Eforie mon amour III (în peisaj, o culturistă)

Marea mușcă din plaja și faleza Eforiei cu o dârzenie neostoită. De la an la an, apa se apropie obraznic de buza falezei. Există deja porțiuni surpate și închise accesului, iar tivul primului golfuleț, de la intrarea în stațiune, cel care ne-a primit în primii ani de Eforie Sud, tinde să devină un fir. Stabilopozii din golfulețele Eforiei (pe care i-am ales ca loc pentru fotografiile pe care le vei descoperi sau le-ai descoperit deja…) nu rivalizează ca număr cu puzderia dozelor și a paharelor de bere (nestrivite) aruncate în, dar – mai ales – pe lângă coșurile debordate.  

În sejurul ăsta am în registrat o altă premieră:  a fost pentru prima dată în ultimii 8 ani în care n-am simțit nevoia să alerg pe plajă sau să fac exerciții în ascunzișul stabilopozilor mirosind puternic a latrină. Și, cum toți ne găsim scuze, care să ne dilueze cumva sentimentul de vinovăție sau să ne întărească obiectiv alegerea, scuza mea a fost plaja îngustă și plină de scoici și privirile mult prea insistente ale turiștilor noști, preponderent moldoveni și ardeleni, ba chiar basarabeni sau ruși – atât de numeroși anul ăsta și atât de mari consumatori de porumb fiert, bere și gogoși  înecate în sirop de ciocolată. Lucru, desigur, bun pentru economie.

M-am încumetat totuși, la apus de soare, să pozez băiatului meu în câteva ipostaze mai acrobatice (vezi aici rezultatul), pentru care a fost nevoie de puțintică încălzire (mulțumesc, sensei, că m-ați învățat zborul!) și câteva zeci bune de repetări, sub ochiul exigent al artistului, deseori nemulțumit de execuțiile mele în aer….. Tipul însă s-a dovedit răbdător (iar modelul, rezistent fizic), dovadă cele câteva sute (dacă nu chiar mai mult) de fotografii rezultate.

Dacă știam că pot avea public la tipul ăsta de reprezentatie, aș fi putut-o transforma într-o activitate lucrativă ad-hoc…. Altminteri, am stârnit curiozitatea copiilor întârziați cu părinții pe plajă, fiind explicată drept: “e culturistă, mamă!”; iar o culturistă în peisajul Eforiei e ca un far puternic în plină noapte.

Eforie mon amour I (alb-negru și sepia)

Eforie mon amour II (cu mai mult roșu, push-up și istorie)
Eforie mon amour IV (conjuncția Eforie Nord – Saturn)
 

Related Posts

  • Eforie mon amour II (cu mai mult roșu, push-up și istorie)Eforie mon amour II (cu mai mult roșu, push-up și istorie) Maria, care deunăzi și-a băgat picioarele (că atât îngăduie vremea), la propriu, în Marea Nordului (în Scoția fiind), ne tachinează, când ne facem planuri de vacanță, cam așa: " Eforie '73", ăsta fiind un progres față de  ".....iar  la Eforie....?"  Totuși, dacă ai […]
  • Pe valurile Convenției de fitness 2013 – ziua 2Pe valurile Convenției de fitness 2013 – ziua 2 Ziua spectacolului Sunt unii oameni care, deși stau cu fundul în sus, camera de filmat/aparatul tot îi iubește. Poți s-o numești carismă, poți s-o numești prea plin, poți s-o numești conștiința propriei valori, poți s-o numești cum vrei. Un lucru e cert - locul acestor oameni este pe […]
  • Sisif făcea și el genuflexiuni? Da, Sissi squatsSisif făcea și el genuflexiuni? Da, Sissi squats Deci, care-i legătura dintre Sisi și genuflexiunile Sissi. Părul lui Sisi câtărea 5 kg și măsura 1,70, adică tot atât cât înălțimea prințesei. Dar bolovanul lui Sisif, cel pedepsit de Zeus să împingă povara până în vârf și să o ia etern de la capăt? Bolovanul ăsta cât o fi cântărit? Și […]
  • Acolo unde jogging-ul se unge cu bere şi “fish and chips”Acolo unde jogging-ul se unge cu bere şi “fish and chips” Dacă ajungi la Londra, nu ai cum să nu-i remarci pe cei care fac jogging dimineaţa, după-amiaza, dar mai ales la prânz. Îi vezi pe ambele maluri ale Tamisei, strecurându-se, uneori cu mare, mare dificultate, printre zecile de turişti coloraţi. Într-o zi obişnuită, la fiecare 2 minute, […]
  • O delicioasă plăcintă dieteticăO delicioasă plăcintă dietetică Plăcinta asta are parfum de Veliko Tarnovo. Am mancat-o prima dată pe terasa la Stratilat, o cofetărie intinsa pe 2 etaje, cu mese lucioase ca glazura de pe prajiturile din multele vitrine insirate peste tot - chiar si pe scara interioară - precum acvariile cu pesti exotici. O cofetărie […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *