fac și parcă se amuză de nerozia mea. Trec minute bune și tot nu știu ce să fac. Sunt blocată în propria indecizie. Mă uit și eu la ceilalți oameni, ca și când la ei s-ar afla răspunsul. Nimeni nu-mi spune nimic. Abdomenul țipă de durere. E umflat ca un cimpoi. Mi-e și frică să o iau din loc. Minutele trec. Mă surprinde și pe mine înțepenirea mea. Încălzesc marmura din spatele meu și parcă e ceva mai bine. Gospodina din nou repetă:

– ”Datorită unei tentative de suicid, trenul va avea întârziere.”Mă surprinde (a câta oară?) ambiguitatea asta a noastră, a românilor. Câtă întârziere va avea???? Zicem: ”te sun imediat” și se trezește să te sune a doua zi sau deloc; zicem ”acum”, când, de fapt, e mâine sau poimâine etc. Frigul îmi pătrunde în oase ca apa printre pietre. Îmi intră în fiecare celulă. Mă decid că nu mă pot mișca din loc și că trebuie să aștept. Orice pas în plus poate să mă coste. Privesc spre stânga secundă după secundă. Într-un târziu, iată și luminița de la capătul tunelului.

Urc în tren și-mi țin respirația ca nu cumva șuvoiul pe care îl strâng atât de bine să mi se reverse printre picioare. Cu supapa bine strânsă, mă reped spre un loc liber ca uliul asupra prăzii. Nu mai am multe stații, trebuie să rezist. Deocamdată, nici nu vreau să mă gândesc la drumul de la metrou spre casă. Cum o să-l fac? Și dacă o să rezist?

Ba rezist. Merg într-un marș forțat, încercând să nu mă zdruncin prea tare. Strâng între pulpe un ac imaginar. Nu-i dau drumul nici la semaforul în fața căruia, desigur, trebuie din nou să aștept.

Merg și strâng. Strâng și merg. Am făcut exercițiul ăsta la sală de mii de ori. Trebuie să-mi reușească și acum. Îmi reușește. Intru pe ușă ca un uragan (Maria mă privește speriată) și mă deșert în toaletă. Ce bucurie poate fi mai mare ca asta? Zăgazurile se rup, poa` să se rupă. Dacă cineva m-ar fi întrebat atunci ce simt, i-aș fi răspuns simplu și românește: ”joie de vivre….”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Related Posts

  • Ciocolată cu îndulcitor, stafide, caiseCiocolată cu îndulcitor, stafide, caise 250 gr. lapte praf 250 gr. zer pudră (zerul poate fi înlocuit tot cu lapte praf) 150 ml apă 80 gr. cacao conținut redus de grăsime 200 gr. unt 45% grăsime 5 linguri îndulcitor stevia esență rom stafide sau alte fructe confiate PREPARARE: Fierbi apa și […]
  • Și campionii plâng câteodată….Și campionii plâng câteodată…. Cu ceva vreme în urmă, când i-am spus lui sensei că mă tem foarte tare ca nu cumva ceea ce scriu să alunece în ridicol, mi-a răspuns cam așa: dacă ție îți place să scrii, scrie; scrie pentru tine, ce-ți pasă de ce cred alții. Tu crezi că, dacă îmi era vreo teamă de ridicol, m-aș mai fi […]
  • Știi ce să mănânci în timpul antrenamentului?Știi ce să mănânci în timpul antrenamentului? În trecutul Chinei, oamenii își dădeau binețe, întreband ”Ai mâncat?”  Aceasta însemna că se verifica cât de întremat, refăcut, era întrebatul. Fără nici o legătură cu China, și eu îmi întreb cursanții dacă au mâncat. Întrebarea mea are însă, în principal, scopul de a adapta […]
  • FIT la 40+ e pe FacebookFIT la 40+ e pe Facebook FIT la 40+ e un grup nou creat de mine puțin înainte de finalul anului. Încă mă simt în el ca-ntr-o casă nouă. N-am dibuit încă toate comutatoarele, n-am tablouri pe pereți, n-am mobilă, n-am poze pe comoda din living (pornesc, cum ar veni, de la lingură și furculiță). Dar am ceva idei […]
  • “Nu mai vreau să fac pauză fară motiv”!“Nu mai vreau să fac pauză fară motiv”! Ieri seră am trăit un alt moment de bucurie sportivă. 1 Martie, flori, mărţişoare, prăjituri, 🙁 mesaje pe facebook, vine primăvara! - deşi tocmai ninsese - , să ai o primăvară frumoasă! (zice clişeul); femeile şi-au urat între ele toate cele.....te ia aşa cu o uşoară şi dulce amorţeală […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.