Viața e mereu singura urgență

Deunăzi, la o coffee talk cu o prietenă, sporovăiam că nicicând n-au fost mai evoluate femeile ca acum, că trăim o epocă de grație în care ne putem afirma curajos în orice zonă de viață, chiar și în cea erotică. Că nu mai așteptăm să ni se dea și nici să fim validate, ci plecăm singure să revendicăm ce ni se pare că poate fi (și) al nostru. Și că prietenia dintre femei tinde să aibă o combustie vindecătoare, mai ales acolo unde cuplul clasic-ortodox ”el-ea” pare să eșueze sau să-și arate limitele. Și nici nu se stinge bine ecoul panseului meu că seara, întorcându-mă la carte, dau peste pagina asta – jur că n-am citit-o înainte! – în care zice: ”La fel cum nu ne putem încăpățâna să cunoaștem un tiranozaur fiindcă ne-a fost dat să trăim, probabil, între două ere glaciare, vouă v-a fost dat să trăiți într-o epocă în care femeile sunt mai evoluate decât bărbații. (…) Sunteți mai deștepte, CV-urile voastre sunt mai bune, sunteți mai pregătite din punct de vedere emoțional… cât despre supraviețuire, nici n-am ce să discut.”

Ei, poftim! Cartea este o dulce evocare a prieteniei a cinci femei, cu vieți și povești trăite carnal și visceral, care se întâlnesc în florăria ”Grădina Îngerului” din Cartierul Literelor din Madrid. Cinci femei de vârste diferite, în fiecare joi, în jurul câte unui pahar de vin alb, într-o seră în care și florile au propria lor simbolistică în legătură cu ”urgența vieții”; fiecare cu istoria ei de viață, împărtășind trăirile și gândurile cele mai profunde. Pentru fiecare, prezența celorlalte e vindecătoare și vital mobilizantă.

Niciun aspect de viață nu scapă din cătarea poveștilor lor:

  • cum realizezi și mai apoi cum te vindeci de dependența de celălalt – ”sindromul femeii copilot”: hipersensibilă, susceptibilă, indecisă, instabilă, nesigură”,
  • cum faci față ”bărbatului de cauciuc”, care acum înaintează în relație-acum dă înapoi ”până când a reușit să-și recupereze prada: aproape purtându-se tandru, aproape spunându-i că o iubea, aproape sugerând că era îndrăgostit de ea. Aproape”,
  • ”sindromul superwoman”, care-și trimite singură flori la birou pentru a mima existența unei relații și a scăpa de judecata celorlalți,
  • ”sindromul parazitului”: el sau ea care se hrănesc din viața celuilalt, din energia lui și transformă slăbiciunea acestuia în propria-i putere pentru a-l păstra alături cu orice preț, chiar și cu cel al relației eșuate,
  • neputința de a spune ”Te iubesc”,
  • ”sindromul femeii omnipotente”,
  • ”sindromul femeii suferinte”,
  • compatibilitatea sută la sută cu partenerul tău, dacă ai întâlnit-o, dacă există, cum o recunoști.

E în carte un buchet de teme din actualitatea femeii (nu știu dacă și a bărbatului), dislocând aspecte de sub incidența cărora nu cred că scapă nicio deținătoare de vagin, preocupată de devenirea ei socială, spirituală, independent de cuplu, de partener (da, și de parteneră), de copii, de îndatoririle sociale, de chestiunile pe care trebuie să le ”faci corect” sau ”cum se așteaptă de la tine”. Din perspectiva asta, o carte îndrăzneață, lejer-văratic scrisă, dar care s-ar putea să te afunde și mai mult în chestiune după ce-o sfârșești.

Ca una care și ea a fost supusă neîmplinirilor proiectate de părinți asupra ei, rezonez cu multe dintre temele cărții, dar poate cel mai puternic cu: ”Casandra vorbea de instinctul matern amorțit.

-Îți dai seama? mi-a zis luându-mă de braț. Mamele din generația noastră ne-au extirpat instinctul matern din diverse motive.

-Da, în cazul meu, de teamă să nu devin ca ea, am afirmat nevenindu-mi să cred ceea ce tocmai rostisem.

-Iar în cazul meu pentru că mi-a fost întipărită ideea că trebuie să am succes în cariera mea.”

Și-mi mai place, ca oricărei femei, de altfel, să cumpăr flori, să plantez, să primesc, indiferent care ar fi expeditorul (dar mai ales acela), pur și simplu, fără motiv… Asta tot mamele noastre ne-or fi inoculat-o? 🙂

E prima carte a Vanessei Monfort, proaspătă voce a literaturii spaniole contemporane, care-mi pică în mână. Dac-aș judeca-o în siajul ultimelor cărți care mi-au trecut pe sub nas, aș nedreptăți-o să o etichetez ca lejeră. Aș zice mai degrabă că e plăcut și efervescent citibilă, cu chestiuni care nu lasă rece nicio o femeie. De asta sunt sigură. O carte de dăruit, dar, mai cu seamă, de citit. În orice caz, o carte care-ți reamintește – pentru că deseori o uităm – că e musai să ne concentrăm pe ceea ce avem, nu pe ceea ce am pierdut și nici pe ceea ce credem, sperăm, că ne oferă viitorul.

Așa e, Carpe diem toată ziua. 🙂

Ed. Univers, traducerea din spaniolă de Elena-Anca Coman.

Related Posts

  • Medicamentul pentru 40 de aniMedicamentul pentru 40 de ani In avanpremiera zilei mele de naștere, soțul mi-a făcut cadou un medicament de culoarea păpădiei, cu gust sărat, administrare zilnică în doze suportabile, portabilitate bună, rezistent la utilizare acasă, în parc, în sala de sport. Originalul e mai scump, dar l-am preferat pentru […]
  • Sport pe plaja: cum și de ce (cateva precauții)Sport pe plaja: cum și de ce (cateva precauții) În ultimii 5 ani, n-am lăsat nici o vacanță la mare să treaca fără să fac o formă de mișcare pe plajă: fie am alergat, fie am făcut exerciții pe șezlong, pe pietre, pe nisip, pe barcă (vezi aici filmul), fie toate la un loc în aceeași zi, zi după zi, după cum mi-au fost cheful, […]
  • Cum să te menții în formă de sărbători cu echipamente propriiCum să te menții în formă de sărbători cu echipamente proprii Urmând zicalele franțuzești  ”Faute de mieux, on couche avec sa femme” (În lipsă de altceva mai bun, te culci și cu nevasta) sau ”Faute de cheval, on se sert d'ane” (Neavând cal, te urci și pe măgar), vă recomand, când sălile de sport sunt în remont 🙂 , reabilitarea bicicletei statice, […]
  • Clatite cu masline verzi, parmezan si faina neagra.Clatite cu masline verzi, parmezan si faina neagra. Iata o idee de mic dejun cald, rapid, satios si, intrucatva, atent cu silueta. Bun si pentru sportivi INGREDIENTE: 75 gr. faina neagra 100 ml lapte unt cat o nuca 1 ou, 1 lingura apa minerala. 1/2 lingurita praf copt 30 gr. parmezan ras fin sau alta branza maturata un pumn mic […]
  • Ciocolata care slăbeșteCiocolata care slăbește Va să zică, ciocolata... care nu îngrașă: - cum? nu ronțăită (că ni se zice fără ronțăieli ), ci ruptă în bucățele mici, ca în foto, și ținute, plimbate pe cerul gurii până se topesc complet; așa faci cu toate micile bucățele; minunată senzația că ai mâncat multă, dar și […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.