De ce (nu) citim?

În clipa în care am distribuit (și eu) o postare a Bibliotecii Naționale, gazda de mâine a dezbaterii ”De ce citim?” (la care văd că participă 30 de oameni), am avut un sentiment disonant. Chestia asta nu este pentru monsieur Tout-le-Monde. Nu e nici măcar pentru mine, că n-am nevoie de o dezbatere care să mă lămurească, eu nefiind o abulică literar vorbind, de ce (să) citesc.

Iar dacă admit că m-aș duce totuși, aș face-o doar să o văd pe Luana Schidu. Altminteri, găsesc anost și cronofag genul ăsta de ”manifestare” hai să ne adunăm ca să dezbatem tot noi între noi. Sunt atâția bloggeri, atâtea persoane faine, atâția copii care citesc și scriu despre cărți. De ce nu sunt ei invitați? Ei și colegii lor? Să povestească ei de ce citesc, ce-i mână să stea cu cartea-n mână.

Nu cred că Vasile Ernu, chit că e simpatic cu cipilicile lui, m-ar convinge să citesc mai mult, că fizic eu nu pot mai mult. Am un timp finit, betonat. Nu mai pot trage de el. Și mai sunt atâtea cărți răvășite pe podea care mă strigă… Când, de unde timp să citesc mai mult?

Și atunci, pe cine vrem să convingem, de fapt, să cumpere cărți/citească? Evident, pe cei care nu o fac încă. Pentru că cititorii constanți nu au nevoie de o conferință în care editori respectabili, scriitori cu palmares să-i lumineze ”De ce citim”.

E ca la vot. Nu pe votanții conștiincioși trebuie să-i convingi, ci pe nehotărâți. Necititorii. Aici e miza.

Dar nu cred că asta se rezolvă prin dezbateri noi între noi, în această castă literară care tinde să facă implozie. E nevoie de alte idei mai puțin clasice și comode, nu de tipul noi vorbim, ei ascultă și întrebări ioc; de aer proaspăt care să aprindă flacăra amorului literar.

Și să tot sufle-n ea din toate pozițiile.