Dis merci à la dame!

Coincidență. Citeam ieri pe blogul lui Christophe André (ale cărui cărți sunt editate de Trei) un articol care zice « Dis merci à la dame… » (Spune mulțumesc doamnei), despre cum a mulțumi (care poate părea o practică superficială; dar superficialul este profunzimea care iese la suprafață, conform lui Cocteau) face parte, în primul rând, din logica rudimentară a darului și contra-darului, descrisă astfel: dacă cineva îmi oferă ceva, îi dăruiesc în schimb altceva, un obiect, un simbol, un cuvânt. Acest cuvânt este ”Mulțumesc”, esențial pentru ca mecanismul nostru social să funcționeze.

În plus, a mulțumi ne reamintește cât de dependenți suntem unii de alții dintotdeauna, pentru că:

1. nu putem realiza nimic grandios și durabil de unii singuri;

2. cu toții avem zeci de mulțumiri de adresat de-a lungul vieții;

3. dând glas mulțumirilor pe care le datorăm, ar fi bine să trăim momentele astea ca pe o oportunitate, șansă, mai degrabă, decât ca pe o constrângere sau dependență.

Și, chiar dacă existența noastră este uneori complicată și dureroasă, are totuși momente de fericire și bucurie, ca cel pe care l-am avut de dimineață (și acum vine și coincidența) descoperind, pe pagina mea nesportivă, o amintire de acum 11 ani, când anunțam prietenii, foștii colegi și colaboratori, că ”Am un blog: www.dumitra.net Scriu despre ce inseamna sa fac sport, despre cat de grasa am fost si am slabit, despre carti, caci despre politica scrie toata lumea. Iti multumesc ca ma vei citi si te asigur ca a face sport nu inseamna neaparat a merge la sala!”

Asta scriam fix 11 ani în urmă.Apoi am citit cele șase comentarii la postarea asta ale celor care m-au încurajat atunci, scriindu-mi câteva vorbe. M-au ajutat enorm.

Lor, anume, vreau să le mulțumesc acum. Mulțumesc, Monica I.! Mulțumesc, Irinel C.M.! Mulțumesc, Dana E.! Mulțumesc, Irina L.! Mulțumesc, Tudor Ș.!Dar mulțumesc și vouă, cum și voi ați făcut-o deseori! Tare bine mi-a prins.

Primele mele poze de pe blog, 25 ianuarie 2012