As vrea, dar nu am timp sa fac sport!

O propozitie repetata deoportiva de multe femei si barbati. Nu contest – pot fi  situatii obiective, nu le discut. Dar de cele mai multe ori reprezinta un scut de aparare impotriva  propriilor temeri, multe dintre acestea justificate.

Ceea ce inseamna ca nu s-a produs scanteia, declicul, care sa declanseze dorinta de a face miscare; sau nu ai gasit persoana potrivita care sa te indrume pe aceasta cale; sau nu ai gasit mediul, comunitatea, in care sa te simti bine indiferent daca ai cateva kilograme in plus sau….in minus.

Sa te mobilizezi singura si sa o iei pe aceasta cale nu e deloc simplu. Este un exercitiu teribil de vointa, dar cand reusesti….. ce satisfactie extraordinara!

Gata, ai urcat muntele! Esti acolo in varf si trebuie sa mergi pe creasta unde aerul este mai curat, te simti mai usoara, lucrurile iti par mai simple. Acesta este punctul in care nu iti mai pasa daca cineva se uita la <aripioarele tale>, daca ti se spune din priviri <uite-o si p’asta>. Stii acum ca in comparatie cu ei, ceilalti, tu ai inceput sa faci ceva pentru tine.

Si, in scurta vreme, rezultatele se vor vedea. Pentru ca scanteia s-a produs.

O buna prietena imi spunea ieri ca dupa multi ani in care doar a sters de praf o bicicleta medicinala, s-a hotarat sa o foloseasca. Si-a deschis televizorul, a pedalat minute bune, a transpirat si timpul a trecut repede. Si ce multumita era! A urcat muntele si acum e in varf! Ma bucur mult pentru ea. E un bun inceput. Acum  sunt sigura ca isi gaseste timp si pentru sport.