”Functional Strength” – fitness-ul extrem

– ”Ia-ți o halteră, 2 gantere, o saltea și un steper ridicat la 40 de centimetri de sol.”
-”Așa sus? Dar despre ce e vorba?”
-”Vezi tu! O să-ți placă, e pe stilul tău!”

ft002Au fost singurele explicații pe care le-am primit despre antrenamentul ”Functional Strength” la care am fost invitată zilele trecute. Ceea ce a urmat, a depășit în intensitate, paletă de mișcări, combinații  de exerciții (cu sau fără greutăți) și predictibilitate, orice alt tip de antrenament pe care l-am făcut până acum.

Până să mă dezmeticesc din încălzirea-melanj de jogging, sprint, ft004sprint pe loc, alergare pe laterală, Richmond Bachia, master trainer, levita deja în jumătatea dinspre tavan a sălii. Și când aveai impresia că lucrurile s-au mai calmat, pulsul revenid la 75-80% din ritmul cardiac maximal (estimare personală), urma explozia…..; de fapt, exploziile în crescendo, spre 90% din ritmul cardiac maximal, dacă nu chiar mai sus….N-am asistat la un antrenament al trupelor de eiltă, dar pot bănui că se apropie mult de cel al lui Richmond.

ft017Fiecare exercițiu – un spectacol în sine la limita forței, echilibrului, rezistenței musculare, încordării mentale…..Eu, din când în când, salvată de aparatul foto. 🙂

Genuflexiuni cu săritură pe și de pe steper, fandări laterale, genuflexiuni cu ducerea alternativă a brațelor în exterft015iorul genunchilor, fandare dinamică spre spate, Spiderman push up, lovitura spre spate cu ambele picioare din stând în mâini (foto dreapta), combinații de flotări cu ridicare, sărituri explozive și genuflexiuni cu picoarele depărtate în V – sunt câteva dintre ingredientele total imprevizibile ale lui Richmond.

Transpirația îi curgea valuri-valuri, aveam impresia că deasupra lui s-a spart o conductă de apă; credeam că se va opri….Parchetul sălii începea să lucească, de pe oglinzi apa se scurgea în fâșii. Până și cureua ceasului mi se îmbibase de apă (lucru care se întâmplă rar). M-am oprit să fac câteva poze; am simțit cum pe umăr începeau să cadă picături-picături. M-am întors spre vecina muncitoare s-o rog… politicos să nu mai scuture transpirația spre mine….; ne despărțea o jumătate de metru, era propria-mi sudoare…., care nu se mai prelingea pe gât, o luase drept spre umăr.

ft025Când apele (transpirațiile) s-au mai așezat, a trecut la partea de anduranță musculară cu haltera, ganterele, abdomene ( vezi pozele din galeria de mai jos), toate păstrând un ritm alert-controlat de execuție, schimbând planul și direcția mișcării. Lava vulcanului s-a mutat de la coapse și fesieri, către brațe, spate, abdomen….. Răspunsul lui Richmond la semnele incontestabile de epuizare ale cursanților: COZONAC.  🙂 🙂 🙂

 

Ce este antrenamentul funcțional? (funcțional = capabil să servească funcției pentru care a fost creat)

Un concept care ține de mai bine de 10 ani prima pagină a cercetărilor și fitness-ului din toată lumea, antrenamentul funcțional își are rădăcinile în gimnastica de recuperare. Fizioterapeuții pregăteau sportivii pentru revenirea în sport după accidentări sau operații printr-un antrenament global cât mai aproape de efortul/mișcările din timpul competițiilor.

Tradus în viața cotidiană, antrenamnetul funcțional îți pregătește corpul pentru a răspunde cât mai bine sarcinilor de zi cu zi, fără prejudicii pentru articulații, coloană, postură etc. Ca să înțelegi mai bine, enumăr câteva activități (de la care, din păcate, mulți dintre noi au abdicat): tras și ridicat de bagaje, împinsul comodei, ridicat box-ul de apă de jos și pus în portbagajul mașinii, ridicat/lăsat copilul, cărat vrafuri de dosare pe scări, alergat către biroul directorului general, sprint după tramvai…. Toate aceste acțiuni, care fac parte din viața noastră, n-ar trebui să ne lase cu gâtul și coloana blocate (ieri, un prieten îmi povestea că, fiind în concediu, s-a uitat după o…. barcă 😉  și a rămas cu gâtul înțepenit) sau articulații împietrite.

Sunt folosite în antrenamentul funcțional: greutăți variabile, haltere, Bosu sau alte suprafețe instabile, steper, minge medicinală, gymball, saci de nisip, kettlebell  etc.

