Category Archives: Retete usurele pentru subtirele

“Hai sictir!” sau cum ajungi de la pâine la Pavlova…

Pe vremea cand presa descoperea ca printul Charles are o amanta, incepui si eu sa navighez firav – dintr-o farama de tara pe care Radu Tudoran mi-o creionase, inainte sa debarc, idilic – spre o meserie astazi pe cale de disparitie. Desi necoapta (la mijloc, cumva ca paine din imagine…), niste oameni au avut incredere sa ma invete ceva ce n-am mai regasit in totalitate nici la facultate. Intai am invatat sa dactilografiez, cu 2 degete (ca si aspaine rotundatazi), pe o masina de scris cum cred ca se gasesc mai degraba la muzeu, apoi sa fac corectura pe text, pe metri intregi de hartie, sa raspund la scrisorile cititorilor, sa fac traduceri din reviste frantuzesti. Toate astea rand pe rand, etapa cu etapa, fara sa ard niciuna. Primul articol tradus a fost despre Camilla Parker Bowles. Pe vremea aceea, ziarele nu aveau rubrici culinare….

Cu toate astea, sotia domnului profesor Moraru – intruchiparea mâinii destinului pentru mine – facea cea mai buna zamă de gaină cu tăiței de casă, asa cum n-am mai mancat niciodata, niciunde.
Din punctul asta, evolutia mea profesionala se leaga de paine; de painea pe care o mancam, rece si proaspat scoasa din… frigider, cot la cot cu redactorul sef, admiral om si gazetar, care-mi dicta, in sala operatoarelor text, la calculator. Mancam si scriam…Visam nepermis sa o intrec pe Oxana cea dibace, cea mai tanara si rapida dactilografa. Scriam si salvam…
Dar cand painea nu-ti mai place, cauti cozonac… Asa ca i-am spus redactorului sef ca vreau sa scriu, sa fiu reporter.
– “Bine, mi-a zis, iesi in strada si scrie ce vrei.” Da` ce vreau????!!!!???? In mijlocul oceanului de m-ar fi aruncat si tot mi s-ar fi parut mai usor….
Si-am iesit ca-n poveste: incotro am vazut cu ochii. Cred ca-mi dadusera si un reportofon in ale carui butoane ma incurcam precum un țânc de 2 ani care nu nimereste degetele manusii.
Asa cum betivanii au un Dumnezeu, tot asa si incepatorii, si entuziaștii. Am avut atunci cea mai clara dovada. Ca aspirant in ale gazetariei, nu e nimic mai angoasant decat sa te intrebi cotidian (de atunci, intrebarea nu m-a parasit niciodata): ”Astazi, despre ce scriu?”
La statuia lui Stefan Cel Mare si Sfant se adunase un grup de studenti teologi basarabeni sa protesteze impotriva amestecului Patriarhiei Moscovei in treburile interne ale proaspăt reactivatei Mitropolii a Basarabiei. O epopee care avea sa se intinda – ulterior, reintorcandu-ma la matca, in lipsa mea (intre timp, devenisem studenta la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Bucuresti) – pe 10 ani. Abia in 2002, ca urmare a unei hotarari CEDO, Mitropolia Basarabiei avea sa fie recunoscuta si admisa oficial ca entitate de sine statatoare.
Un evenimet din care am extras gazetaresc toata seva, atat cat m-am priceput atunci sau aveam senzatia ca ma pricep…, ajutata si de cei mai buni gazetari pe care Basarabia ii avea la momentul acela. Cert, ca orice om cu constiinta propriei valori, greu se putea gasi, intre doi redactori mari (vezi, aici n-ar fi trebuit sa pun adjectivul mari; adjectivul este marca jurnalistului schiopatand…), consensul in privinta unei biete apozitii pe care o strecurai in lead-ul unei stiri. Apozitie care ma trimise de la Ana la Caiafa si-mi căli rabdarea de otel.
Si cum Dumnezeu n-are culoare, am avut apoi norocul scrierii unei alte stiri preluate si de alte canale, dovada vie ca ziarist esti 24hdin 24, pe cand inginer, doar de la 9.00 la 18.00. O studenta de culoare, zarita intr-o dimineata fada, genul acela de dimineata care anunta, aparent, o zi searbada, mi-a nascut curiozitatea sa aflu cati studenti de culoare existau, la momentul acela, in Basarabia. In afara de dimineata aceea diluata si studenta de culoare, imi mai amintesc nelipsitul meu pullover rosu, facut dintr-o lana foarte subtire, usor intepatoare, dar foarte calduros. Desi se rarise pe la subsuori, imi placea mult. Il primise mama, dupa Revolutie, in plin entuziasm si sustinere prieteneasca, cand statele din jur trimiteau Romaniei ajutoare. In parte, ca si pulloverul meu, erau haine second hand, dar de calitate…. Calitate nemteasca.
Iar vin si zic, cand nici cozonacul nu-ti mai place, cauti mousse de ciocolata. Lucru pentru care trebuie sa omit mai multe etape cronologice (nu-i locul lor aici) si sa revin in acest cincinal cand, cu la fel de mare entuziasm adolescentin, am pornit scrierea unui blog in care – eram aproape sigura ca voi reusi – sa adun cat mai multi oameni carora sa le insuflu dragul de sport, de miscare.

(De aici, zice cel mai aspru critic al meu, sotul, lucrator de la 9.00 la 18.00 😉 , am rupt povestea inceputa atat de frumos… Deh, rigorile spatiului pe FB.)
Si-am reusit…. Un blog de sport, un blog de nisa, pornit in momentul cand doar cainii si 2-3 oameni alergau in parc, a reusit un record de audienta. Ca om care asudeaza cu fizicul, care mai face si pasi de balerina in ale scrisului, cum sa nu te mandresti cu 1 000 de cititori pe un anume articol. Care? Cred ca deja ati ghicit! Sau, cel putin, ati intuit. ”Mousse de ciocolata dieIMG_0072a2_mic_cu antetic” …. Nu despre cum sa faci corect exercitiile pentru abdomen, nu despre cum sa scapi de colacei, nu despre cum sa iti cresti masa musculara, nu! Despre mousse, fratilor, despre mousse….. Culmea blogului de sport!
D`aia zic acum timid si temator, daca nici mousse-ul n-o sa-mi mai placa, ma intorc la paine ori la o Pavlova?
Dar cum stiu sigur ca nu rezerva anul ce rezerva ceasul, sa ne bucuram in tihna de ceasurile care vin in dar, Longines sau orice alta marca va place….., ca poate nu-i asa coada ca la Pandora….
La multi ani! Sa fie bine si cu paine, si cu cozonac, si cu mousse, si cu Pavlova! Sanatosi sa fim!
P.S.1 Sper ca n-ati uitat sa mai treceti si pe la blogul meu (care nu mai stiu daca e despre sport sau mancare…) www.dumitra.net
P.S.2 Nu ma supar nicidecum daca, la poza asta, veti comenta precum a facut-o deja o doamna la un articol de-al meu, distribuit de o prietena: “Hai sictir!”

Varza murată – doar pentru bărbați…

În Oltenia, femeia, spirit moale și cam nevricos (doar cand e cazul), nu se atinge de varza de pus în butoi pentru murat.  Și unde dar dacă nu în Oltenia… , femeia doar mișună de colo-colo și dă indicații barbatului cum să pună, ce să dreagă la varza tocmită pentru iarnă:


  • Pusăși, mă, gutuia tăiată-n patru?

  • Pusăi, fa!
  • Da` varza roșie pentru coloare o pusăși, mă?
  • Pusăi, fa!
  • Da` țelina o pusăși, mă?
  • Pusăi, fa!
  • Da` știuletele dă porumb îl pusăși, mă?

Varza calita1Olteanul se trage o târă-ntr-o parte și cugetă în sinea lui la ce i-o trebui muierii lui știulete în varză….

  • Nu pusei, fa, da` adă tu unu dă pă unde l-oi fi aflat….

Musai așa varza iese vârtoasă și tare ca….. bărbatul; sau ca… știuletele…

Altminteri, dacă femeia se atinge de ea, varza se înmoaie, se băloșază și va fi numa` bună de azvârlit cât colo.

Pitrocită, vânturată, bolborosită, descântată, vânturată, varza, ca și spiritul oltencei, se lasă încet-încet cucerită de aromele butoiului, ale ultimilor roade ale toamnei, ale mirodeniilor.

Vreo lună jumate durează cazna bărbatului pe lângă butoiul cu varză. Scote si toarnă la loc (pitrocește; ce să mai, un Sisif….) saramura de câteva ori pe săptămână, suflă-n butoi ca-ntr-un cimpoi, vântură, poate că mai și dumnezeiește pe ici-pe colo…. ; dar e afacerea lui cu varza și p-asta n-avem de unde o ști.

Taman cam de Crăciun, varza-i cu totul îmblânzită, cu toate aromele prinse-n-trânsa.

Eu n-am așteptat Craciunul. Am cerut socrului meu, maestrul vărzar la noi în casă, să ne aducă din pivnița de la țară niscaiva varză. După cum vă imaginati deja, soacră-mea nu s-a atins niciodată de varza pusă la murat….

În ciuda bățoșeniei verzei încă nefăcute, a ieșit o cinstită mâncare de varză călită cu orez, bună și sățioasă pentru toate stomacele mai mici sau mai mari.

Varza calita2INGREDIENTE:

  • O varză murată medie,
  • 2 cepe,
  • O țâră de ulei pentru gătit,
  • Condimente,
  • 1 păhărel de orez integral, pus de cu seară la înmuiat (că fierbe mai repede)

PREPARARE:

Se călește ceapa, varza murată. Orezul, fiert separat în apă cu sare, se adaugă la sfârșitul călirii verzei.

Și tocmai pentru că ești la dietă, e bună și pentru tine.

Să nu pun punct fără să spun că varza este un excelent probiotic și un depozitar generos al vitaminei C. Mai ieftin de-atât nu se poate….

Gutui la cuptor cu ulei de cocos

Gutui la cuptor cu ulei cocos1Gutuile sunt ca fetele mari…. Până să le aduci în casă, se codesc, se fandosesc, ba vor, ba nu vor…., ba se lasă și nu prea…. Munca de seducție e grea, dar când reușești….

Ultima dată, când m-am luptat cu gutuile pentru o dulceață, a fost acu” vreo 2 ani, când baba Mărioara ne-a dat niște găleți de gutui. Și ce gutui! Unele, chiar din copacul care crește chiar în preajma WC-ului ei…. Alti doi gutui, mai răzlețiți, paGutui la cuptor cu ulei cocos2rcă n-au fost așa prolifici….

De atunci, mi-a cam pierit cheful de gutui. L-am regăsit de curând, o dată cu rețeta de mai jos, pe care am cules-o de pe un forum franțuzesc.

Un deliciu și pentru simandicoși, și pentru cei care țin la siluetă.

INGREDIENTE:

  • 2 gutui mari, curațate de coajă și feliate,Gutui la cuptor cu ulei cocos 3
  • 1 lingură ulei de cocos pentru uns tava,
  • 2 linguri ulei de cocos – de turnat deasupra gutuilor,
  • 1 pahar vin alb,
  • zeama de la 1/2 lămâie,
  • 1 păstaie vanilie sau esență,
  • 2-3 linguri îndulcitor din stevia sau zahăr (eu am pus îndulcitor)

PREPARARE:

Ungi tava cu ulei de cocos, aPere la cuptor cu ulei cocosșezi feliile de gutui și stropești cu zeama de lămâie. Torni vinul alb, vanilia, uleiul de cocos, îndulcitorul.

Le lași 40-50 minute (trebuie să fie bine îmblânzite) în cuptorul fixat la 160-180 grade.

Nesățioase cum sunt și bogate în pectină, gutuile vor absorbi mult lichid. Ceea ce va rămâne după coacere va fi un sos catifelat, perfect instruit să alunece cu mare grabă pe gât.

Aceeasi compoziție pentru perele la cuptor. Aceeași Mărie cu altă pălărie.

 

Mângâierea cea de toate zilele

Paine secaracu levain_PaulFrisonul inserării, mai placut parcă dupa ora petrecuta in Humanitasul de pe langa hotelul Cismigiu, ne-a starnit – mie si Mariei, fata mea – pofta de ceva caldut si molatec, nu neaparat dulce.

M-am ghidat nu dupa miros (mirosul cotropitor este atributul covrigariilor de metrou), ci, mai degrabă, dupa niste amintiri subtile si usor prafuite ale unor momente pariziene d’autres fois.
Le grand manuel du boulangerLe grand manuel du boulanger2Muzica frantuseasca discreta (Maria zice ca n-a auzit-o… 🙂 ), patiseria nefasonată, neîmpopoțonată si neepatantă ca aspect – tartele, torturile, melcii, croissant-ul sunt de o simplitate dezarmantă ca aspect – , dar șlefuită la gust (chiar si quiche lorraine-ul cu somon si spanac pe care l-am împarțit cu Maria poate fi convingator), ospatarița sprintenă, jovială, furând – între două drumuri – săruturi discrete si copilarești patiserului-brutar ascuns printre tăvi si cuptoare, toate astea mi-au mângâiat sufletul.


Am luat o mangaiere si pentru acasa: o paine cu secara si drojdie naturala, calda si crocantă, doar asa, ca să am termen de comparație cu a mea (pozele 4-5).

 

Reteta mea de paine frantuseasca cu drojdie naturală o veti gasi aici:
1 paine cu maia 4 paine cu maia sectiunehttp://www.dumitra.net/blog/?p=9169

 

O tartă cu mere și cu(….)minte

Nerăbdarea merelor ăstora tomnatice trebuie musai potolită și într-o tartă simplă și rapidă, lipsită oarecum de finețuri și de zahăMere din gradina2017r. Perele, suratele, se prind și ele de tartă.

Aluatul nu m-am obosit să-l fac (fiindu-mi mai prețios timpul cu Amos Oz). Mi-a fost livrat la ușă direct dintr-un supermarket (căutați varianta cu unt în detrimentul celei cu margarină și ulei de palmier). Am o răfuială permanentă cu aluatul ăsta plin de grăsime….. Dar, din când în când, o mai comit. De dragul merelor și încântării pe care mi-o arată copiii când adulmecă mirosul.

Marmelada de merepere2017Cum însă m-am obosit să fac din vreme marmeladă din mere și pere (reteta e aici), simplă și fără zahăr, am folosit-o degrabă și toată povestea asta cu tarta a durat 35 de minute, incluzând aici și timpul de coacere.

rp_Marmelada-mere_pere2-300x200.jpgINGREDIENTE:

  • aluat de tartă
  • 3-4 mere dulci și zemoase pentru piureul de mere (daca n-ati făcut deja marmeladă)
  • 2 mere feliate fin pentru stratul superior
  • 1-2 lingurițe de miere pentru tușa finală sau 2-3 lingurițe dulceață de caise
  • scorțișoară

PREPARARE:

Merele, tăiate în cuburi mici, se pun la fiert cu puțintică apă și se transformă în piure după ce au devenit moi. Se curăță de coajă și se feliază merele.

Tarta cu marmelada de mereStratul de piure se întinde uniform peste aluatul de tartă. Așezi apoi salba de mere fin feliate. Tușa finală e dată de dulceața de caise, pe care o distribui uniform cu ajutorul unei pensule. Eu am preferat să pun 2 lingurițe de miere, după ce s-a scurs timpul de coacere.

Treaba-i simplă și-ți menajezi și timpul, și silueta (oarecum…).