“Pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă!”

“Pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă!” – aşa îmi spuneau bunicii când mă vedeau dând târcoale părului de la şosea; cam la vremea asta, eram veşnic în căutarea “mălăieţelor” căzute  – părul acela văratec şi alţi doi ale căror fructe se coceau de S`ântă Mărie erau singurii copaci în care nu mă puteam căţăra din pricina ramurilor subţiri, foarte elastice – mi-aş fi luat riscuri serioase şi aveam deja în palmares un dinte rupt, o mână fracturată, o muşcătură de câine. Ca atare, mă mulţumeam cu ce se îndura părul să scuture pe jos. Şi când îmi dădea, trebuia să mă mulţumesc cu o coajă gălbioară, frumoasă, perfectă, şi o pojghiţă de fruct rămasă pe coajă – miezul era aproape întotdeauna bălos, fermentat, stricat. Cu perele acestea trebuia să mă port cu mănuşi – nu le puteam altoi cu vreun par – jos ar fi ajuns piure.

Copacul meu cu pere mălăieţe era tânăr, mândru, subţire ca un alergător de marathon – aşa mi se părea atunci; făcea nişte fructe exact ca cele din fotografii (le-am cumpărat ieri din piaţă). Mult mai târziu am învăţat că dacă vreau să mănânc pere ca acestea până la sâmburi, trebuia să le culeg verzi, să aştept vreo 3-4 zile să-şi domolească vârtoşenia, să se-ndulcească, şi abia apoi să le mămânc – ceea ce pentru un copil este imposibil….

Perele copilăriei mele se numesc pergamut. La țară, babele împart pere de S`ântă Mărie alături de colivă; multele coșuri cu fructe aduse la biserică în această mare zi creștină abundă de pere – este și momentul de vârf al verii când cele mai multe fructe și legumele sunt în plină glorie. După aceea, vorba bunicului meu, ”ai trecut de Sântă Mărie, te-ai băgat la pălărie”; adicătălea de acum, toamna e aproape.

Pergamutele par să fie un soi românesc, judecând după aria de răspândire. După mine, acestea sunt însăşi definiţia perelor – altele mai bune, mai zemoase, mai parfumate, mai suave, mai sensibile….eu nu cunosc.

Ce spun nutriţioniştii despre pere?

Că sunt pe primul loc în topul fructelor ”foarte prietenoase„(n-am găsit altă rimă) cu organismul.

– perele au indice glicemic mic, zahărul din compoziție se absoarbe lent;

-sunt recomandate în curele de slăbire; se digeră lent, dau sațietate grație conținutului de fibre, împlinesc nevoia de dulce;

– risc scăzut de alergie, de aceea perele sunt recomandate sugarilor;

– recomandate sportivilor datorită conținutului de glucide (zahăr) și cantității mari de potasiu;

– perele conțin pectină în cantități mari – substanță care în stomac se transformă într-un fel de gel absorbant al colesterolului şi zahărului din alimente;

– previne constipaţia (am aflat-o pe propria-mi piele încă de copil:) – ce de bălării virgine mai căutam);

– recomandate diabeticilor.

Pentru copiii mei, ca să duc cât mai spre iarnă parfumul şi dulceața perelor mele, am făcut compot şi dulceaţă:). Acum, însă, profităm cât putem de perele mălăieţe proaspete, căci după Sântă Mărie nu le mai găsim.

Şi ziua asta nu e departe….;şi nici toamna nu mai e atât de departe…..

Up date 20 august: Am aflat astăzi în piața de la vânzătorul de pere că soiul acesta se numește, de fapt, Duset roșu.

Există și Duset alb care se coace peste vreo două săptămâni. ”Mai treceți pe aici!”