Eforie mon amour IV (conjuncția Eforie Nord – Saturn)

Capătul plajei din Eforie Nord ne-a alungat și el. Acolo, lângă golful pescarilor unde ne-am aciuat anul trecut, plaja fusese refăcută cu fonduri europene. Astazi, însă, intrarea în apă e plină de pietre si pietricele, nisip de diferite granulații. Pănă să dai de un petec curat de nisip fin, treci prin bariera asta călcând cu mare băgare de seamă. Mai mult, pietrele sunt acoperite cu alge și devin niste  mici bucăți de patinoare acvatice. Pentru copii nu e cool, pentru părinți e dătător de neliniști. 

Am pornit migrația spre ale plaje ale “salbei de stațiuni” a litoralului românesc, ghidați de un top al celor mai curate plaje găsit la un search pe Google. În frunte, Cap Aurora……

Trecem, în drumul nostru, prin Jupiter. Găsim cu greu un loc de parcare, după ce facem echilibristică pe un drum strâmt, cu acces din ambele sensuri, dar masini parcate de-o parte și de alta. Să-ți sugi burta sau să strângi cureaua să încapă două mașini e imposibil; tabla e tablă, nu e ca stomacul.

Nu-ți poți lăsa mașina la întâmplare, e musai să cauți un loc de parcare amenajat, dar nici asta nu-ți garantează integritatea mașinii. Intrăm în parcare. Neica taxatorul degrabă vine cu aparatul de taxat. Îi spunem că stăm 1 minut, cât să dea nevasta o fugă să evalueze plaja. Mașina Smurd-ului își face cu greu intrarea pe străduța care duce spre nisip. Pe plaja lată sezlongurile stau ca boabele pe ciorchine. Îmi spun că, în astfel de condiții, dacă nu te epilezi temeinic, riști să ți se vadă toți….pixelii…. Ca să nu mai zic că este exclus să-ți vâri chiloții cât mai în fund pentru un bronz uniform….

Alerg pe nisip ca să nu jenăm pe nimeni prin saționarea noastră în parcare. Mulți oameni în picioare ca la manifestație. Vântul bate cu putere, marea e agitată. Vreun nefericit a făcut din nou spectacol. Oamenii stau cu gurile căscate și mâinile în șold. În curând vor respira ușurați și se vor întoarce la greutățile lor: de 330 ml doza sau paharul. Nu-mi trebuie mai mult, fac repede cale-ntoarsă. Plaja nu-mi place.

Îl întrebăm pe neica taxatorul încotro e Cap Aurora. A auzit, dar nu știe…. După accent, nu pare basarabean…. Dibuim și singuri Capul. Pornim din nou în recunoaștere. De sus, cuprindem cu privirea două golfulețe simpatice. Nisipul, de un gri-cenusă, dens, nu ne inspiră, dar măcar dispun de o toaletă fără plată, relativ curată.

Soarele pișcă cu putere, copilul e nerăbdător să înoate. Finalmente, eșuăm, ca delfinii printre stabilopozi, în golfulețul din Saturn. L-am dscoperit cu vreo lună în urmă, când l-am vizitat pe Ștefan în timpul turneului de baschet. Ne-a plăcut. Și golfulețul, și turneul, și Ștefan, care e un pasionat de sport ca mumă-sa…

A dat și el piept cu un hotel de 2 stele, din care a înțeles că e camera mică, ușa de la balcon nu se închide, tânțarii mișună peste tot, că trebuie să-i faci afiș pe faianță dacă vrei să dormi fără pătură pe cap, că apa se prelinge pe lângă cădiță. Că prea s-a obișnuit la 4 sau 5 stele. Și totuși, față de toaleta de la parter a aceluiași hotel, în care mi s-a permis să-mi pun costumul de baie, cea din camera lui Ștefan a fost un lux. 

Ajunși  atunci direct din București, am fost bucuroasă să găsesc un loc relativ… intim în care să mă schimb (2 garderobe pe plajă au apărut abia la 1 august….).  Umflată de atâta amar de ani și roasă în partea de jos, ușa toaletei a rămas întredeschisă (nu-i nimic, fac cuiva un bine….), apa caldă nu curgea. Cea rece curgea; curgea direct în papucii mei din piele maro. Până să mă prind că nu făcusem pipi pe mine, m-am cam stropit.  Bine măcar că m-am spălat pe mâini. Apa budei, acționată de un șnur, curgea și ea, hârtia igienică – la fel de bună ca frunza de porumb. Bine că era….

Lângă hotelul în care a fost cazată echipa lui Sefan, o ciupercărie de bungalouri de un alb sclipitor, civilizat, cu parcare. Sunt situate chiar în coasta golfului și mai echilibrează vederea. Golfulețul din fața hotelului Aida și a bungalourilor e liniștit și curat. Nisipul e curat și fin, șezlongurile au salteluțe noi, intrarea în apă e lină, nisipul fin. O încântare. Alături, lângă burta unei cazemate transformată în pescărie, e un ochi de apă care leagă o barcă. Acolo e locul unde Ștefan mi-a ghidat, prin vizorul aparatului, acrobațiile (în papuci, scoicile întepau teribil….) pe care le vezi în poze.

Cu toate contrastele care-ți sar în ochi ca lumina reflectată de o oglindă, în miezul zilei, Eforie face parte din povestea mea de viața; n-am o concluzie, n-am un final…..

Eforie mon amour I (alb-negru și sepia)
Eforie mon amour II (cu mai mult roșu, push-up și istorie)
Eforie mon amour III (în peisaj, o culturistă)

Related Posts

  • La picior de Paris (I)La picior de Paris (I)                   Cu un scârțâit ușor de frâne, automobilul opri în fața luxoasei vile Păpușica, aflată mai spre capătul stațiunii. Tănase coborî sprinten, îndreptându-și cu mișcări largi haina țeapănă, croită dintr-o stofă fină, cu pătrățele. […]
  • Un piept de pui literarUn piept de pui literar Parcurg si ultimul pavilon al expoziției Bookfest 2016, încercând să rezist ispitei imediate, apăsătoare, usturătoare de a-mi potoli nu foamea de cultură - o făcusem întrucâtva, plecând cu pungile doldora de cărți -, ci foamea de... materie concretă. Când ghiorăitul vintrelor îți dă […]
  • Sânziene și nu preaSânziene și nu prea Intru ieri seară într-o lib, pardon!, florărie să întreb ce ... întreabă o mamă la sfârșit de an școlar. Vânzătoarea tocmai ieșise să fumeze. Înserarea lăsată cu frison îmi aduce fumul și cred că și mirosul pletelor ei în plină figură. O întreb chestiunea din ușa florăriei și-mi […]
  • Flori de primăvară din Piatra Craiului (I)Flori de primăvară din Piatra Craiului (I) Ar fi trebuit să ajungem azi la Izvorul lui Orlowsky* din Piatra Craiului, dar niște proaspete labe de urs tatuate în zăpada, altminteri neatinsa de tălpi de bocanci, ne-au încurajat să renunțăm. Așa că am colindat pajiștile dimprejur adunând cel mai frumos buchet de...poze. Multe […]
  • Neiertarea vine din interiorNeiertarea vine din interior -Stimați călători, o defecțiune tehnică a intervenit. Trenul staționează două minute. În vezică încep să simt secundele ca niște ace. Mă întreb, dacă tot am stat la coadă în magazin, ce mă mai costa încă una în toaletă. Prea târziu. Abdomenul începe să mă doară și să se umfle. Parcă […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *