De miere și de plăcere

A trebuit ținut în frâu, că prea se desfrânase. Și-a mai trebuit: el să îmbătrânească de 11 ani, eu să-i tot aștept înflorirea, știut fiind că am o lipsă acută de răbdare vegetală și-ar fi putut să mi-o menajeze, căci mă transform în albină; îmi place umbletul din floare-n floare. Și chiar m-am transformat.

În partea de jos. Altfel cum aș fi putut sta în genunchi și într-un ac, acu vreo trei ani, parcă, când am constatat că, pentru prima dată, i-au dat niște scântei azurii. Era chiar de Paști când le-am găsit (în anul acela căzuse cam la vremea asta); de altfel, cred că îi mai zice și floarea Paștelui, dar la câte nu le zicem așa…

Întâi am crezut că sunt doi fluturi azurii obosiți și cam blegi de-o aripă, prea stăteau înfipți, discret acuplați la baza tufei, pe ramuri lemnoase și vechi. Mai văzusem fluturi dintr-ăștia mici, azurii, pe Valea Neajlovului, pe vegetația din buza stufului, stătuseră și la poze cu zoom. V-am spus c-a trebuit să stau în genunchi, devenisem între timp albină de atâta așteptare, și cu ochelarii pe nas ca să constat înflorirea de care habar n-avusesem.

Am o poftă, zice M. trecând pe lângă el – devenit acum arbust în toată firea și ținut cu fire să stea drept – de un traseu pe munte. Și când vrei să-l servești, întreb eu. Să servesc ce?, zice el.

Traseul, îi răspund. A, păi de 1 Mai.

I-am servit, căci până la 1 Mai mai e cale de câteva înfloriri – am câțiva bujori tineri buburuzați, gata să plesnească de roșu și de roz, și de alb – câțiva cartofi cu rozmarin. Am ales două vârfulețe din cele fără flori. Nu l-aș fi deranjat pentru atâta lucru, dar trebuia neapărat să-i spun și vreo două: ai așteptat și tu să-mbătrânești ca să-nflorești atâta.

El nu mi-a răspuns chestia aia banală cu vinul vechi – e un rozmarin bine crescut, după cum vedeți, și oarecum citit, că doar e vecin de trandafir roz, mirositor, și de cireș.

S-a înfoiat olecuță.

De plăcere și de miere.

Câteva albine îl cutreierau.

Despre cât de strâns iubește glicina tutorele, la o înflorire viitoare.

14 aprilie 2024

A nins și azi. Câte un vânticel a pieptănat când și când coamele cireșilor și prunilor. Petalele merilor, în strâns amor abia înfiripat, s-au ținut bine. M. mă anunță, lunând-o înaintea mea pe cărarea spre livadă, că a înflorit busuiocul.

Hei, îi strig, e rozmarin, nu busuioc! Își râde-n barbă probabil, iar a dat-o-n bară cu neclaritățile florilor și culorilor. Tufa îmi ajunge acum până la buric. Era cât o primulă când am sădit-o, să tot fie vreo zece ani.

Rozmarinul înflorește de Paști într-o discreție azurie vecină cu Crucea voinicului, cu care tocmai m-am întâlnit la munte.

Tiț Garfield, zis și Love Me Feed Me Never Leave Me, primul motan statornic din câți s-au perindat pe la noi, prea obosit pesemne să plece peste iarnă, are niște șoapte tainic mirositoare cu lalelele, inspirat fără dubiu de noua poveste al cărei gardian este, în răstimpul cât nu răresc florile.

Musacrii ăștia flacăra violet, adunați în cete de ciorchini, sunt dovada stridentă că femeia n-are cuvânt, mai ales când se jură că nu mai pune flori, și-o vezi în anul următor… cu sapa-n mână.

Kerrya japonica s-a uscat în parte. A trebuit intervenit adânc în tufa care m-a plesnit de vreo două ori peste obraz, deși eu eram cea cu foarfeca-n mână pe poziții forte. Îi las ramurile să curgă până la pământ. Buburuze galbene de mugurași se ițesc promițător pe extremitățile pletelor.

Încă nu e vremea ei. Iar când va fi, înflorește cifulit și delicat, galben solar, îmi împrumută ceva din cât de ușor îi pot fi rănite petalele.

E genul de tufă după care întorci capul, faci o poză și i-o trimiți cu textul: ”Delicată ca tine”.

Cam așa cu amorul floral de azi. A fost multă lumină.

14 aprilie 2023

Cinci dintre cei nouă i-am plantat așa, ca în fotografia de mai jos. Unul face fructe ca inima porumbelului. Ale celorlalți sunt pietroase; unele de un roșu-sange, altele au pistrui și rămășițe de soare în pieliță.

Sunt împielițate cu soare, de aceea și cele mai mari. Dacă plouă când se coc, crapă și se strică imediat. Trebuie puse urgent in cratița de dulceață. Sa vezi ce povești ies la scos sâmburii…

Mai mult decât alții (era sa zic oamenii, dar e vorba de copaci aici), cireșii au nevoie de perechi. Pentru polenizare.

Rare sunt soiurile autofertile. Când sunt singuri, se usucă și mai repede. Și trăiesc atât de puțin. 20-25 de ani. Poate 30?

Un cireș dintre cei vechi s-a uscat. Era singur si cam departe de restul. Cel care l-a plantat nu știa probabil regula perechii. Stătea mai mult plecat. Era pilot.

E primul an din cei nouă când înfloresc până la refuz. Și parcă puțintel mă tem…

Dar lor nu le pasă. Se scutură ca floarea de cireș.

13 aprilie 2024

Ar putea fi o imagine cu pom cu fructe cu sâmburi şi Amelanchier

Related Posts

  • De ce (nu) citim?De ce (nu) citim? În clipa în care am distribuit (și eu) o postare a Bibliotecii Naționale, gazda de mâine a dezbaterii ”De ce citim?” (la care văd că participă 30 de oameni), am avut un sentiment disonant. Chestia asta nu este pentru monsieur Tout-le-Monde. Nu e nici măcar pentru mine, că n-am nevoie de […]
  • Sunt pregătită pentru jogging în Hyde Park! Şi tu?Sunt pregătită pentru jogging în Hyde Park! Şi tu? Mi-am propus ca la următoarea mea debarcare la Londra să merg pregătită pentru jogging pe malul Tamisei şi prin Hyde park. Să mă pot bucura, cel puţin pentru scurtă vreme, de cea mai mare densitate de arbori (per capita), aşa cum nu găseşti în nici o altă capitală a lumii. De cum […]
  • Zumba fitness: compania anului 2012Zumba fitness: compania anului 2012 Nu cunosc în industria fitness-ului o altă disciplină care să democratizeze atât de mult mișcarea și să adune atât de mulți participanți, simpatizanți, cum o face de mai bine de 10 ani Zumba fitness: 14 milioane de persoane din 150 de țări  participă, cel puțin o dată pe săptămână, la […]
  • Metro parisien? Chez moi!Metro parisien? Chez moi! Construiesti sau renovezi o casa si, de fapt, iti trebuie doar un colt care sa fie al tau si doar al tau. Coltul meu de fiecare zi, coltul diminetilor cand imi astept somnorosii la masa (Hai, Stefan, se raceste laptele!), coltul unde, cu laptopul pe picioare sau cu o carte in mana, […]
  • Și bărbații fac aerobic! Cei inteligenți!Și bărbații fac aerobic! Cei inteligenți! Maimuța cu trompă (Nasalis larvatus) și penis veșnic în erecție - o fi vreo binecuvântare asta? și dacă da, pentru cine? - este pe cale de dispariție; mai sunt    3 000 de exemplare din această specie care, în teorie darwinistă, își folosește nasul ca armă de seducție (funcția creează […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *