Mai ușor cu Copiii… la deal

Era înalt și solid. Un pic apatic. Mai tânăr și mai slab, ar fi trecut drept un bărbat frumos. L-am zărit de departe prin frăsuiala mall-ului. Conturul dantelat, portocaliu, din mâna lui făcea un contrast nefiresc cu costumul gri, sobru, elegant, și manșetele albe ale cămăsii ieșind de sub mânecile sacoului doar cât să se ghicească butonii de argint cu piatră neagră.

Floarea pe care mi-a oferit-o stânjenit avea portocaliul petalelor șifonat și abătut. Era o floare tristă. Am primit-o la fel de jenată, în timp ce la mulți ani-ul de 8 Martie s-a scurs printre noi ca un fir de praf în bătaia slabă a luminii.

O tacla continuă a însoțit cafeaua aceea amicală, de mall, de la ora prânzului.

După, am rămas cu floarea portocalie și tristă, cu care nu mă vedeam mergând pe stradă ca o adolescentă după întâlnirea cu iubitul ei. În garderoba primului magazin am „uitat-o” pe un scaun cu velurul tocit. Se mai întâmplă, nu-i așa, ca oamenii să uite lucruri prin cabinele de probă…

Așa mă simt și față de cartea asta: vinovată că, în ciuda sforțărilor mele, n-am putut trece de pagina 100, pe de altă parte, aș ”uita-o” undeva pe un scaun, poate altcineva o va prețui mai mult decât mine.

Înțeleg că e o carte muncită în 9 ani, dar e peste baierele mele de răbdare. Început luminos transformat în interminabile, obositoare în detalii nanometrice și prăfuite replici camaraderești pe marginea unui proiect de lăsat viața de oraș și corporație și mutat la țară; o intrigă cu intenții polițiste neajutată deloc de ritmul rupt, tern și lax al scriiturii, o ploaie mocănească de încâlcite și dezlânate nimicuri cotidiene cu scheme, prețuri și-un umor și-o veselie căutate cu lumânarea ca după slujba de pomenire.

Mă gândesc că, fiind premiată pentru debut de Ed. Polirom, nu cartea e problema, ci capacitatea mea limitată de a o citi și înțelege… Mi-aș dori să fie asta cauza.

Altminteri, se publică atât de multe și de bune cărți, încât ar fi o risipă pentru mine să mă căznesc atâta să împing bolovanul la deal.