Când voi fi mare, patiserie ma fac….!

Ieri, lipsa umbrelei m-a obligat sa ma adapostesc intr-o statie de metrou. La metrou, ca la metrou: un du-te vino aproape continuu, alti oameni care se ascundeau de ploaie si, desigur, o patiserie/covrigarie…. Am ignorat-o trufas cu… coada ochiului si m-am retras intr-un colt. Am scos cartea din poseta, mi-am distribuit echitabil greutatea corporala pe ambele sandale-platforma, continuand sa urmaresc pieziș trecatorii sau stationarii alungati in subteran de ploaie.
Unii isi scoteau umbrelele, altii, covrigul sau merdeneaua din punga. Mirosul ucigator (pe care si acum il am in nari… ), amplificat si de aerul devenit brusc rece, mi-a amintit ca ultima mea masa fusese cu vreo 5 ore in urma…..; daca masa se pot numi 2 mere si 2 piersici in care am forat adanc dupa “chiriasii” nepoftiti (ca doar stiti ca nu stropesc copacii din livada).
Si tot ce-mi lipsea din decorul asta “nutritiv” era Houellebecq…. (“Supunerea”, ed. Humanitas) care zice, in stilul lui naucitor: “…pe vremea cand femeia isi cumpara si isi spala singura legumele, isi pregatea carnurile si fierbea inabusit tocana ore in sir, se putea dezvolta o relatie tandra si nutritiva; evolutia conditionarilor alimentare cufundase in uitare aceasta senzatie care, de altfel (…..) nu era decat o palida compensatie pentru pierderea placerilor trupesti.”
Cu matele ghioraind, m-am razbunat pe Houellebecq, oprindu-ma la MI din apropierea casei si cumparand carnuri rotisate. Ajunsa acasa, nu mi-am pus sortul sa gatesc…., ci pantalonii scurti si tricoul care mai pastra mirosul de parfum frantusesc de la pranz.
Mancand, in confortul tinutei mele sportive, am realizat ca am stat ca fraiera pana ce a stat si ploaia – adulmecand mirosul si privind pe sub sprancene la cei care infulecau – amagita de parsivul Houellebecq (sau poate de creierul meu neresetat…) si nu mi-am luat macar un covrigel…..Sau o merdenica, acolo….Ca doar n-ar fi fost foc….