Dieta cu smochine de după Grecia

Călătorului care încă nu și-a revenit după vacanța în Grecia, Creta, Coasta Amalfi sau chiar de Azur (cea de Fildeș ar fi poate prea îndepărtată) i-ar prii o dietă cu smochine în curtea întinsă și tăcută a conacului Udriște Năsturel, 1640.

Este cea mai veche casă românescă construită integral din piatră (din piatră!) albă șlefuită, adusă nu de la Albești (ca cea folosită la restaurare), ci de peste Dunăre, de la Russe.

Se întâmpla pe vremea lui Matei Basarab și înainte ca acesta să o ia de soție pe Elena, sora fraților Năsturel, cei mai învățați oameni ai veacului, zice Constantin Gane în ”Trecute vieți de doamne și domnițe”.

Poate și datorită Elenei Doamna, ”Matei Basarab (și Vasile Lupu) a introdus pentru prima dată tiparul în țările noastre și, odată cu el, limba românească în biserică și au făcut legi scrise pe românește (pravilele)”.

Tot C. Gane zice.

Călătorul acesta, va să zică, cu dor deja după vara care azi apune, 31 august, chiar de Ziua Limbii Române, își poate culege singur smochinele direct din copac.

Apoi, după vizitarea ”Casei de Piatră” de la Herești, cum mai este denumit conacul Udriște Năsturel, poate trece alături, în curtea bisericii Sfinții Voievozi (1644), ridicată de Elena Doamna, soția voievodului Matei Basarab și sora fraților Năsturel, să culeagă mere bot de iepure, pere, semințe de cârciumărese (cum și doamna Elena ar fi făcut), să se închine și să se întoarne mai liniștit la București.

Căci acuși vin ploile și nostalgia de toamnă și, imediat după, din nou vara. Vara indiană, când albul mediteranean al conacului și rugina arborilor de tuia din spatele conacului îți pot rupe inima de dor după Grecia, Toscana etc.

Cu mintea odihnită și ochii scăldați în alb, călătorul îndestulat de istorie să n-o ia pe același drum pe care a venit (București – Popești Leordeni – Frumușani – Herești, vreo 40 de minute sâmbăta și duminica), ci spre Comana, printre dealuri care te duc cu gândul la merele din Voineștiul de Câmpulung, ca să viziteze și schitul din Mironești.

Vrei-nu vrei, îți iese în calea ochilor din nou albul, albul imaculat-restaurat al bisericii constuite tot de o doamnă, Ilinca Cantacuzino, la 1668.

Te pornești din nou la drum prin pădurea Comana și n-ai să fii grăbit să ajungi la casa lui Gellu Naum din două motive: casa nu este deschisă publicului larg, iar șoseaua, ruptă (până)-n fund, e ca pe vremea lui Matei Basarab.

Asupra Bălții Comana și Mănăstirii Comana nu insist, sunt deja locuri de pelerinaj duminical pentru bucureșteni. Cred că deja știți că micii sunt cam scumpi aici, căci si balta a secat zdravăn.

Mai zic – pentru că e și Ziua Limbii Române – că Udriște Năsturel, fratele mai mic al doamnei Elena, a fost unul dintre cei mai talentați și neobosiți scriitori și traducători ai epocii, ”răspândind prin scris limba grăită de popor”.

Cu ajutorul Elenei, a tipărit, printre altele, pravila mică de la Govora și a făcut traduceri din limbi străine ”pre limba românescă”.

Într-un alt periplu poate, cu pohta de istorie deschisă de conu` Năstrurel, veți merge să revizitați Curtea Domnească de la Târgoviște (unde veți da din nou de Matei Basarab și Elena Doamna) și să zăboviți mai mult în Turnul Chindiei și prin împrejurimi.

Dar nu înainte de a vizita/cumpăra merele de Voinești.

Voinești de Câmpulung.

La mulți ani, limbă română!

Să te trăim! Sa te tot scriem!