Azi am alergat la -10 grade

Ce înseamnă să alergi pe zăpadă?

Însoţeşte-mă şi-ţi povestesc cum a fost azi alergarea mea la -10 grade:

Imaginează-ţi un sloi de gheaţă care arde pe dinăuntru. Între senzaţia de ger care îmi intră prin toţi porii până în măduva oaselor şi senzaţia de arsură, graniţa e subţire ca firul de păr. Obrajii, coapsele, extremităţile îmi ard de ger, dar alerg. Alerg şi ştiu din anii trecuţi că senzaţia asta nu durează mai mult de 10 minute. Apoi mă obişnuiesc. Aleg cât pot de repede (mai repede decât o fac în condiţii normale) ca să ajung pe porţiunile în care razele soarelui împart lumea în două. Ajunsă aici, ca să mă bucur de priveliştea lacului îngheţat, a albului omniprezent – doar ramurile plângăcioase ale salciei nu păstrează zăpada pe ele- slabesc puţin ritmul. Abia acum reuşesc sa respir cât de cât normal. Mai devreme simţeam că fiecare inspir îmi retează beregata. E momentul în care încep să mă încarc cu toată energia  pe care albul zăpezii o emană. În dreapta e soţul meu. Aleea e lată, aleargăm cot la cot. Mai trec din când în când pe lângă noi unul- doi alergători. Ma uit la ceas (întotdeauna mă cronometrez): au trecut 18 minute. Urcăm podul de cale ferată să facem cale întoarsă pe partea cealaltă a lacului. În Herăstrău,  mai ales când alerg pe zăpadă, ma simt ca acasă. Cunosc  pământul pe care calc bucată cu bucată. În faţă, perechea de bătrânei pe care o întâlnesc deseori  sâmbăta şi duminica la orele dimineţii – întotdeauna se ţin de mână. Alerg în ritm constant. Pot s-o ţin aşa vreo 2 ore. Acum ar trebui să văd veveriţe. Un fotograf amator le strigă zdrăngănind două nuci. Până să mă depărtez nu s-au arătat. E prea frig. În stânga, pe o fâşie de mal dezgheţat stau la soare raţele aliniate ca la poza. Pe dreapta, grătarul e plin de zăpadă. Aici, vara, la ora 9, micii deja sfârâie si fumul înecăcios înfundă plămânii pentru o săptămână; căldura aduce multă forfotă în zona asta şi cu greu mă strecor, având grijă să nu mă izbesc pe cineva. Acum însă nu e nimeni. Aleile sunt degajate, băncile sunt curăţate de zăpadă, dar au o pojghiţă de gheaţă deasupra ca un strat de protecţie, aşa încât nu poti  contempla din şezut lacul îngheţat. Până la finalul cursei mai am vreo 5 minute. Pe zăpadă, deşi efortul mi se pare mai mic şi mai relaxant pentru articulaţii decât decât pe asfalt, scot 1-2 minute în plus. Dar ce înseamnă la scara omenirii… Mă apropii de intrarea în parc şi de capătul cursei. Oamenii s-au trezit; vin tot mai mulţi. Şi soarele e mai generos. Acasă ne aşteaptă Maria şi Ştefan.