Nu vând fericire la preț de perfecțiune!

Nu vă lăsați impresionați de pozele pe care le vedeți pe pagina mea, nici de subțirimea taliei sau de desenul spatelui! Uimirea vă poate adormi simțul rațiunii și va scoate la suprafață propriile voastre filtre, care vă pot distorsiona realitatea din oglindă, propria voastră lupă de care poate uneori fugiți. Voi vă proiectați și vă suprapuneți peste ele, ca niște fulgere care, din când în când, întretaie linia orizontului, propriile voastre vise, propriile voastre dorințe, propriile voastre fantezii, posibilele voastre împliniri viitoare.

Căci, ceea ce toți căutăm, este promisiunea unei fericiri perpetue, un cec în alb fără limită de credit care, ne imaginăm, ar trebui să treacă mai intâi prin perfecțiune sau, cel puțin, să se apropie. Să cauți să te apropii de perfecțiune (sau de ideea ta despre perfecțiune) e ca și cum ai avea neostoita viziune a unei fete Morgana. Obositoare, frustrantă, nesățioasă, neîndestulată. Un balon de săpun care, mai devreme sau mai târziu, se va sparge.

Meseria mea nu este de instructor. Si nici de tehnician nutriționist. Meseria mea este de reconciliere, de împăcare a sufletului, a minții, cu trupul. Dacă tot trebuie să ne „ambalăm” – dar nu să-l ascundem – sufletul, altfel decât cu haine mai mult sau mai puțin scumpe, cu bijuterii, atunci să ne croim o măsură care să ne (re)aducă echilibrul și armonia cu noi înșine/însene, în cuplu, în relația cu tot ceea ce ne înconjurăm.

Odată, cu mult înainte să devin instructor de fitness,  mentorul meu spiritual m-a întrebat de ce fac sport. ”Ca să-mi cunosc limitele sufletului,”, i-am răspuns. Sportul, așa cum îl înțeleg și cum il predau cursanților mei, îți poate spune lucruri nebănuite; și nu doar despre tine, ci și despre ceilalți.

Îți poate spune că poți găsi o formă de bucurie cotidiană pe care nu o bănuiai, că poți găsi răspunsuri la întrebări care te chinuiau, că stai mai mult de vorbă cu tine, că limitele tale – fizice și mentale – sunt altele decât cele pe care le știai, că gustul cafelei, chiar al vieții, e altfel. 😉

Nu vând fericire la preț de perfecțiune!” Vând” armonie, echilibru, și sunt neprețuite!