Dorința de Sânziene

Astazi, este Dragaica sau Sanzienele. Mare sarbatoare. În copilărie, culegeam scaieți (Carduus acanthoides) și, în timp ce le tăiam puful, îmi puneam câte o dorință. Peste noapte, odihneau picuratIMG_8379e de rouă pe streașina casei. Dacă puful creștea la loc, era un semn de împlinire. Mie, sânzienele mi-au îndeplinit toate dorintele – mai devreme sau mai târziu. emoticon smile Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor. Florile de sanziene sau dragaicele (din imagine) sunt considerate simbol al soarelui, luminii, vieții. Datorită saponinelor şi unei enzime foarte valoroase, drăgaica este unică. În vechime, oamenii o considerau o floare magică, deoarece infuzia din această plantă uşura naşterea. Are un miros dulce, ca de miere, parfum amestecat de tei si iasomie. Mai multe detalii despre beneficiile dragaicelor, aici. http://www.apaceavie.ro/sanziene/

P.S. N-am mai pus scaieți la streașină, dar dacă aș fi făcut-o, dorința la care m-aș fi gândit ar fi fost să rămân echilibrată și cumpătată în tot ceea ce fac și în tot ceea ce exist! Chia și în sport!

Related Posts

  • Gâtul – veriga slabă în exercițiile de fitnessGâtul – veriga slabă în exercițiile de fitness Există anumite părți anatomice ale corpului pe care, în exercițiile de fitness/forță, le considerăm sau le tratăm ca pe niște accesorii. Până când încep să își ceară drepturile. Dureros, de cele mai multe ori. Gâtul este un astfel de ”accesoriu”. Din pacate, permanent! La birou, în […]
  • Pizza cu rucola si somon fumePizza cu rucola si somon fume Pentru mine, exista doar 2 tipuri de pizza: pizza cu blat pufos si alb, care este o bomba calorica (!) si pizza cu blat foarte, foarte subtire, din faina integrala, asa cum, de pilda, o fac eu (3-4 mm grosime). Prima este un aprig inamic al siluetei, a doua - poate fi un aliat neutru (nu […]
  • Floarea ”vată pe băț”, cea mai frumoasă din Măcin, clandestină în florărie (I)Floarea ”vată pe băț”, cea mai frumoasă din Măcin, clandestină în florărie (I) Risipite pe culmea rahitică, compun cea mai spectaculoasă poiană din Munții Măcin, accesibilă la mai puțin de o oră de urcuș domol din satul Greci. Vedere spre satul Greci; urcare pe triunghi albastru Și nu știu dacă asta se datorează exclusiv florilor ca vata de zahăr sau miilor […]
  • 3 exerciții fizice vulnerabile pentru spate3 exerciții fizice vulnerabile pentru spate Dintre toate exercițiile de fitness care se pot  practica - cu sau fără echipamente -, 3 dintre acestea nu le-aș (mai) face niciodată, indiferent de corectitudinea și atenția acordate execuției, indiferent de tinerețea, sănătatea, forța coloanei vertebrale (sau a musculaturii […]
  • Dulceață de smochine verzi ca la Eforie SudDulceață de smochine verzi ca la Eforie Sud Smochinele,  alături de magiunul de prune fără zahăr și leguminoase (fasole uscată, linte, năut etc.) sunt în topul alimentelor anticonstipație. Din pivniță nu îmi lipsește niciodată magiunul  făcut din mai multe soiuri de prune din livada mea , inclusive albe. Prietenii mei  cunosc deja […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *