1 an de arte marțiale #rezist

Să v-o spun p`a dreaptă? Mă cam rutinasemn în fitness, aerobic, alergare, zumba. Sportul seamănă întrucâtva cu amorul: are nevoie permanentă de dovezi și exercițiu pentru ca flacăra să nu ajungă prea repede la capătul fitilului, chiar și după ani buni de practică. În plus,  mă găseam într-o nevoie acută de a trece de partea cealaltă a catedrei, să șed (vorba vine…) în bancă și să iau din nou lecții. Dar nu de la oricine (cunosc binișor piața instructorilor).  Admit că sunt formată la școala veche a învățării; cel de care la capăt deprinderi trebuie să îmi fie superior nu doar prin diplomă, cunoștințe, ci și prin îndelungata inteligență a exersării lor;  poate și printr-o abordare diferită a disciplinei respective, asta însemnând să croiești antrenamentul ținând cont de posibilitățile și nivelul cursanților și nu invers. Precizez totuși că vorbim de arte marțiale, nu pilates….. 

Când, în ianuarie 2018, m-am dus la primul antrenament de arte marțiale*, l-am rugat pe sensei să nu mă întrebe ce-i cu mine acolo. Aveam toate cele de mai sus în cap, dar cum să le explici nitam-nisam în cele 5 minute de dinaintea antrenamentului? Ce-i cu mine nu m-a întrebat, dar tot a vrut să afle ce carte citeam în momentul acela (”Meseria de romancier”, Haruki Murakami – pentru curioși), iar ăsta e un teritoriu la fel de drag ca pământul din grădina mea, așa că am pornit la sfert de cheie. Sensei m-a ghicit din prima…. (sau eu însămi sunt ca o carte deschisă….? ) 🙂 Vedeți, și la asta mă refeream, când spuneam că ”nu de la orice”….  

Am mai făcut un bilanț la 4 luni, dar acum lucrurile mi-s parcă mai clare. Scriind titlul, m-am gândit că unii dintre cititorii mei vor ridica nedumeriți dintr-o sprânceană. Întâi de toate, să clarific un lucru: o femeie nu devine mai puțin feminină, dacă se antrenează într-o ramură sportivă, să-i zicem, mai dură, tot așa cum nu e mai puțin feminină dacă afișează o musculatură ceva mai profilată (asta mi-o confirmă soțul meu, copiii mei, prietenii – am toate motivele să-i cred). Delicatețea și feminitatea țin de alte resorturi, nu pleacă cu seria de lovituri  pe care te antrenezi să le aplici într-o totală asumare a unei stăpâniri de sine pe care, poate, nu o aveai înainte. Sau, cel puțin, nu la fel. Să înveți arta de a te apăra poate fi, uneori, la fel de importantă ca precauțiile pe care ți le iei (și le exersezi apoi constat), când treci strada, de pildă.

Lucrul cel mai greu pe care mi-l cere sensei să-l fac este ca, înaintea unei serii de exerciții, să fiu calmă, relaxată. Sunt într-un tumult permanent (nici când plantez răsaduri de roșii nu cred că sunt relaxată), iar asta mă crispează instantaneu – i-am și spus-o lui sensei de multe ori. Cum să ceri unei torpile să țâșnească zen și să aterizeze pe o cuvertură de catifea, fără să facă măcar o cută? Natura mea vulcanică învață, cu greu, să se convertească la o anumită liniște interioară, iar greul acesta mi se pare, paradoxal, cel mai mare câștig al orelor de arte marțiale. Poate vă întrebați, dacă asta caut, de ce nu m-am dus la cursuri de yoga. Încă nu sunt acolo, am nevoie de explozie, de mult joc de glezne, ca să împrumut un termen fotbalistic. Yoga nu e (încă) pentru mine…. 

Ce am mai câștigat?

