Tapas a la Facebook (III)
Ieri, lipsa umbrelei m-a obligat sa ma adapostesc intr-o statie de metrou. La metrou, ca la metrou: un du-te vino aproape continuu, alti oameni care se ascundeau de ploaie si, desigur, o patiserie/covrigarie…. Am ignorat-o trufas cu… coada ochiului si m-am retras intr-un colt. Am scos cartea din poseta, mi-am distribuit echitabil greutatea corporala pe ambele sandale-platforma, continuand sa urmaresc pieziș trecatorii sau stationarii alungati in subteran de ploaie.
Unii isi scoteau umbrelele, altii, covrigul sau merdeneaua din punga. Mirosul ucigator (pe care si acum il am in nari… ), amplificat si de aerul devenit brusc rece, mi-a amintit ca ultima mea masa fusese cu vreo 5 ore in urma…..; daca masa se pot numi 2 mere si 2 piersici in care am forat adanc dupa “chiriasii” nepoftiti (ca doar stiti ca nu stropesc copacii din livada).
Si tot ce-mi lipsea din decorul asta “nutritiv” era Houellebecq…. (“Supunere”, ed. Humanitas) care zice, in stilul lui naucitor: “…pe vremea cand femeia isi cumpara si isi spala singura legumele, isi pregatea carnurile si fierbea inabusit tocana ore in sir, se putea dezvolta o relatie tandra si nutritiva; evolutia conditionarilor alimentare cufundase in uitare aceasta senzatie care, de altfel (…..) nu era decat o palida compensatie pentru pierderea placerilor trupesti.”
Cu matele ghioraind, m-am razbunat pe Houellebecq, oprindu-ma la MI din apropierea casei si cumparand carnuri rotisate. Ajunsa acasa, nu mi-am pus sortul sa gatesc…., ci pantalonii scurti si tricoul care mai pastra mirosul de parfum frantusesc de la pranz.
Mancand, in confortul tinutei mele sportive, am realizat ca am stat ca fraiera pana ce a stat si ploaia – adulmecand mirosul si privind pe sub sprancene la cei care infulecau – amagita de parsivul Houellebecq (sau poate de creierul meu neresetat…) si nu mi-am luat macar un covrigel…..Sau o merdenica, acolo….Ca doar n-ar fi fost foc….
De fapt, ce e cel mai greu in povestea asta cu sportul, nu este exercitiul fizic in sine (sunt absolut convinsa ca toti îl putem face, indiferent de varsta), ci lupta cu sine (de pilda, cand alergi pe distante mai lungi, gandurile te asalteaza, vin in devalmasie, cu greu le faci fata), cu confortul cu care te-ai obisnuit, cu placuta scuza “n-am vointa”, de parca a avea vointa e ca si cum ai spune ”n-am ochii albastri”, deci un dat cu care te nasti…. si pe care nu ai cum sa il schimbi.
Vointa este diamantul la care trebuie sa slefuiesti cam toata viata, ca sa ai parte de (intreaga) stralucire(a lui).
M-a impresionat povestea scriitorului (si maratonist) japonez Haruki Murakami, care spune ca nu face sport pentru ca e sanatos, ci pentru ca “sportul este mai degraba un mecanism metafizic, ma ajuta sa ma pot detasa de corp”. In 2007, a publicat volumul autobiografic ”Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” (editat si de Polirom).Am admirat deopotriva curajul si povestea actorului Alex Călin. Inspirat de cercetarea pe care a facut-o pentru rolul ”Fluturii sunt liberi”, in care joaca rolul unui baiat cu deficiente de vedere, Alex a participat la primul lui triatlon dedicat strangerii de fonduri pentru ca elevii nevazatori sa beneficieze de manuale. Au fost 5 ore de efort continuu (pentru care s-a pregatit doar 4 luni), povesteste Alex pe pagina lui de FB.
”Apropo de asta, am avut vreo trei momente când mi-a trecut prin cap să renunț. Primul după doar 300 de metri de înotat din 1500. Am fost foarte aproape să ridic mâna, să fiu suit într-o barcă și dus la mal.
”Aia e, a fost primul, nu am reușit să mă odihnesc, emoții, a fost un an greu, nu moare nimeni dacă nu-l termin”, îmi ziceam.
Dar am depășit acel moment și următoarele respirând și gândindu-mă că nu pot să mă dau bătut așa ușor și că, din câte auzisem, mintea te poate salva în momente de genul acesta.
Mi-am reamintit de unde a început totul. Și că nu trebuie să rezist doar pentru mine, ci și pentru cei cărora le-am dedicat această primă participare într-un triatlon. Aceiași pentru care am lansat ieri campania aceasta: https://www.indiegogo.com/…/ajuta-elevii-nevazatori-sa-aiba…”
Daca si tu ai povestea ta ”cu sportul”, scrie-mi. Va iesi un articol frumos despre cum intelege fiecare sportul lui.
Cam asta am “croșetat” tot anul. Cam puțin. … , da’ perseverez.
😉P.S. Scuzați baticul… , gospodinafit n-are pălării în dotare.
😀Related Posts
Apnee de tranșee
23 de ani de domnie. Și vreo insomnie? Câteva, poate. Una, sigur: în noaptea alegerilor din 7 decembrie 2003, la câteva luni de la spectacolul mediatic, marca Surkov (Baranov, în carte), al arestării lui Mihail Hodorkovski, cel mai bogat om din Rusia la acel moment - ”Capul unui […]
Exerciții în vreme de pandemie pentru zodia ta (I) Gym ball-ul meu de cristal mi-a arătat că dacă mă citești, înseamnă că unul dintre țelurile tale este să ai mai multă grijă de tine, să faci mai mult sport, să acorzi mai mult timp sufletului și inimii tale, să mănânci mai echilibrat, să te simteți bine în pielea ta. Apasă butonul corect […]
De ce doare gâtul? Mușchiul trapez - frumos ca o dantelă victoriană -, cel din postarea cu video despre întărirea musculaturii gâtului, ”stă” deasupra bretelei sutienului.
E partea din trapez vizibilă. Dar el nu se termină la baza gâtului, ci se continuă până la jumătatea capului. În prima poză e mai […]
….despre sport, numai de… rau! Vorba poetului, rastalmacita: despre sport, numai de... rau.....
Eu nu sunt un sportiv de performanta. N-am facut toata viata sport, desi, in copilarie, promiteam (antrenorul de handbal ii spunea tatii ca "am stofa", dar eu ma impotriveam). Dupa liceu, am facut 6 ani de studii […]
La picior de Paris (III) Tănase ieși din restaurantul Zori de zi cu pântecul ostoit. Gândurile își mai domoliră și ele tăvălugul; se risipeau ca un stol de cormorani goniți de zgomotul unei puști deasupra lacului opalin. Călcând îngândurat, o luă în sus, pe Narciselor, […]