Sportul nu perforează intestinele

12 Noi, femeile, cădem de multe ori în capcana comparațiilor, mai ales când sursele noastre de inspirație sunt coperțile revistelor mondene sau podiumurile de modă. Uitându-ne brusc contextul familial, cultural, social, chiar propriile limitări economice, de timp etc. punem degetul pe poza X și spunem: ”de mâine, așa vreau să fiu”.

Însă singura cale de îndeplinire a ”mâine-lui” este bisturiul, dar nu-ți garantează nimeni succesul, mai cinic spus, nici supraviețuirea.
În goana după perfecțiunea imediată și la preț redus, dar și din lipsa informațiilor, două românce, în decurs de două săptămâni, se duc la medicul ”estetician„ precum mielul la tăiere și se întorc cu picioarele înainte. Și mai tragic este că lasă în urma lor niște copii care ar fi fost fericiți ca mama lor, chiar și cu sânii mai lăsați sau mai mici, dar vie, să trăiască alături de ei.

Cealaltă ar fi vrut să scape de grăsimea de pe burtă cu un simplu click (hârș), cum s-ar zice. Din poza arătată la TV nu părea să aibă o problemă de nerezolvat pe căi normale; cu ajutorul unui nutriționist și al unui instructor de sport, în 5-6 luni ar fi scăpat fără riscuri, fără suferință și n-ar mai fi lăsat în urma ei atâta durere. Dar nici Dumnezeu nu mai face miracole acolo unde darurile vieții, chiar imperfecte, sunt arucate la ghenă.

Acum cateva zile, Oana Grecea, jurnalist bolgger, mă întreba ”de ce oamenii din alte țări au altă cultură față de sport și de ce la noi nu știu oamenii să facă sport?” Răspunsul meu integral este aici.

În ceea ce le privește pe femeile mai plinuțe, am descoperit o barieră psihologică ale cărei explicații le găsesc chiar în modul în care românii privesc sportul în general: ne este rușine.
De ce? De cine? Cui pasă? Și de ce ar trebui să-ți pese sau să-i pese celui care te vede? Da, femeilor le este rușine să facă sport, mai ales în aer liber. În trecut, mai ales când alergam singură, am auzit și eu comentarii de felul: ”ia uite-o și p-asta” sau ”iote cum crapă asfaltul sub ea”. Nici cele slabe nu sunt scutite. Îmi scria pe facebook o fostă colegă de serviciu, că deseori era agresată cu remarca ”da ce-ți trebuie ție să slăbești” sau „ești bine așa cum ești, nu mai slăbi”. Cu un an în urmă, am primit însă un compliment de toată frumusețea; un domn trecut de 50, a degajat politicos pista de alergare din parc, și mi-a spus admirativ ”Ce sprinteneală de pisică birmaneză bipedă!”. Semn că începem să ne civilizăm. Acum doi ani, în parcul în care îmi fac ”meditația” (a se înțelege alergatul), îi număram pe degetele unei mâini pe cei care care făceau jogging; astăzi, s-au înmulțit considerabil.

Revenind, judecăm în termeni de extreme. Îți trebuie o mare forță mentală să depășești propria-ți barieră psihologică. Și cu cât vom fi mai multe, cu atât va deveni mai firesc că a face sport în România nu are neapărat o legătură cu kilogramele, cât mai ales cu sănătatea și starea de bine.

De aceea și proliferează pastilele de slăbit, ceaiurile minune, rețetele de orice în două săptămâni. Orient expressAm constatat-o și eu cu blogul. Un exemplu: articolul în care vorbeam de subțierea coapselor într-un interval de 1 an a trecut precum Orient Express-ul prin gara din Periș. (Nu-i nimic, eu îmi voi urma calea.)

Efectul este unul placebo, mai degrabă; dar, până la urmă, nu de asta avem nevoie? Nu avem nevoie să se liniștească bâz-ul continuu din creierul nostru, cel care naște frustrare și duce la gesturi extreme?

Pentru că celelalte rezultate, adevăratele, se obțin doar  în timp, cu multă răbdare, cu voință, cu transpirație, cu disciplină. Și pe lângă satisfacția extraordinară că ai ”îmblânzit scorpia”, ai obținut ceva ce, deși ai avea cu ce, e fără de preț și nu se poate nici vinde, nici cumpăra: sănătatea.

PS Știu că va fi o muncă de titan, dar eu voi încerca să-mi cresc copiii în afara condiționărilor de tip estetic, cu bisturiul: silicoane și forme date de markerul medicului. Startul cred că l-am reușit (Maria face de 5 ori pe săptămână baschet și Kempo, Ștefan, alături de mine, gimnastică).

Dar când o aud pe Maria cu întrebări de genul: ”în afară de siliconul de pantofi mai e unul; cum e acela?”  îmi spun că abia aștept ziua în care, eu voi avea curajul, iar ea întelegerea necesară, să audă că silicoanele sunt ceva ce și eu aș putea să-mi pun, dacă n-aș fi cine am devenit ca om și dacă tatăl său n-ar insista atâta cu ”mie-mi placi așa cum ești tu”.

Related Posts

  • În fitness – mai mult nu însemnă (neapărat) mai bine…. În fitness – mai mult nu însemnă (neapărat) mai bine…. ....dimpotrivă! Câteodată, din generozitate față de noi înșine, comprimăm timpul într-o eprubetă și încercăm să recuperăm ceea ce n-am putut, n-am gândit, n-am simțit, n-am știut, n-am aflat să facem cu mai mult timp în urmă. Odată pornit motorul, acordă-i timp suficient pentru […]
  • O palmă sau un sărut?O palmă sau un sărut? ”Când petrec zile și zile în mijlocul textelor în care se pune doar problema calmului, contemplației, renunțării, mi se întâmplă să vreau să ies în stradă și să-i sparg fața primului trecător... Așa a notat într-o zi moralistul Cioran în jurnalul său. Da, oamenii sunt astfel […]
  • Cu genunchiul la psihologCu genunchiul la psiholog Credeți că e ceva anapoda în titlu, nu-i așa? Că oamenii normali se duc cu capul la psiholog; ce are a face genunchiul cu capul. Are. Și încă foarte mult, mai ales dacă ești un sportiv conștiincios, aproape prost de conștiincios - cum e cazul meu. E deja ca o relație paralelă, dacă […]
  • Am revenit!Am revenit! Am revenit, bronzată, în aceeaşi formă, dar nu în forţă! Bulgarii mi-au provocat la finalul vacanţei (la propriu) o indigestie teribilă. Mă gândesc deja la o vacanţă în Malta....! În zilele următoare revin cu exerciţii ilustrate, care se pot face la piscină sau la malul mării.... - […]
  • “Spune, cine e mai important?”“Spune, cine e mai important?” ”Mami, mami, hai sa coloram impreuna!” ”Imediat, Stefan, mai am o fraza de scris si vin.” Maria ma stiga si ea din camera ei: ”Maaamiiiii, ce insemana cuvantul <<evier>>?" Am sortul de bucatarie pus, fac "naveta" intre la calculator si bucatarie (Si aspiratorul ma […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.