  • O mare mobilitate  și iuțeală a mișcărilor (demonstrată alb-negru în pozele făcute vara trecută pe plajă; vezi aici pozele), pe care, ca practicant al fitness-ului nu prea ai cum să le dobândești, exercițiile de fitness și bodybuilding fiind de cu totul altă natură.
  • O excelentă coordonare ochi-brațe-picioare.
  •  Folosirea mușchilor întregului corp, în posturi diverse, variate, spectaculoase chiar, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna în cazul exercițiilor de fitness; multe dintre acestea izolează o grupă musculară sau un număr restrâns de mușchi. Ați auzit probabil în sala de fitness expresii de felul: azi am lucrat picioare. Desigur, e și aici un avantaj: o musculatră bine profilată, dar asta doar cu mare grijă la farfurie. Altminteri, vorbim despre o superbă musculatură, travestită într-un strat de grăsime.  
  • Un foarte bun echilibru (nu că înainte mi-ar fi lipsit…), dat de folosirea intensă a musculaturii profunde, mai ales a celei abdominale.
  • O mai bună respirație abdominală, profundă. În mod normal, suntem obișnuiți să respirăm superficial, îndeosebi în partea superioară a abdomenului.
  • Câțiva prieteni fabuloși (foto dreapta), dar asta poate că li se întâmplă tuturor norocoșilor….

Ce am pierdut?

  • Am pierdut timpul; trebuia să fi mers la antrenamentele de arte marțiale mai devreme.

Ce-mi propun pentru 2019? Mai mult zen, mai mult exercițiu, mai multă sârguință…

Se spune adesea că, mai ales în cazul artelor marțiale, e nevoie de ani buni de practică. Acum pricep și eu mai bine: abia după un an, lucrurile încep să le lege în capul tău, să înțelegi mai mult legătura dintre explozia mișcării, coodonare, echilibru, fluiditate, finalitate, deși asta ți se explică la fiecare antrenament.  

(Foto stânga: alături de sensei Gelu Ioghen)

*Pentru exactitate, denumirea oficială a antrenamentului este ”Self defence”. 

Related Posts

  • Kumite cu o fată cuminteKumite cu o fată cuminte Deunăzi, Ștefan a fost întrebat dacă îi place mai mult tenisul sau baschetul. A răspuns că îi place mai mult baschetul pentru că se poate exprima mai bine. Treaba asta mi-a răsunat în cap mult timp și cred că am s-o folosesc și eu. Când diverși prieteni, amici sau cunoștințe, sportivi […]
  • 4 luni de arte marțiale,…coafura rezistă….4 luni de arte marțiale,…coafura rezistă…. Știu că un bilanț serios se face la cel puțin 6 luni, dar, cum n-am fost niciodată asul răbdării, zic mai jos cu ce m-am ales după 4 luni de practicare "neabătută" a artelor marțiale. Sau, dacă preferați un început de poveste, voi zice că/ce făcui în 4 luni mai mult (de)cât alții în 6. […]
  • Stresul îngrașă. Cântarul urlă, disperarea crește!Stresul îngrașă. Cântarul urlă, disperarea crește! STRES + DIETĂ NU = LOVE Știai că, atunci când suntem stresați, nu slăbim? Parole d'honneur! Știu, e un truism. Și poate tocmai de aceea uităm și, cu cât rezultatele pe cântar sunt mai încăpățânat stagnante sau chiar mai rău, cu atât ne cresc angoasa și stresul.  Una […]
  • “Personalitatea noastră, cel mai mare producător de stres.” (II)“Personalitatea noastră, cel mai mare producător de stres.” (II) 2. PERSONALITATEA "E o chestie groaznică." zice doctorul Cristian Răchitan. "Personalitatea este cel mai mare dușman al omului." Mintea procesează informația, apoi o trece prin ultima cameră, personalitatea, mare producător de stres. La aceasta se adaugă alte determinări, dar și […]
  • Cu soacra la slăbit sau la tribunal?Cu soacra la slăbit sau la tribunal? Soacră-mea s-a îngrășat! Să-i fie de bine, ar zice unii mai răi de gură. Stai să vezi că nu-i chiar așa.... Cu vreo două săptămâni în urmă, mă întâlnesc cu soacră-mea pe stradă. Nu-mi răspunde bine la salut, că-mi slobozește dintr-o suflare: - ”Am slăbit 3 kile într-o săptămână.” […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *