Sa traim ca noi si sa mancam ca bunicii! O fi bine?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand aud nume sonore si cvasimediatizate de nutritionisti care ne recomanda sa ne intoarcem la cum gateau odinioara mamele si bunicile noastre, nu-mi tresalta deloc inima de bucurie.
Tatal meu, atins de diabet si AVC, s-a stins la o varsta la care unii incep sa isi faca planuri pentru pensionare, mama are osteoporoza si hipertensiune (cu tot cu posturi tinute, unele complet negre, aproape vegetariana), surorile mele…. stiu ele ca sunt in lista si vad ce scriu (Nimeni nu e profet in tara lui!).
Cum arata mancarea copilariei mele: tocanita de cartofi, cu sau fara carne, cu untura – o cratita mare din care mancam 3-4 zile, mancare/ciorba de fasole (cu sau fara carne), cel putin 2 ori pe saptamana, cartofi prajiti si oua prajite – aproape in fiecare zi. Branza sarata, prajita sau ca atare, destul de des, salata de boeuf (cu, dar, mai ales, fara “boeuf” si multa maioneza).
Din porcul taiat la Craciun, mancam 2-3 luni, din untura, se faceau de toate, inclusiv cornulete (cu osanza).
La sfarsit de saptamana, mama ne pregatea gogosi si placinte. Paine alba – din sculare pana-n culcare! Multa, sa se umfle stomacul! Iaurt si lapte? Mai mult de un iaurt pe zi nu puteam manca (daca stateam de la ora 5.00 la coada) si acela intra cu goluri, pentru ca era acru. Iarna, fructe de sezon, ioc! Mere si, din cand in cand, cate o portocala.
La bunici, cand voiam ceva dulce, luam cate un colt de paine, il inmuiam usor in apa si puneam peste zahar alb. Alti copii puneau untura. Toti faceam asa, mai ales cand se termina dulceata sau magiunul. Mamaia mai facea niste cornulete manjite cu magiun acru si coliva – in fiecare saptamana.
Floricele, castroane intregi, mancam, mai ales iarna cand nu era curent si nu prea aveam ce face.
De la chioscul din coltul scolii, eu si colegii mei ne cumparam corabioare (vezi reteta in cartea de bucate a Sandei Marin) si cornuri cu gem.
Apa? Nu stiu cata beam, ca nu ne indemna nimeni in pauza de publicitate (vorba vine!) a serialului Dallas.
Vara era altceva. Mancam ce se gasea prin gradina de la tara, in special fructe – cu kilogramele. Eram o specialista in mancatul merelor fara sa las urme, adica pana la codita, pe care o ascundeam dupa pat sau prin buzunare. Scadeau vertiginos kilogramele…..de mere.
Singura deosebire era ca toti munceam mult. Fizic. Si la tara, si acasa. Wirless nu aveam, dar WC in fundul curtii, da! Iarna, era o… placere… Nu aveam “masina mica” si mergeam mult pe jos. Cand era cazul, foloseam “rata”. Ne urcam de la autogara din celalalt capat al orasului. Sau cu “ia-ma, nene!” De altfel, putini aveau atunci masini. Ce aveam de carat, ii dadeam cu carca. Si mai era un spirit teribil intre toti copiii vecinilor, indiferent de varsta: “Tara-tara, vrem ostasi!”, “Ratele si vanatorii” etc. Pe afara, stateam cu orele; existau si multe cluburi de sport (handbal, inot, volei, atletism), iar antrenorii veneau acasa sa ne “racoleze”, stand de vorba cu parintii nostri.
E un bilant succint, dar sunt cele mai pregnante amintiri legate de mancarea copilariei mele. Nu stiu ce credeti voi, dar eu n-am vrea sa revin, zi de zi, la cum gateau mamele si bunicile noastre. Poate, cateodata, cate un cozonac si niste placinte….. din cand in cand. Ah! Si niste magiun de corcoduse, fara zahar, cum facea mamaia si noi il scuipam cat colo! Era acru si mai faceam si pe noi!