La picior de Paris
Iertați de arșita verii, care nu-ți mai lasă loc și de altceva în afară de plajă, mare, plajă, bere (acolo unde-i cazul…, înc-o dată repetir), am dat Bucureștiul – cuprins de zăpăceala cumpărăturilor de început de școală – pe liniștea și poveștile fabuloase, nebănuite de mintea turistului mâncător de gogoși și porumb fiert pe plajă, ale Techirghiolului și Eforiei de Sud.
Bucurați peste măsură de primirea atât de caldă a gazdelor noastre de la Eforie Sud, ne-am pornit în cucerirea Techirghiolului (a nu se înțelege că ne-au lăsat șalele sau genunchii…).
Dar nu acel Techirghiol pe care îl știm doar după mirosul nămolului sau după priveliștea oferită de fuga mașinii prin dreptul Eforiei de Nord, necum după vederile cu apus de soare. Nu, nu acela; ci acel Techirghiol cu parfum de mijloc de secol, cu personaje hâtre, cu oameni amestecați, de toate națiile, acel orășel văzut, trăit și povestit cu umor și voie bună de domnul Sârbu, marinar încercat pe toate mările și oceanele lumii, gazda și ghidul nostru.
Mai dați pe aici, povestea ieșită din incursiunea noastră prin Techirghiol va fi una cum nu aveți norocul să auziți în fiecare zi. Ca să nu mai spun că nu o veți găsi în nici o carte și nici pe Internet, cât e el de mare….
Va continua
La picior de Paris (I)
La picior de Paris (II)