Cu mațele p’afară

Dacă, la un pahar de votcă, ai întreba un rus (sau dacă tu însuți ai pus vreodată piciorul în Rusia și te-ai convins de asta) ce e imensitatea, ți-ar răspunde că e ceva ce niciodată nu e de ajuns.  Imensitatea e ca dragostea (sau ca votca?). Niciodată nu e suficientă, niciodată nu e cu măsură, niciodată cât trebuie. Niciodată câștigată, niciodată pierdută. Nu poartă papion sau mănuși albe, ba poate intra chiar cu bocancii în patul tău sau cu adresa de domiciliu cusută în tivul pantalonilor. Adeseori, e lipsită de bună cuviință. Nu te întreabă politicos dacă ai așternuturi imaculate și parfumate, dacă poate să șadă la cină, pe vârful buzelor tale sau în mijlocul războiului. Nu se poate servi cu rația, ca o bucățică de zahăr la ora ceaiului tihnit.

Dragostea poate țâșni de oriunde: din pupilele dilatate de excitante și oboseală extremă ale unei eminente doctorițe din Volceansk (Cecenia), din degetele cu care un medic, mai mult pictor, dezinfectează un abdomen sfârtecat, cusut cu ață dentară, din firele de păr lăsate pe pernă, înainte de dispariție, de Natașa, sora cea frumoasă a doctoriței, din mizeria unei vieți scopite ca un șrapnel plesnind un vas de toaletă sovietic, din dărâmături, de sub blindate, dintr-un oraș în ruine, dintr-un spital în ruine, dintr-un sătuc cecen – scena unui război ruso-cecen mai dur decât orice Stalingrad, dacă rația de votcă n-ar fi dublă.

Constelația fenomenelor vitale (din care am extras detaliile de mai sus) este cartea de debut a scriitorului american Anthony Marra. Să ai 30 de ani și să scrii o asemenea carte, cu o asemenea forță, având ca suport războiul din Cecenia, înseamnă fie un noroc imens, fie geniu, fie ambele plus o bursă Wallace Stegner în scriere creativă la Stanford University. Cartea, o demonstrație aproape perfectă a unei scriituri fără cusur, rotunde, ritmate, ori te face așchii (cazul meu), ori te lasă cu mațele p’afară (cazul soțului meu),  ori nici măcar nu o poți începe. Depinde câți kilometri de rânduri ai în buricele degetelor și cum reziști finalurilor fără happy end explicit.

Pe fundalul a două războaie ruso-cecene, întinse pe zece ani, Marra compune, cu o desfășurare pe cinci zile, povestea dramatică a patru familii cecene, fiecare având secrete dureroase, sfâșietoare, greu de înțeles, de digerat pentru un cititor care a perceput războiul din Cecenia ca pe un buletin meteo. În toate aceste patru poveşti, dragostea –  sub toate formele ei: de soră, de tată, de fiu, de soț, de soție, de amant – nu e doar prezentă, ci şi obligatorie în contextul perpetuării vieții, pretext pentru trădare, dar și supraviețuire. În definitiv, nu e o crimă să supraviețuiești, își zice fiul neiubit al lui Hassan. Ramzan este castrat de trupele rusești după primul refuz al acestuia de a-i trăda pe rebeli. Din martir scopit, Ramzan devine în ochii sătenilor presupus homosexual și, în cele din urmă, trădător, colaborând cu trupele rusești pentru a-i asigura bătrânului Hassan hrană, insulină, combustibil.   (”- Am făcut-o pentru noi. Ca să supraviețuim împreună. Ești singura persoană pe care o am pe lume. Tu ești familia mea.”)

 Până să ajungi la pasajul revelator, titlul cărții –Constelația fenomenelor vitale – îți pare complicat, pretențios, greu de memorat. Te duce mai degrabă cu mintea la chestiuni ezoterice, paranormale, ieșite din comunul perceptibil. Nimic din toate astea. Explicația  e dată de Dicționarul medical al Uniunii Medicilor Sovietici, în care găsești ”răspunsuri la întrebări pe care nici o persoană zdravănă la cap nu le-ar pune vreodată.” Constelația aceasta este în deplină legătură cu viața, cu perpetuarea ei printr-un întreg proces de: ”organizare, excitare, mișcare, creștere, reproducere, adaptare”. Asta e: un şir de fenomene biologice, fiziologice, care alcătuiesc un mănunchi, o constelație de fenomene vitale.

Acum, titlul ţi se înfige în cap ca un cui şi n-ai să-l mai uiţi curând. Este momentul când te afli la jumătatea cărţii, iar trenul în care te-ai urcat circulă din ce în ce mai rapid, mai nebun, mai amețitor. Te lipește cu capul de scaun; peisajul devine aproape o linie continuă și știi sigur că trenul își va ține promisiunea și te va duce undeva, departe, la loc sigur; te va salva pe tine, cititor, pe Haava, fetița al cărei tată este luat de soldații ruși, sub acuzația de colaborare cu rebelii ceceni. Salvarea pe care Ahmed,  vecinul martor al scenei, o aduce fetiței (poate chiar fata lui?) este trambulina spre viață, spre constelație, a acesteia, dar și răgazul unei scurte povești de dragoste înfiripate între Ahmed, mai mult pictor decât medic, și scoțoasa Sonja, șefa spitalului abandonat din Volceansk, unde duce fetița în speranța că trupele rusești nu îi vor da de urmă. Ăsta e momentul în care, dacă Marra n-ar fi salvat-o pe doctoriță de la un efort extenuanat, de la o agitație de câțiva ani fără ”speranța vreunui orgasm”, punând-o în brațele lui Ahmed, ar fi făcut-o mintea mea, tributară aceleiași înțelegeri a constelației. Marra o face nu doar pentru Sonja, care și-a lăsat iubitul la Londra pentru a veni în Volceansk , în încercarea de a da de urmele surorii dispărute, dar și pentru Ahmed, prizonierul devotat al unei soții țintuite la pat de ani buni. 

Cartea lui Anthony Marra, ca și viața, de altfel, e salvată din imensitatea dramatismului (scene crunte de război, umilințe, foamete, prostituție, tortură, vieți irosite – te rup în bucăți) nu numai de dragoste, dar și de ritmul dialogurilor și umorul plasat, în doza necesară, acolo unde e mai multă nevoie de el.

”-Țestoasele nu sunt crustacee, spuse ea.

-Scuze, juma-de-crustaceu.

-Sunt reptile pur sânge.

Fratele mârâi spre ea.

-Ar trebui să te auzi. Ești absolut ridicolă.

-O țestoasă este sută la sută reptilă, spuse femeia. Cred că și Alu știe asta.

-Nu mă jigni. Toată lumea știe că țestoasele sunt crustacee după mamă.

-Explică-mi, spuse Sonja, foindu-se pe banchetă, în timp ce mașina se rotea în cerc.

-O șopârlă fute un crab și nouă luni mai târziu apare o țestoasă. I se spune evoluție.

-Sper că profesorul tău de biologie a fost trimis în gulag, spuse ea.”

 Constelația fenomenelor vitale (Humanitas, 2015) este prima carte (din câte citii eu…) în care există o reprezentare grafică a timpului. Asta înlesnește înțelegerea poveștii. Altminteri, toate flash back-urile la care Marra apelează pentru a ilustra scene din cele două  războaie cecene ne-ar fi trimis într-un montagne russe fără centuri de siguranță. 

P.S. Dacă Radu Naum (Radu, încă o dată, un mare mulțumesc!) nu mi-ar fi recomandat cartea asta, nici eu, nici Marius, nici Cristina, nici Traian și nici voi, cei care îmi citiți blogul, n-am fi aflat că, atât de aproape de România, o populație  de sorginte musulmană (cecenii) duce, din 1994, un război atroce și aproape continuu cu Rusia. Miza este cel mai bine explicată de kilometrii buni de conducte de gaze și țiței care traversează teritoriul cecen și dorința de independență a Ceceniei.

Între timp, scrie Wikipedia,  Cecenia are una dintre cele mai scăzute medii de vârstă din Federația Rusă și este una dintre puținele regiuni unde se așteptă creșteri ale populației, datorate fenomenului”războiul provoacă familii cu mulți copii” .

Primul război cecen: 1994-1996

Al doilea război cecen: din 1999