Viitorul pensiilor noastre va suna în engleză

Trenul de 8.30 spre Constanța e full. E și Maria în el. Face parte din procentul de 80% al celor de care ne râdem îngrijorat-grizonant că n-au nimerit sensul lui ”de bună seamă”. Că, din cauza lui ”de bună seamă” anapoda înțeles, viitorul pensiilor noastre sună rău.

Și eu m-am cutremurat intrând în pământul de sub mine când am auzit ce explicație a dat Maria. Și n-am semnat nicio petiție. Greșeala îi aparține.

Totuși…

Locuiește într-o casă în care cărțile ne înghit,

în care se cumpără lunar cărți de o sumă mai mare decât un plin de combustibil,

e crescută de doi cetățeni care citesc de când se știu,

e încurajată permanent să citească,

e corectată când vorbește greșit,

pune întrebări când folosim cuvinte pe care nu le înțelege,

a învățat ca papagalul cele aproape 30 de comentarii-eseuri pentru bac (și le-a făcut singură, n-a avut meditator).

În clasa a XIIa, a avut nenumărate nopți în care a dormit doar 4-5 ore. În care a făcut mononucleoză infecțioasă și, combinată cu antibioticul prescris de un medic tânăr de la Regina Maria, preț de aproape două săptămâni, a zăcut umflată și plină de bube roșii de sus până jos. Nemâncând, nebând mai nimic. Scuipând secreții cât albușul de ou la fiecare 30 de minute. Nevorbind, dar urlând de durere ascuțită în gât.

Revenind.

Niciunul dintre profesorii ei de gimnaziu n-a încurajat-o să citească altfel decât printr-o listă obligatorie de lecturi suplimentare. Ei înșiși nu citesc. Și lor le ies cuvintele ca prunele. Fie în scris, fie oral. Generalizez și nu e bine, dar toată lumea face la fel.

Nu mă alină gândul că Ștefan (a VIII a acum) a dat sensul corect din prima.

Și nici nu încerc explicații, ca tot românul care-și dă cu părerea și se încruntă sulfuros din tastatura ”smartfonului”.

Pe de altă parte, nu citește de rupe, dar citește.

”N-am înțeles, mamă, nimic din anii ăștia de liceu. A fost pandemia, profesorii intrau … cum intrau pe Zoom, apoi greva. Și profa de geografie, care era să lase aproape juma de clasă corigentă, acum, cât a fost greva, și când mai aveam atât de puțin până la bac, că n-am făcut cum trebuie proiectul de geogra, că toți vor proiecte…”

Până să învețe literele, Marius i-a citit în fiecare seară la culcare. ”Lumea Sofiei” e preferata ei.

I-am format gustul pentru lectură, dându-i cărți esențiale să citească. Povestim despre ele.

Nu s-a rupt cu Creangă, ca noi, care, a propos, a devenit aproape criptic, nici eu nu-l mai înțeleg. I-am citit lui Ștefan când era clasa a doua și mi-am mușcat limba…

La școală, profesorii de română le dictează comentarii din alte cărți care cuprind comentarii scrise de alții. Cuvânt cu cuvânt. Am stat seri la rând cu ea să descifrăm sensul unor poezii eminesciene. Să le priceapă și apoi să scrie ea ce înțelege.

Am făcut asta și cu Ștefan, în vacanța trecută, pe baza poeziilor din lista de lecturi suplimentare. I s-au ițit lacrimile că nu reușea să prindă sensul versurilor din ”O, mamă… ”. Eminescu. De frustrare.

Ce scriu eu aici la năduf nu e o scuză pentru inepția copilului și nici nu vreau să arăt ce deșteaptă-s eu.

Redau doar un tablou. Unul în care limba engleză pe care o mânuiesc tinerii ca pe cornetul de înghețată va înghiți, de bună seamă, o parte din frumusețea limbii române.

Și pe mine asta mă întristează teribil.

De fapt, e un ”pep talk” pentru mine. Că trebuie să-mi ajut în continuare copiii. Eu sunt absolventă de jurnalism, soțul meu este inginer. Exceptând muzica și desenul, acoperim toate materiile. Inclusiv sportul.

Căci mai am încă unul care anul viitor va trece printr-o evaluare și din nou vom scoate din piepturi oftaturi și îngrijorări de pensionari pe vremea cărora ”se făcea carte, nu glumă”. Că producem analfabeți funcționali.

Cât despre Maria și Ștefan, știu sigur că vor contribui corect și ”de bună voie” la pensiile noastre.