Beneficiile antrenamentului funcțional

În primul rând, redă organismului toate gradele libertății de mișcare. Privește un copil: sare, aleargă, stă în mâini, se cațără, se răsucește, joacă șotron, se târăște lustruind podeaua…. Câte dintre aceste mișcări le repetăm frecvent ca adult? Iar în puținele situații în care o facem, din păcate, se blochează câte ceva, plesnește sau face trosc…..

Un alt beneficiu major este regăsirea stabilității articulare și musculare. În timpul aceluiași antrenament îți exersezi flexibilitatea, inima, echilibrul, forța, rezistența musculară în diverse planuri de mișcare, ca să nu mai pomenesc de intensitatea arderilor (chiar până la 1200 kcal. pe oră) și de impulsul dat metabolismului.

Gazdele mele au știut sau intuit, mai degrabă, de ce acest tip de antrenament este cel mai aproape de sufletul și structura mea. După nașterea lui Ștefan, tot un antrenament de tip funcțional (dar nu la intensitatea celui arătat de Richmond) am făcut și eu, de 3 ori pe săptămână, folosind 2 gantere de greutăți variabile, o minge medicinală, un gymball și greutatea propriului corp (pe atunci – mare). Toate acestea, stropite din belșug cu alergare (si bicicletă) – am mai povestit.

Ce antrenament a făcut Richmond Bachia?

Functional Strength este o componentă a antrenamentului de tip funcțional care pune accentul pe ÎNTĂRIREA  sistemului funcțional al corpului în ansamblu. De exemplu, un altlet nu face Functional Strength ca să alerge mai bine, ci ca să-și crească rezistența globală a organismului. Ca să alerge mai bine trebuie pur și simplu să practice, adică să alerge. O persoană cu o muncă de birou nu face Functional Strength ca să-și dezvolte masa musculă, ci ca să-și mărească rezistența musculară globală și masa slabă, îmbunătățindu-și condiția generală prin utilizarea corpului la potențialul său maxim. De aceea, intensitatea mare la care Richmond a ținut antrenamnetul este cea mai productivă și eficientă din punct de vedere al timpului. Dar vorbim deja de un alt nivel de fitness, cel de după ABC…. 🙂

Despre Richmond BachiaRichmond Bachia_DR

Spun fără să exagerez că Richmond Bachia este omologul doctorului Arafat pentru zona sportului de masă din România. Experiența sa în domeniul fitness-ului trece granița a peste 40 de tări. Este fondatorul Fitness Scandinavia și Fitness Scandinavia School din România, Personal Training manager, părintele conceptului Afro Moves implementat cu mare succes în Norvegia.

 

Referințe:
Functional training wikipedia
Bodybuilding.com
synergy-athletics.com
trainingratio.com   

Related Posts

  • Antrenamentul care a cucerit AmericaAntrenamentul care a cucerit America După ce ai avut primul antrenament Functional Strenght, nimic nu mai seamănă cu ceea ce ai făcut înainte în materie de sport; este ca diferența dintre a urca pe munte și a-l escalada. Astăzi, ca la fiecare sfârșit de săptămână de altfel (când nu viscolește sau plouă), am alergat - este […]
  • Sufleu de branza cu broccoliSufleu de branza cu broccoli Ingrediente: - 1 buchet mic de broccoli (se opărește 1-2 minute în apă clocotită, astfel încat să ramana crocant) - 4 oua - 200 gr. branza de vaci semidegresata sau integrala (cum va place), - 1 ou pentru crusta frumoasa - 2-3 linguri rase de mozzarella pentru o gratinare […]
  • Deochiul și amorul nu ies singureDeochiul și amorul nu ies singure ”Am zburat de acasă cu 50 de lei”, îi zic, iar ea se întoarce amuzată spre rafturile curbate de greutatea caietelor. ”Sunteți simpatică”, și ia la rând, inspectând fiecare copertă. ”E băiat sau fată?” Zâmbetul nu i se șterge din pupile în timp ce-mi întinde trei caiete cu coperți […]
  • Horoscop sportiv 2020Horoscop sportiv 2020 Uf! Am terminat si horoscopul discurilor pentru 2020. Iata ce ne rezerva astrele: - 🎤 Daca disc in CD player folosesti, continua sa fluieri. Sigur vei intari musculatura degetelor si o vei slabi pe cea a feselor. Hai, nu te supara, frate ! Stii si tu asta.... Astrele […]
  • Lipscani vechi si nou capăt de povesteLipscani vechi si nou capăt de poveste Am patinat ieri nostalgic și mocirlos pe Lipscani, căutând un capăt destrămat de poveste. L-am privit mai atent ca niciodată. E în doliu. Clădiri cu dres negru, rupt la înădituri, exact între picioare, cum li se întâmplă femeilor mult prea răscrăcănate din tablourile lui […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *