Și, care horoscop a mințit?

Deunăzi, soacră-mea m-a prins la telefon (cel fix) și a ținut să-mi facă sumarul tuturor ”horoscopiștilor” perindați pe la toate televiziunile precum evlavioșii la Mecca, iar berbecul (adică eu) va avea în față-i un an măreț (adică Doamne-ajută! cum ar spune un clasic în viață).

-Îmm, daaa, bun, vaaaai, ceeee bineeee! zic în speranța că asta poate suna ca o invitație la a-și încheia mai repede expozeul (nu vreau să-i tai scurt macaroana, prea e însuflețită și simpatică când povestește, de parcă i-ar fi dat cineva în cafea și i-ar fi prezis câștig mare la drum de zi).

Cât ascult, mă frăsui de pe un picior pe altul, îmi aranjez coafura în oglindă, îmi studiez atent dinții, aranjez două-trei cărți în bibliotecă, mai citesc câteva titluri (Proust, O iubire a lui Swann – ce pipotă tre` să ai să duci cartea asta la capăt…), iar ea își reia tirul parcă și mai ambalată:

-Aaa, da` stai să vezi (mă fâțâi și mai abitir, încep să transpir de la tot binele prezis în unanimitate și cu care, deocamdată, nu știu ce să fac), stai să vezi Marius ce an o să aibă!

Din când în când, printre cele recitate de soacră-mea (cred că s-au înțeles horoscopiștii între ei să zică numai de bine ca să nu intre populația în depresie, adică să nu avem întârzieri la metrou), mai strecor și eu câte un:

-Îmm, da, bun, vai, ce bine! Minunat! Și mă pune planeta retrogradă Mercur să adaug că și eu am citit (nu mă întrebați unde, că nu știu…) că se termină un ciclu de 7 ani (firește că de 7 – totul e magie și predestinare, adică 7) în care nușce planete au făcut și au dres, adică retrograde fiind…. Soacră-mea țâșnește ca un gheizer, tocmai când credeam că s-a potolit, că și-a epuizat arsenalul, izbucnește, zic, cu detalii scoase brusc la suprafața memoriei de intervenția mea lipsită de tact și, poate, de regresul planetei Venus (nu mai bine tăceam, că scăpam?).

Azi, am ”gust” să merg puțintel pe jos, printre oameni, să-i privesc și să mă gândesc la ale mele – doar e 3 ianuarie, momentul când trebuie să treci iute de la bilanț la planificare pe luni, săptămâni, zile – adică la rezoluții… Gândul însă îmi deraiază ca un tramvai de pe șine.

O văd pe soacră-mea la câțiva pași în fața mea. Ieșise să-și facă plimbarea de dimineață. Ea nu mă vede, totdeauna merge cu capul în jos, ca și când ar mânui un detector de metale; dar eu nu pot trece pe lângă ea fără să o salut, să o îmbrățișez. Sigur că mă tem, horoscopiștii au fost, fără doar și poate, dați în reluare precum ”Dacă doriți să revedeți”, și, dacă mă prinde, sigur suport partea a IIa. Numai că acum, cu neastâmpărul tălpilor, cu gerulețul acesta, nu mi-e tocmai comod. În plus, trebuie să ostoiesc mâncărimea asta a mâinii stângi, ducându-mă degrabă la unul dintre magazinele mele preferate; îmi închipui că, fiind prima zi lucrătoare a anului, nu toată lumea se va refugia la mal(l) ca un înecat).

Ne apropiem din ce în ce mai mult una de alta și, la o distanță la care distingi clar toate coșurile și ridurile de pe față, îmi sună telefonul (da, salvată de…. telefon). E Tatiana. Mă grăbesc să-i răspund. O anunț să șadă câteva secunde în așteptare cât să o salut pe soacră-mea. În fine, ajung față în față cu ea, îmi zâmbește larg. Îi simt șuvoiul de cuvinte gata să se rostogolească în spațiul strâmt dintre noi. O anunț, scurt și elegant, că vorbesc cu Tatiana la telefon. Scap doar cu o pupătură zdravănă. Deci, ieftin; partea întâi mi-a fost suficientă mie, însă nu și ei, veți vedea imediat.

Seara, soțul meu intră pufnind ca un marfar, dându-și ochii peste cap a năduf:

– Am trecut pe la ai mei. M-a prins mama. Nu m-a lăsat până nu mi-a zis tot horoscopu` pentru tot anu`.