Struguri acri, cărți groase, mușchiul tare

În dosul bibliotecii noi, cărate cu mama distanță de patru stații de tramvai pe jos, de un cuișor ieșit din spatele unui raft, era agățată cu o sforicică o poșetuță albastră, făcută din petice. Biblioteca era pusă pe colțul camerei. Puteam ajunge în spatele ei cățărându-mă pe un scaun și aplecându-mă ca peste bord. Acolo ținea banii strânși. De la tata nu mai vedeam un sfanț. Eram en froid. Cele mai multe erau bancnotele mici, echivalentul unui leu de azi. Mama pe atunci era infirmieră. Schimba plosca bolnavilor, îi ștergea la fund, îi ducea la toaletă, ștergea după ei materiile împrăștiate pe lângă orificiul veceului, le dădea să mănânce cu lingurița, îi schimba, le schimba lenjeria de pat, mânjită de tot ce produce omul mai concret și visceral, încasa și vehemența unor pacienți certați cu toată lumea. De aceea, ea primea cel mai mic ciubuc. Nu cerea. Nu aștepta. Și nici n-a strâmbat din nas. Muncea ca și cum dădea bună ziua. Firesc, fără  fasoane, fără abisuri filosofale. În gărzi, abia ”fura” 1-2 ore de somn, apoi venea acasă și iar muncea. Nu dormea să compenseze. Când mai găsea teancurile de vase nespălate- și le găsea cam des – sau când simțea că nu mai poate, iar pe noi ne doare în dos, striga câte-un ”eu înot în căcat toată ziua și voi vă căcați pe munca mea”.

Avea niște asprimi biciuitoare de crivăț de Bărăgan, care nu știu dacă-i veneau din născare sau din lucrul în mediul acela. Era aprigă și cu gura mare, dar avea niște moliciuni și mlădieri pe care și le ascundea în chipul cel mai de nepătruns cu putință. Îi vedeam rareori latura asta. Nici când ne înfigea acul de seringă în bucă nu-i tremura vreun mușchi. Sau când ne lega ața de dinții de lapte și trăgea cu un zvâcnet de ușă smulsă din țâțâni. Nu poza în femeie puternică. Nici nu cred că știa ce-i aia. Nu ne lovea când făcem trăsnăi, dar pedagogia ei săpa șanțuri în noi. Le am și acum.

Strugurii albi, cu boaba mare, pe care vânzătoarea de la aprozar ni-i punea în pungi de hârtie, alegându-i pe cei mai necopți, se întorceau tot la ea. La aprozar. ”Du-te, mânca-te-ar mama, cu ei înapoi. Tu n-ai văzut că-s verzi și acri?” Nu vedeam. Dar vedeam albastru în fața ochilor când dădeam nas cu vânzătoarea ”M-a trimis mama să vi-i aduc înapoi. A zis că-s verzi și nu-i plac. Să-mi dați banii, așa a zis.”

Nu știu ce mormăia cetățeanca înapoind banii. Nu mai vedeam și nu mai auzeam. Era doi metri sub asfalt de rușine. Pedeapsa asta era cruntă. O aplica la tuspatru. Cel mai nasol era de soră-mea mijlocie, pofticioasă și grăsună încă de pe atunci, care cumpăra fără acordul mamei și care se întorcea cel mai des la aprozar pentru returul mărfii. Ea nu se lecuia.   

Banii ăștia, deci, mototoliți ca hârtia igienică pe care o pui în buzunar la drumeție, din care ieșeau mici particule, mi-i preda ca la bancă și eu îi scufundam în spatele bibliotecii. Uneori, erau atât de boțiți, că trebuia să îi calc cu fierul. Știți cum miros banii călcați cu fierul încins? Miros a carne arsă.

În 1990, în poșetuța albastră de după bibliotecă se strânseseră vreo 300 de lei (a șasea parte din salariul unui maistru militar sau, dacă preferați, costul a trei mingi de fotbal din piele).

Ia, mamă, banii ăia și du-te, vezi ce găsești. Din nou deschisa Romarta trebuia să cumpăr metraj pentru niște huse, parcă, nu-mi mai aduc bine aminte. Și tot în Romarta exista și librăria nouă, mare, cu ferestre largi către bulevard. N-am găsit metrajul acela, pe care jur că l-am căutat și de care tot eu aș fi beneficiat cumva, dar mi-a răsărit în față cartea din poză, proaspăt tipărită.

M-am mai plimbat un timp pe faleza Dunării, vinovată și fericită cu cartea în mână, gândind la cum să-i spun și cum să fac ca să nu mă expedieze înapoi la librărie cu cartea, pe modelul strugurilor necopți și asfaltului despicat de rușine. N-am fost niciodată capabilă de înflorituri. I-am spus mamei direct și abrupt că n-am găsit metrajul, dar cartea asta îmi trebuie mai mult decât cârpa aia.

Pentru noi, cei 300 de lei erau bani mulți, de aceea și absolut inacceptabil să fie risipiți pe o carte, care nu era nici Biblie, ca să o înțeleagă și ea. Dinspre tata, zero șanse. Dacă mama mai gângurea dintr-o minusculă carte de rugăciuni, tata ”citea” doar tării din literatura mioritică și poate și ceva autori ruși.

Mama stătea pe marginea patului. Și-a ridicat ochii spre mine, zulufii de culoarea cenușii, făcuți permanent o dată pe an (maximum de cochetărie pentru ea), au tresărit imperceptibil, moment în care am simțit că acuș-acuș are să se stârnească crivățul. Nu s-a pornit, a fost doar o adiere molcomă de primăvară. A zis doar bine, dar vezi că sunt bani mulți, ai grijă pe ce îi cheltuiești.

După cum vedeți, am mare grijă și azi pe ce îi cheltuiesc. 😊

P.S.

Concret, la ce-s buni mușchii (iertându-le ca tricoul nu mai sta ca lumea pe umeri, că pantalonii stau “țapeni” pe fund si la talie trebuie curea)? Voila!

Cartea asta are vreo 800 de grame. Credeți că e ușor s-o ții minute bune, ore chiar, în mâini?

Vedeți, de-asta mă antrenez. 🙂 Cine știe ce cărți or mai veni…

Related Posts

  • An nou – noi exercitii, noi posibilitati de antrenamentAn nou – noi exercitii, noi posibilitati de antrenament Dupa abdomen si fesieri, cea mai "neplacuta" zona "de catre" femei este posterioul bratelor (zona tricepsului), care atarna la fiecare ridicare a bratelor. Remediul: ori nu mai ridicam bratele, ori de apucam serios de sport! Fiecare, dupa putinta. La multi ani! Va doresc sa aveti […]
  • Femeile, mai expuse riscului de rupere a ligamentelorFemeile, mai expuse riscului de rupere a ligamentelor Privește  poziția picioarelor unei femei care stă pe scaun și a unui bărbat: vei observa că, în timp ce bărbatul își ține genunchii depărtați, în V, femeia îi apropie (admițând că ambii poartă pantaloni). Exact același lucru se întâmplă și în sport, fapt care pare să-i avantajeze pe […]
  • La picior de Paris (I)La picior de Paris (I)                   Cu un scârțâit ușor de frâne, automobilul opri în fața luxoasei vile Păpușica, aflată mai spre capătul stațiunii. Tănase coborî sprinten, îndreptându-și cu mișcări largi haina țeapănă, croită dintr-o stofă fină, cu pătrățele. […]
  • Un exercițiu simplu pentru abdomenUn exercițiu simplu pentru abdomen Dacă există ceva în sport de care unii/unele dintre noi se feresc precum dracul de tămâie, acestea sunt clasicele ”abdomene”. Și poate pe bună dreptate. Pentru că, de multe ori, din lipsa tonicității  musculare abdominale și dorsale, dar și din lipsa unui control bun, solicităm fie gâtul […]
  • ”De profesie OM””De profesie OM” Buna mea prietenă Claudia (o foarte pricepută maseuză, care a cunoscut toate fazele devenirii mele corporale din ultimii 4 ani) mi-a dăruit recent cartea lui Jim Bagnola ”De profesie OM” (Ed. Global Thinking Press, 2012).  Am primit-o cu bucurie (florile și cărțile - cadourile cu care nu […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.