Mon amour, since 1973

Amărâtul ăsta de acum, tocmai împlini 655 de ani de atestare documentară. Ibrail, “Orașul cu salcâmi”, “La tanti Elvira”, ” orasul evantai” (ca de-aia si orbul a nimerit Braila), “cele mai frumoase fete”, născute din amestecul de nații de români, greci, turci, evrei, ruși, tătari, bulgari, italieni, olandezi, armeni, “Ciulinii Baraganului”….

Priviți ce farmec e în ilustratele de mai jos!

*******************

Când ne-am mutat într-o casă stil vagon, curte strâmtă, la un gând de malul Dunării, prima oară am dat cu nasul de … nu de cărți. De ciulini. Știți cum miros ciulinii? Verde-amar-stătut-greu. Cam ca ploșnița grâului. Zgârie pe dinăuntru și nu-ți pleacă o viață din pătulul mucoasei nazale.

Lanul ăsta cu ciulini, în desime cu nimic mai prejos decât unul de grâu, se implantase obraznic chiar în fața casei, la o lățime de stradă. Decor verde trufaș, viguros, aproape cât mine de mare (eu de atunci) care, pasămite, nu incomoda pe nimeni. Mingea copilului inevitabil trage în ciulini (magnetul hortensiilor babei Joița aveau să apară mai târziu, în text 🙂 ).

El se înfoaie și, abia după ce-l zgândări puțin, ciulinul îți varsă tot taninul în nări și pe piele. Aproape că nu mai simți dungile roșii, perfect paralele, și usturimea ajutată în efect de transpirație și praf; mirosul e cotropitor. Mori cu el în nări. Ca și cu mirosul de Dunăre…

Apoi locul ciulinilor fu luat de depoul de tramvaie, ale căror uși se deschideau ca pușculița chinezească după-un bobârnac. Aici e un fel de școală a vieții: taxezi riguros pasagerii, pe unii recalcitranți îi dai jos cu un upercut, că și tu, țânc brăilean să fii, tot trebuie să cinstești memoria lui Ion Covaci, mare pugilist devenit milițian, omorât cu un cuțit aplicat direct în jugulară, mortal, de un borfaș pe care-l escorta la sediu pentru că refuzase să se legitimeze.

Ca să nu mai zic că galele de box dădeau ora exactă în oraș mai abitir decât fotbalul azi. Unde să se nască cei mai buni pugiliști dacă nu în orașul cuțitarilor lui Codin?

Ceva mai încolo, lângă fabrica de chibrituri, care scuipa zilnic rumeguș pe rufele noastre și în gâtlejuri, erau bazinele cu apă de pe care se executau niște sărituri ca la Montrealul lui 76. Aici se marcau recorduri prin frecvență și antrenament asiduu.

Depoul a fost ras de pe fața pământului și, pe locul lui și al ciulinilor, a apărut un cămin de nefamiliști (azi, familiști) și-o stradă lărgită, cu două sensuri de mers, care te duc și te aduc de la malul Dunării, trecând pe lângă fosta fabrică de bere – cu mirosul ei de malț și hamei – cât ai zice… evident, pește.

Ultima stradă de dinainte de fabrică și de Dunăre adăpostea o cocioabă tenebroasă locuită de un moș singuratic, slăbănog, lungan, veșnic în costum; grec să fi fost? poate evreu, poate țigan?

Vindea semințe la cornet măsurând cu un păhărel cu fund dublu. Mă îndoiesc acum că semințele erau tot ce căutam noi pe-acolo. Prin ușa întredeschisă, delabrată, izbitor treceau mirosul stătut de semințe și sare arse și un decor labirintic, subteran, intrigant. Nu ne vorbea, nu schița gesturi inutile.

Grăia suficient de artistic cu degetele-i noduroase, lungi, măslinii, cât punea semințele în cornetul din file de caiet sau de ziar. Fugeam de acolo ca din pușcă doar ca să revenim imediat după semințe, care nu ajungeau nici pe-o măsea.Și-apoi Șantierul Naval, dar asta-i deja altă ciorbă…. pentru un alt mic-dejun.

***************************

Lipită de casa noastră e curtea coanei Joița. Casa îi e acră ca ea, șuie un pic, singuratică, cu mici cercevele ale ferestrelor și poarta vopsite în gri. Și întunecată. Pe griul ăsta, rumegușul fin și înecăcios, pe care-l simți ca un cuib de păsări instalat în gâtlej de primăvară până-n iarnă, scuipat zilnic de fabrica de mobilă de peste drum, e mai vizibil decât pe rufele noastre, pe care mama le scutură întotdeauna înainte de a le strânge.

Ca tot ce respiră pe o rază de câțiva kilometri de la fabrică, mama înghite și ea rumeguș, plus cel emanat de rufe, dar nu la nimicul ăsta, obișnuit ca norii, stă mintea ei.Curtea Joiței, ca și a noastră – deși casele sunt construite aproape de malul generos al Dunării (”având Dunărea, nu poți să mori”) -, este îngustă și lungă ca un coridor de bloc.De fapt, așa sunt toate curțile de pe străduțele astea de capăt de bulevard radial, cum sunt și celelalte 2 artere, care pornesc, într-un semicerc, de la Dunăre și se opresc tot la Dunăre; că orbul tot de aceea a nimerit și el Brăila.

Curtea ei, spre deosebire de a noastră – betonată și ticsită de fiare, scule, piese metalice fără utilitate, adunate de tata ca potcoavele de cai morți și depozitate aiurea pentru când ”oi avea nevoie” – curtea ei deci are, lucru rar, o limbă de pământ. În capătul ei crește un zarzăr înalt, ale cărui crengi se desfac, ca o invitație indecentă și desfrânată, peste acoperișul casei noastre.

Noi, neavând încotro, o onorăm cu bucurie obștească și ilicită.Prin podul nostru, acoperit, pe partea care dă în curtea Joiței, cu tablă ruginită, deflorată de ploaie și lăsată cu ochiuri de lumină, verific starea locatarei (de acasă nu pleacă prea des, dar sper ca măcar să doarmă mai mult la prânz) și coacerea zarzărului.

Vara, să calc pe acoperișul încins ca o bucată de carne pe grătar, învelit cu carton gudronat și sudat cu smoală la întretăierea foilor, e o chestiune de cununie a echilibristicii cu iuțeala și toleranța la fierbinte.Calc iute și diafan pe panta abruptă a acoperișului, nu sparg cartonul (ca să nu-mi spargă și tata țeasta), că ne intră ploaia-n casă, și nu rămân prea mult într-un loc; altminteri, smoala cremoasă, fiartă de soarele care bate direct pe casă, se lipește de tălpi ca o rană.

N-am ce căuta în papuci, riscul de alunecare e mai mare decât să-mi ard tălpile în smântâna neagră a cartonului. Caznele astea sunt pișcături de insectă pe lângă culmea poftei de zarzăre care aveau, trebuie spus, și un mare neajuns: sâmburii erau amari, cu greu se puteau mânca.

Dar fructele, ah, fructele!, ce gust dulceag-amărui-parfumat….Jumătate din zarzăr, căci ne întindem mai mult decât ne e plapuma acoperișului, e cules de noi. Lucru pe care, de câteva ori pe an – când coana Joița se ia la ceartă cu tata, dar nu pentru zarzăr, ci pentru mingea mea, care, ca un făcut, ajunge între hortensiile ei nemeritat de albe, spumoase și mari cât balonul – i-l reproșează tatei.

Hortensiile astea ireale, cum n-am mai văzut niciodată, care mă îndeamnă să bat în fiecare zi mingea de peretele casei, sunt, de fapt, un coșmar pentru mama. Tata are un simț aproape patriotic al sfadei, îi ridică adrenalina, nu e pentru el un obstacol.

Dar mama, nici pe departe o sfioasă în dispute, știe că umează bătaia în poartă a Joiței și scandalul.De zarzăr, Joiței nu-i păsa, dar e gardianul hortensiilor ei, cum și eu sunt azi.

Sursă ilustrate vechi: Biblioteca Judeteana “Panait Istrati” Braila

Ar putea fi o imagine cu ‎1 persoană şi ‎text care spune „‎Braila Vedere din ۔P Port BAN‎”‎‎
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi în aer liberAr putea fi o imagine cu 3 persoane şi text care spune „Braila, Str. Imperatul Trajan S”Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, în aer liber, monument şi text care spune „Brăila Calea Vietoriei.”

Related Posts

  • Anca Bucur: ”îmi place să fiu naturală și independentă” – partea I aAnca Bucur: ”îmi place să fiu naturală și independentă” – partea I a A câștigat 2 titluri de campioană Fitness Univers America (Pro Division), numeroase premii naționale și internaționale la gimnastică aerobică. Cu mult timp înainte să o cunosc direct, am văzut-o la o emisiune a TVR făcând flotări: fragilă, dar puternică, cu părul lung, de […]
  • Sexy legs? Oh, yes!Sexy legs? Oh, yes! De Revelion, ne prezentăm cu ce avem noi mai bun - la interior, dar și la exterior, căci ce-i frumos, place și lui Dumnezeu. Mai jos, un set, o înlănțuire de 4 exerciții pentru coapse, recomandată în special celor care vor să și le subțieze și tonifice în același timp. Secveța are […]
  • De ce este atât de dificil să te schimbi?De ce este atât de dificil să te schimbi? Ați observat rezistența care apare atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului? Adesea se produce în noi un blocaj.  Suntem cuprinși de temeri iraționale, de gânduri haotice. Iată cele 3 capcane în care cădem adesea și care se opun schimbării, deși aceasta este […]
  • Pâine umplută cu suncă și brânzăPâine umplută cu suncă și brânză Zilele acestea, reci si ploioase, cer paine aburinda si toata familia reunita in jurul bucatelor simple, calde, satioase. Cu reteta de mai jos, aduc painea mai aproape de placinta si placinta mai aproape de pizza. Un singur aluat, 2 rețete. Rețeta mea de pâine: 500 […]
  • Vrei coapse sexy? Lucrează cu greutăți!Vrei coapse sexy? Lucrează cu greutăți! Sa ne revenim, deci! Pastele a trecut, ca maine vom fi la mare.... Pentru coapse tonifiate si sexy, nu exista alta cale decat aceea a exercițiilor cu greutatea propriului corp sau greutati aditionale + grija la farfurie. Multele ore de alergare fara exercitii de fitness s-ar putea sa nu […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.