Pe valurile Convenției de fitness 2013 – ziua 1

21Convenția internațională de fitness, organizată de Fitness Scandinavia pentru al treilea an consecutiv la București, începe (sau ar trebui) să devină un fel de Mecca a sportului de masă din România. Master traineri/prezentatori români sau străini, instructori de fitness din toată țara, firme importatoare de produse/echipamente sportive, simpli pasionați s-au adunat astăzi pentru prima zi de sport la Hotelul Marriott din capitală.

Saltul pe care îl face industria de fitness din România de la an la an ar trebui să se arate la Convenție precum hârtia de turnesol. Și, cel puțin pentru prima zi, lucrurile așa au stat. Spre deosebire de ediția precedentă, anul acesta numărul prezentatorilor (instructori/master traineri recunoscuți pentru aportul lor la industria fitness-ului) români, mai cu seamă, dar și străini, a crescut:

Publicul – instructori sau doar pasionați de sport –  pare să-și fi conturat deja preferințele în materie de fitness. Concepte/programe precum antrenamentul functional, TRX, Bosu, Zumba, Capoeria, Kangoo, Les Milles (cu derivatele sale), Cycling încep să devină din ce în ce mai populare și mai apreciate în România. Conventie fitness 2013Z118

Cel mai fidel barometru este interesul publicului, arătat prin prezența numeroasă – sălile în care s-au ținut aceste discipline s-au ocupat în totalitate. Și dacă linoleumul cu care a fost acoperită mocheta sălilor n-ar fi făcut atâtea valuri (desprinzându-se de acolo de unde fusese lipit delicat, mâncând din spațiul de manevră), chiar aș fi putut spune că nu mai era loc să arunci un ac. Dar așa….Valuri, valuri au mușcat …

Conventie fitness 2013Z117De asemenea, gustul românilor pentru exotism tinde să se extindă dincolo, departe de zona Balcanilor – supralicitată în România ultimilor 20 de ani. O sală plină ochi și un public feminin (99,9%) foarte entuziast și conștiincios a avut Beko Kaygee (Anglia 🙂 ), care a adus la București un melanj proaspăt, cald, de ritmuri și mișcări din Africa și Caraibe.

O prezență degajată, destinsă, a avut Dimitris Gourgos (Grecia), care a început ziua cu un aperitiv grecesc de o oră – greek stepConventie fitness 2013Z112după care a continuat cu o salată grecească servită în doi pe un Bosu (Bosu Circuit). A fost o altă oră amuzantă, solicitantă, apartent light, dar consistentă precum o musaca, după care desertul intră cu noduri…..

Conventie fitness 2013Z116Cele mai tinere prezentatoare ale Convenției – Adela Iacob și Cristina Hagiescu – au arătat, cu a lor oră de Zumba, că tinerețea, frumusețea, puritatea vârstei de 20 …și de ani sunt un atuu inegalabil când este acompaniat de talent și muncă multă.

De remarcat asaltul desantului disciplinelor derivate din box – Boxlates, Bag Box (Troy Dureh, Marea Britanie) , Beat Box (Cris Harper, Anglia), Khai Bo( în interpretarea cvartetului Troy Dureh, Andreea Zaragiu, Adrian Borozan, Cris Harper) – cu mare priză la publicul anglofon și, se vedea treaba, și la cel din România. O mare descărcare, controlată, de adrenalină în ritmul muzicii. Pumni, picioare – tot ce visăm cu toții la un moment dat să facem/să dăm……cu sau fără adrisant direct. Sacul de box (adversarul) este înlocuit de un cilindru gonflabil, static, mai mare decât înălținea unui om: si dă-i, si luptă, si dă-i, și luptă coane Fănică….Ura, ura ,ura!

Un alt fel de exotism, un alt stil de Zumba, a adus și Pedro Camacho: un om pus pe un elastic și terminat cu o superbă claie de păr. Deja cunoscut fanilor Zumba din România prin cele câteva descinderi reușite din ultima vreme, Pedro s-a simți ca la el acasă. Fetele l-au cinstit cum se cuvine…. 🙂 Shake baby, shake!Conventie fitness 2013Z104

Ca partener al Convenției, World Class, prin instructorii sai, a fost prezent astăzi cu programul Les Milles și derivatele sale: Body Pump (Peter Ambjorn), Grit Strenghtb&Plyo, Booty Express (Andreea Pavel și Alexandra Atanasiu). Conventie fitness 2013Z105

Orele fiind înaintate, la fel și oboseala, mă grăbesc să pun punct unei zile pline-pline, începută cu o alergare matinală, de o oră în parc, continuată cu serbarea de grădiniță a fiului meu, succedată de programul primei zile de Convenție de fitness.

Și mâine e o zi, a doua de Convenție. Vorbim și despre acesta….și nu numai.

Convenția de fitness 2013 – Ziua 2

Related Posts

  • Gât subțire, puternic, fără cute de grăsimeGât subțire, puternic, fără cute de grăsime Cum subțiem grăsimea de pe gât și întârim musculatura, astfel încât să reducem cutele inestetice, bărbia dublă și chiar durerile de cap. Deloc greu. Ai două sticle? Merg și dozele de bere (nu halbe!). Pline. Dar să nu anticipez până nu spun toată povestea, ca să înțelegeți cât de […]
  • Cornulețe (groaznic de) fragede cu cotignacCornulețe (groaznic de) fragede cu cotignac Nu cogniac, ci COTIGNAC. Adică o pastă de gutui de care mânca și monsieur Voltaire pe la 1734. Émilie, sa maîtresse, o prepara la Château de Cirey, unde scriitorul și filosoful francez a locuit și scris timp de 14 ani. Publicarea, în 2012, a arhivelor private ale lui Émilie scoate la […]
  • Pâine cu drojdie obținută în casăPâine cu drojdie obținută în casă Pentru francezi, pâinea este o adevărată mândrie. Emblemă gastronomică. Perfecționată și fasonată sub toate aspectele - gust, mărime, calitatea grâului, condiții de dospire, coacere, calitatea drojdiei (inclusiv cu arome fructate) - pâinea lasă încă loc inovațiilor gastronomice, […]
  • Un exercițiu simplu, anticelulită, pentru coapseUn exercițiu simplu, anticelulită, pentru coapse Zilele trecute am dat aici startul campaniei ”Cu un bikini suntem toți datori”, aceasta însemnând că mă angajez să produc mai multe articole despre slăbit, subțiat, tonifiat - Doamne-ajută să am și timpul, și inspirația necesare! Dacă e miercuri, e un exercițiu simplu. Ceea ce arăt […]
  • ….despre sport, numai de… rau!….despre sport, numai de… rau! Vorba poetului, rastalmacita: despre sport, numai de... rau..... Eu nu sunt un sportiv de performanta. N-am facut toata viata sport, desi, in copilarie, promiteam (antrenorul de handbal ii spunea tatii ca "am stofa", dar eu ma impotriveam). Dupa liceu, am facut 6 ani de studii […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *