Stereotipuri antipatice

”Din când în când, îmi surprind creierul pe punctul să producă gânduri care nu-mi plac deloc. Nu doar neliniști, tristeți sau furii exagerate, ci și clișee, stereotipuri.

De exemplu, într-una din zile, m-am intersectat cu un bărbat de vreo 50 de ani, păr grizonant, îmbrăcat ca un adolescent pregătit să facă skateboard pe trotuar, cu căștile pe urechi și șapca pusă invers. Mi-am surprins creierul judecând: ”la vârsta lui, e totuși cam patetic”. Înainte să-mi spun: ”și ce? Se distrează, nu face nimănui rău și poate e o persoană bine intenționată, o ființă agreabilă, simpatică și generoasă.”

Într-o altă zi, și mai rău: așteptând la semafor, doi tineri, cu un look de granguri de periferie, la volanul unui ditamai Mercedes-ul decapotabil, negru, ochelari negri și boxele la maximum. Am văzut țîșnind din minetea mea clișeul: ”la vîrsta lor, cum și-au putut permite să plătească o mașină atât de scumpă? Sunt probabil dealers…..”. Nesănătos.

M-am trezit repede la realitate: ”ce știi tu! sunt poate două genii ale informaticii, care au creat un start-up și au făcut avere? Dacă toată lumea ar gândi lucruri ca astea, societatea ar deveni insuportabilă! Acordă-le și creditul altor competențe, nu doar al traficului de droguri.”

De ce, din când în când, lucruri ca acestea îmi trec prin minte, mie, care cred despre mine că sunt mai degrabă tolerant și binevoitor? Mie, care nu sunt deloc rasist? De ce gânduri ca acestea, opuse valorilor mele, îmi vin astfel în minte?

Nu prea știu. Cred că niciodată nu le-am cultivat de o manieră conștientă sau deliberată. Poate că nu lucrez destul la contra-stereotipurile mele binevoitoare? De felul: ”toți adulții care fac skateboard sunt, în general, originali și simpatici” sau ”toți soferii mașinilor foarte scumpe au câștigat cel mai adesea făcând treburi oneste”. N-ar fi mai bine?

Trebuie pur și simplu să fiu necontenit atent la toate defectele sofware ale minții mele  sau la toate contaminările prin simplificare abuzivă pe care are tendința să le producă, din comoditate sau pasivitate, în fața clișeelor: stereotipul este practic, ne face să evităm a ne gândi la cazurile particulare, oferindu-ne un gând gata croit (”prêt-à-penser”) confortabil și adesea înșelător.

Ce să mai,  voi continua să muncesc la a repera și salva stereotipurile mele mentale, voi continua să fac constant curățenie generală în stocul meu de clișee, voi învăța să nu judec decât ceea ce cunosc și nu doar pentru că persoane sau comportamente neobișnuite se revarsă peste mica mea lume.”

PS : Articolul a apărut mai întâi în Psychologies Magazine, iunie 2016.

Articolul, în limba franceză, aparținând dr. Christophe André, îl găsești aici: