Copii pe Drumul Mătăsii (III)

Pe medresele din centrul Samarkandului, turistul de azi, seren și neîndestulat de cunoaștere, descoperă simbolul trigrului, al căprioarei, al soarelui. Tigrul este elevul, căprioara – cunoașterea, soarele este profesorul.

Habar n-am dacă Iahina le-a avut în vedere scriind cartea, deși s-a jucat permanent cu numerele. Trei simboluri. Cel puternic îl devorează pe cel expus și generos în naivitatea lui, sub dogorirea îndurătoare a soarelui profesor. Trei este și numele ultimului capitol al cărții. ”Trei oameni se răspândeau în direcții diferite – un bărbat, o femeie și un copil. Deev mergea cu trenul spre apus. Belaia se legăna în căruță spre sud. Orbul Zagreika se târa pe pipăite pe șine înapoi spre nord, să-și caute fratele – și știa că-l va căuta mereu. De la răsărit îi privea pe toți, ridicându-se spre cer, un soare tânăr și roșu.”

Nu pot bănui ce mecanisme se declanșează în interioul Iahinei, o mână de om cu o aparență fragilă, făcând-o să țeasă literar cu atâta migală. Dacă vreodată am s-o întâlnesc, știu sigur la ce întrebare aș ține morțiș să am un răspuns.

Orfevrăria nu se termină cu ultimul punct al autorului, ci cu cel al traducătorului, prin ale cărui lupă și lampă ne impregnăm de poveste. Rusa e și domoală, și brutală; e și cântec de leagăn, și vârf de cuțit. Din toate astea, nici o nuanță nu scapă Luanei Schidu, traducătoarea romanelor Iahinei. Am o bănuială că anume ea, Luana, ne-a îndrăgostit de literatura micuței-mari Guzel Iahina.

Снимаю шляпу!

    

                               *********************

Mai toate cărțile pe care le citesc (și îmi plac), îmi zgândăresc un ceva, un resort pe care nu-l bănuiam ca (mai) existând. Acum, iată:

Să fi avut el două-trei luni în acel 1944? La auzul zarvei din curte, din care răzbeau neînțelese bolboroseli opintite, răstite ca un ordin de atac, pe tata îl ascunseră sub pat într-o covată. Călcătura apăsată și strigătele de intimidare ale hoardei care năvălise în casă amușinând posibile amenințări, îl picară pe tata ca o ceară fierbinte. Începu să urle. Soldații ruși, brusc înmuiați poate de strigătele copilului, i-au făcut bunicii mele semn să-l scoată de acolo, nu-i vor face niciun rău. Mai apoi au cercetat atent acareturile și grajdurile vitelor. Prin semne, scurt și fără dubiu, au poruncit străbunicului, țăran brăilean înstărit, să taie degrabă o vacă. Când s-au așezat la masă, cerând vase de băut, bunicul le-a adus păhărele de țuică. Chto eta?”, i-a aruncat batjocoritor cel care părea comandantul trupei în râsetele sălbatice ale trupei. ”Davai stakán!”.

Deși îmi repetase povestea de zeci de ori, bunicul nu-și mai amintea cât a adăstat trupa (în satul din preajma Brăilei), adăpostită peste tot, în casă și dependințe; cert este că rușii i-au dat la plecare o țidulă din care el n-a înțeles mare lucru atunci, pe loc. Dar avu să priceapă următoarea dată, când o altă trupă de soldați ruși le călcă bătătura. O citeau și plecau mai departe, lăsându-i în pace.

                                           *

În toată copilăria m-am întrebat mereu cum poate fi cineva și rău și bun în același timp, ca o monedă care cade, după ce se rostogolește de câteva ori în aer, pe partea bună. Iar la următoarea rostogolire, pe partea rea.

Și dacă binele, în imensitatea lui profundă, nu este exclusiv produsul oamenilor eminamente buni, ci și al celor răi, care nu pot trăi cu cantitatea de vid a faptelor pe care le comit?  

                        ***********************

Va să zică, deja a treia carte a Iahinei. Din liniștitul, blândul, seninul și netulburatul augustului din 2018, din care am extras (la alegere dintre ”Zuleiha deschide ochii” și o alta) cartea Iahinei, au trecut mai bine de trei ani. Oare ce-am făcut în timpul ultimelor trei cărți ale Iahinei? Ce/câte cărți (de joc) (ne)câștigătoare am tras? N-aș ști prea bine să-mi răspund acum. Dintre toate, însă, una sigur a fost o altfel de monedă. Cu două părți visceral diferite pe fața aceleiași monede, indiferent cum a fost aruncată și rostogolită. Și trăită.

Copii pe Drumul Mătasii (I)

Copii pe Drumul Mătăsii (II)

Despre ”Copiii de pe Volga” și ”Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina 

Related Posts

  • Copii pe Drumul Mătăsii (I)Copii pe Drumul Mătăsii (I)               Și dacă nu tocmai cei puternici ajung să scrie hălci de istorie, ci cei mângâiați pe creștet? Dar cei care, în al căror gât răul gâlgâie și arde ca vodka pe stomacul gol, toarnă binele în jumătatea de pahar a istoriei rămase nescrise? Se […]
  • Seducție cu premeditare a la YalomSeducție cu premeditare a la Yalom Deși n-a fost tot timpul așa, de zilele mele, cel mai mult mă bucur când primesc cărți. Prietenii mei știu asta. Într-un octombrie tare văratic, mă văd cu C. la o cafea de sâmbătă. Înainte de asta, mă tr age spre librărie și-mi zice: ”Hai, alege ce cărți vrei!”. Treaba asta nu mă […]
  • Alergatul ca ”afacere” între mine și DumnezeuAlergatul ca ”afacere” între mine și Dumnezeu Citind pe diagonala suita de stiri Mediafax*, mi-a retinut atentia urmatoarea: La 48 de ani, Pat Farmer, un fost politician australian, actualmente ultra maratonist, a parcurs  21 000 de km in alergare de la Polul Nord la Polul Sud, in 9 luni. Ceea ce inseamna, in medie, 80 de […]
  • O dispută conjugală…. literarăO dispută conjugală…. literară Dacă în viața voastră de cuplu e prea mult consens și se simte nevoia unei bătălii.... literare, vă recomand cu căldură amândurora   ”În căutarea oii fantastice” a scriitorului japonez Haruki Murakami. Câteva zile sau o săptămână (depinde cât durează lectura), liniștea […]
  • Să iubești plutind deasupra fulgerului (II)Să iubești plutind deasupra fulgerului (II) Bach vorbește. Din vârful degetelor cu care este obligat deopotrivă să mulgă pe furiș o capră obștească, ca să hrănească bebelușul, și să scrie basme care să pună umărul la sovietizarea Gnadentalului, ștergând o promisiune istorică de autonomie a coloniei germane. Și toate cuvintele […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *