Antrenament cu Bosu

E duminică dimineața și, în timp ce unii merg la slujba de la biserică, alții merg la (cea de la) mall. Astăzi, joc în a doua ligă…. Izabela mă așteaptă la etajul al treilea. La ora 1o dimineața, în tigăile restaurantelor mult mai numeroase decât sălile de sport, mâncarea deja sfârâie. Ispita e peste tot….,e atât de simplu…

Am venit echipată de acasă, chiar și cu câteva emoții. E prima dată când dau piept cu Bosu. Izabela Lacatus Bosu 6Nu, Bosu nu e șeful meu; este acronimul de la ”Both Sides Utilized”, adică o jumătate de minge lipită pe o platformă. La ora de Bosu a Izabelei Lăcătuș Cîrstea, fostă sportivă de performanță, multiplu medaliată cu aur, argint și bronz la gimnastică aerobică, și master trainer certificat Bosu, cele 30 de locuri sunt ocupate.  Încă 15 clienți așteaptă pe o listă, nici un loc anulat; la o distanță de 10 ani de momentul când a fost inventat în  America, Bosu începe să prindă rădăcini și în România.

Fac poze și muncesc alături de ceilalți cursanți. M-am documentat despre Bosu, dar vreau să simt pe propria-mi piele beneficiile, așa că pășesc timid, dar sigur, pe Bosu. Prima senzație poate fi descurajantă; să calci pe o suprafață bombată, ușor dezumflată, cere echilibru (deci forță și încordare musculară), dar, odată ce-ți găsești punctul de stabilitate și-ți păstrezi starea de pândă permanentă prin încordarea abdomenului și îndoirea genunchilor, poate fi chiar amuzant…..până la momentul când coapsele încep să ardă. 🙂  E totuși o plăcere copilărească în treaba asta. Mi-am amintit de zărgheala cu care mă urcam în copilărie pe mingiile care începeau să piardă aer, căutând tot felul de echilibristici.

Izabela Lacatus Bosu 1Fiind un antrenament destinat deopotrivă bărbaților și femeilor, Izabela a gândit ora de Bosu în două părți: primIzabela Lacatus Bosu 2a este dedicată încălzirii și efortului de tip aerob (bazat pe consumul de oxigen), cu accent pe partea inferioară a corpului prin exerciții dinamice precum fandările, genuflexiunile, alergare asimetrică (un picior pe podea, celălalt pe Bosu), sărituri, mișcări explozive; cea de-a doua – efortului anaerob, de tonifiere (cu greutăți) a brațelor și abdomenului, asta neînsemnând că dai liber coapselor…., rămân în consemn.

Îmi place  aranjamentul acesta, la rându-mi sunt adepta și practicanta aceluiași stil de a Izabela Lacatus Bosu 4utiliza ora  într-un mod cât mai armonios – mișcare aerobă+tonifiere de sus până jos, știut fiind că timpul pe care îl alocăm sportului este (încă) redus. ”După ce pleacă de la ora mea, cursanții nu mai au nevoie să continue să lucreze la aparate pentru că solicităm toate grupele musculare.”, îmi spunea Izabela la finalul ședinței de Bosu.

Izabela Lacatus Bosu 7jpgÎntru totul adevărat! Cu toată rezistența mea la efort, am avut un moment în care mi-au luat foc mușchii cvadrices, ceea ce îmi arată că Bosu poate fi un bun preludiu pentru vacanța de schi. Într-o oră de Bosu, dacă lucrezi cu amplitudine și dăruire, în sensul că adaugi și concentrare mentală exercițiilor pe care le faci, poți arde între 500 și 600 de calorii. Și dacă tu uiți să faci asta, îți va reaminti Izabela, un trainer care stă și-n cap pentru mulțumirea cursanților ei.

 Ce este Bosu

Inventat de DaIzabela Lacatus Bosu 9vid Weck, BOSU® Balance Trainer a evoluat rapid de la un instrument destinat recuperării sportivilor de performanță, la unul utilizat și în antrenamentele individuale sau de grup, indiferent de vârstă sau condiție fizică.

BOSU, acronimul de la ”BOth Sides Up”, are o dublă utilizare: în efortul aerob, Izabela Lacatus Bosu 5folosit cu jumătatea de minge (dom) în sus și în cel anaerob, cu platforma în sus, folosit pentru tonifiere.

Cel mai mare câștig resimțit de  practicanții acestui sport este îmbunătățirea echilibrului prin întărirea musculaturii profunde.

Cercetare: Un experiment științific făcut în SUA, în 2009, arată că utilizarea Bosu nu aduce beneficii semnificative față de aceleași exerciții făcute pe sol.

Cu sau fără cercetare, bărbat sau femeie, dacă există atracție, lucrul pe Bosu te ține în priză, îți solicită mușchii de la gât și jos. În plus, când ai un instructor atât de talentat și neobosit precum Izabela, cum să nu-ți placă?

Related Posts

  • Mărul meuMărul meu ”Mă aflam liniștit acasă, la prânz, într-o zi dedicată scrisului și decisesem să postesc pentru a-mi curăța puțin corpul și mintea. Nu un post total ci, mai degrabă, o diminuare a meniului. Așa că, în după-amiaza aceea din săptămână, prânzul meu a fost unul dintre merele frumoase pe care […]
  • Slăbirea de după sărbătoriSlăbirea de după sărbători De mâncat, am tot mâncat, să trecem la subțiat! Pentru ca un program de slăbit să fie sănătos, echilibrat și să acopere toate nevoile nutriționale ale organismului, trebuie să ținem cont de niște borne, jaloane fără de care, misiunea ar fi dificilă sau ar lăsa urme nedorite, sau ar […]
  • În vara cu stambă chinezească, un ”berbec” pe asfaltÎn vara cu stambă chinezească, un ”berbec” pe asfalt Azi, acum, Maria e în examenul de preadmitere la facultate. Ștefan, in olimpiada națională de istorie. Clefăi guma așteptării gândindu-mă la asta: Într-un pătrat de vară cu stambă chinezească - cupon cumpărat de demult și încremenit ani de zile într-un viitor imprecis de rochiță sau […]
  • Pe catwalk la sala de fitnessPe catwalk la sala de fitness Traducerea în franceză a poemului de mai jos m-a plasat într-o dispoziție venusiană, pe care n-am chef să mi-o alterez în sala de sport, chiar dacă într-acolo mă îndrept. Aleg ultima bandă de alergare, plasată cumva într-un colț și mai ascunsă vederii, și mă abandonez flash-urilor pe […]
  • Zacuscă cu gălbiori și condimente olteneștiZacuscă cu gălbiori și condimente oltenești ”Gălbiorii sunt bureți de pruni, așa le zicem noi.” , îmi povestește soacră-mea între 2 amestecări vârtoase în ceaunul cu ulei și ceapă pusă la călit  (să cumperi, mamă, când te mai duci tu la cumpărături, gălbiori! Că tare-i bună zacusca. Eu numai d`asta mâncam când eram […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *