Răbdarea e amară, dulci îi sunt roadele

E bujor-arbust ITOH dintr-o specie nouă, parfumat ca lămâia (petalele-s bune și în salată), înflorit la mine întâia dată, în timp ce la Bookfest 2023 se dădea ora exactă în materie de lecturi inconturnabile pentru procentul acela mic-mic de cititori-scriitori-traducători silitori și zâmbitori.

Când rănile de război încă nu se cicatrizaseră, în 1948, visătorul japonez Toichi Itoh, după un chintal de încercări eșuate, l-a creat încucișând aproape imposibil și incompatibil un bujor arbust și unul erbaceu (ale cărui frunze mor toamna și ale cărui flori au fost prezente și la standul unei edituri care acum, după Bookfest, are reduceri chiar mai mari, și de 70%), confrații l-au luat peste picior.

Cum adică să obții tu, naivule Itoh, un bujor mai mare (crește până la doi metri înălțime, flori cât capul), rezistent și la -30 de grade, cu tijă-creangă care să nu se îndoaie la prima pală de vânt și florile să dureze mai mult de două săptămâni? De neimaginat. Hai, fuguța acum în colțul tău de stand până te chemăm noi!

Sigur l-au invidiat pe nebunul răbdător japonez (20 000 de încrucișări eșuate ), sigur i-au tăiat și microfonul de horticultor; se crease prea multă microfonie printre confrați. Nu mai era loc și pentru specia lui de bujori ”intersecționali”. Așa se numește specia asta.

Trăi răbdător și muri nerăbdător dr. Itoh, înainte să-și vadă florile mari, după ce obținu șapte bujori dintr-ăștia intersecționali.

Abia în anii 90, văduva lui vinde unui american câțiva dintre bujorii lui Itoh și interesul pentru ei crește, brusc și neașteptat, ca și pentru ”Garoafe la bordel” a lui Radu Paraschivescu sau chiar ”Frumoasă era Sena pe sub florile mele” a lui Cioroianu, două dintre cele mai vândute cărți la Bookfest. Un Marian Godină ar fi fost bun și printre horticultorii japonezi. Să le arate el că nu facultatea te face scriitor (horticultor de succes), ci mai degrabă nebunia de-a o lua pe un ”Drum fără prioritate”.

Astăzi, specia Itoh care poartă numele vizionarului japonez conține vreo 20 de soiuri absolut spectaculoase, din care și eu am abia șase.

Sunt (încă) cei mai scumpi, cât patru-cinci cărți la preț întreg. Și sunt la fel de căutați precum scriitorii care s-au (auto)promovat cel mai intens în social media și ale căror cărți le găsim în topul celor mai vândute la ediția abia încheiată a Bookfest 2023.

În tăcerea FB (pe care l-am deschis abia ieri, după o vreme, cât lipsii să cumpăr pâine), fusei și eu vineri la Bookfest. M-am bucurat de aerisirea bună, de câteva schimburi simpatice de cuvinte cu câțiva editori a căror muncă o apreciez, uneori din umbră și penumbra grădinii mele. Târg de unde am și plecat cu rochia pătată, dar nu de transpirație…

Și-am târguit cât vreo trei bujori Itoh. Nu m-am pozat cu ei, dar sper să pot fi crezută pe cuvânt de cititor, pe care mă și jur în link-ul în care arăt și cărțile care m-au curtat cel mai mult la ediția asta de Bookfest.

Revenind la bujorul ăsta (Canery Brilliants e numele lui), are și un dezavantaj major, ca toate lucrurile bune și frumoase: are o creștere lentă. Adică exact ce îi trebuie unei nerăbdătoare ca mine, să învețe că răbdarea e amară, dar dulci îi sunt roadele. Și parfumate.

Related Posts

  • Opriti masacrul asupra spatelui!Opriti masacrul asupra spatelui! Nu de putine ori, imi este dat sa vad in sala de sport ca, in loc sa ne corectam posturile gresite din viata de zi cu zi si sa intarim musculatura, accentuam si  amplificam relele  deprinderi. Este si cazul exercitiul din video, transformat intr-un "balet" dureros al vertebrelor […]
  • Gâtul – veriga slabă în exercițiile de fitnessGâtul – veriga slabă în exercițiile de fitness Există anumite părți anatomice ale corpului pe care, în exercițiile de fitness/forță, le considerăm sau le tratăm ca pe niște accesorii. Până când încep să își ceară drepturile. Dureros, de cele mai multe ori. Gâtul este un astfel de ”accesoriu”. Din pacate, permanent! La birou, în […]
  • Pelerinaj amorosPelerinaj amoros Mi se pare de importanță galactică să lămuresc că între Jacques Salomé, psihosociolog, cu care mi-am petrecut câteva seri/cărți interesante, și Loue Andreas-Salomé - seducătoarea prietenă a lui Nietzsche, Paul Rée, Rainer Maria Rilke - nu este nici o legătură în afara câmpului […]
  • Așa s-a lansat ”Daphnia” pe orbităAșa s-a lansat ”Daphnia” pe orbită ”Nu cred că aș greși dacă aș numi evenimentul de aseară de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu „o lansare solară”. Cred că orice scriitor și-ar dori o astfel de întâmplare literară și mărturisesc că am invidiat-o amical pe Dumitra Râșnoveanu văzând cum spațiul de lansare devine din ce […]
  • 4 luni de arte marțiale,…coafura rezistă….4 luni de arte marțiale,…coafura rezistă…. Știu că un bilanț serios se face la cel puțin 6 luni, dar, cum n-am fost niciodată asul răbdării, zic mai jos cu ce m-am ales după 4 luni de practicare "neabătută" a artelor marțiale. Sau, dacă preferați un început de poveste, voi zice că/ce făcui în 4 luni mai mult (de)cât alții în 6. […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *