Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I)

În inima Cotrocenilor, unde altundeva dacă nu pe Louis Pasteur (38), s-a cuibărit, de puțină vreme, “La petite bouffe” *. O cafenea discretă privind, din colțul său de grădină – cu patru mese și un prici – spre străduțele largi, îmbrăcate într-o liniște boemă de sfârșit de iulie. Locul e cochet; miroase a nou și are caimacul unei după amieze blânde la Paris.

Pășim pe mica alee care face legătura cu intrarea în cafenea. Din mijlocul încăperii, stând pe latura cea mai vizibilă a mesei, ne învăluie cu o privire blajină însuși Gabriel Liiceanu. Tricoul și atitudinea decontractată a filosofului îmi alungă bănuiala că am aterizat în mijlocul unei lansări de carte. Ne stabilim la una dintre măsuțele din grădină. Lucru neobișnuit, susurul discret al unei fântâni  e singura muzică ambientală  (sau poate sunt prea cucerită de conversație). Pe prici, două duduițe sunt absorbite de lectură. Nimeni și nimic nu pare că le deranjează. 

O domnișoară subțire și molcomă în mișcări ne aduce cafeaua și o generoasă carafă cu apă în care plutește un mănunchi de crenguțe de busuioc. Ca o cafegioaică de cursă lungă, simt de la prima picătură care-mi invadează papilele cât e de bună marfa. Obligatoriu, neîndulcită! Sorb apa aromată ca un caprese delicios și, brusc, mă simt ca-n grădina mea. Locul mă destinde. Are o liniște specială. Timpul stă (sau poate are o altă măsură), doar conversația curge. Și apa fântânii. Vorbim câte-n lună și-n stele, trecem de la polemică la povești despre cărți, despre copii, despre vacanță….. 

Primei carafe (repet, cu apă 🙂 ) îi succede o alta. Nu-ți prea vine să te dezlipești de loc. Nici un ochi nu te privește de sub vreo sprânceană ridicată. Prin spatele meu, Liiceanu se strecoară către portița din fier forjat. Ne salută politicos. Sprinten, își încalecă bicicleta, cuprinzând ager cu privirea ambele sensuri ale străzii. Îl urmăresc până când platanii îl ascund privirii. Agilitatea lui mă încântă. Peste ceva momente, zăresc și silueta lui Radu Paraschivescu. E clar, e ziua și locul scriitorilor!

Îmi spun,  cumințită de aroma cafelei și a apei sfințite cu busuioc, că dintr-un loc ca ăsta, mirosind a pâine bună și a carte proaspăt tipărită, nu poți pleca cu mâna goală. Și spiritul are nevoie de hrană (poate mai mult decât trupul). Aleg între două volume Humanitas, proaspăt tipărite. Greu să te decizi  ca și cum ai avea sub ochi două cărți de joc, cu cifrele și culoarea la vedere. Deși numele autoarei nu mi-e cunoscut, privirea mi se lipește de “Zuleiha deschide ochii”, de Guzel Iahina.  După toate aparențele, “o carte exotică, numai bună pentru apropiata-mi vacanță la Eforie Sud”, îmi spun. Cititul “Conjurației imbecililor” (John Kennedy Toole) merge ca un tren personal….; oprește în toate haltele…. Seara, între făcutul bagajelor și alte treburi gospodărești, fur câteva momente pentru a începe, într-o doară, Zuleiha. Mare greșeală….

Voi continua….. 

P.S.  Deschisă de curând, “La petite bouffe”  este  cafeneaua aparținând Librăriilor Humanitas. Aici găsești produse de patiserie și brutărie artizanală, cafea bună și o selecție a celor mai bune titluri Humanitas. Din fiecare poți lua câte ceva și acasă; chiar și parfumul unei atmosfere destinse, liniștite.

*La un search pe Google, vei găsi traducerea “La pisicul ghiftuit”. Noi, ăștia mai franțuziți, am zice mai degrabă: mica haleală (înfulecare). Dacă aveți alte idei asupra traducerii, lăsați-le, vă rog, aici.

A doua parte a articolului este aici.