Category Archives: Slabire

Pentru alergătorii începători

Pentru aIMG_0927lergatorii incepatori sau cei care vor sa isi cresca intensitatea antrenamentelor:
– daca sunteti in sala, alegeti o banda langa cineva (chiar si necunoscut) care alearga bine, constant, fara efort prea mare;
– daca preferati alergarea in parc, cautati compania unui prieten mai experimentat in ale alergarii.
A alerga langa cineva mai antrenat decat tine te stimuleaza, te ”trage” dupa el, te determina sa cresti intensitatea, te indeparteaza pentru moment de la a te concentra exclusiv pe senzatiile tale, ajuta la cresterea secretiei de endorfine (hormonul placerii, al starii de bine; stiu, nu-mi reamintiti ca si ciocolata are acelasi efect!….. 🙂 chestiune de …gust ).


Din multitudinea de discipline sportive, cele de anduranta (cum este alergarea ) sunt dintre cele mai endorfinacee (daca-mi acceptati acest derapaj lingvistic). De aceea, multi dintre noi devin dependenti de acest tip de miscare. Sunt alergatori de fond care spun ca sunt cuprinsi de euforie, extaz in timpul efortului.

Cantitatea de endorfine creste in timpul efortului fizic, atingand de  cinci ori valorile de repaus la 30 45 de minute după incetarea efortului. Rata de endorfine este direct legata de intensitatea si durata exercițiului, dar si de tipul activitatii fizice.


In ceea ce ma priveste, este una dintre activitatile care ma relaxeaza cel mai mult, ma intoarce cel mai mult catre mine. E forma mea de meditatie.

Acum mai bine de 10 ani, si eu am inceput alergand langa un profesor de sport, marathonist, si consoarta acestuia. La randu-mi, am transmis si inca sper sa mai transmit mult timp bucuria data de endorfinele alergarii. Si nu numai…. 🙂

Coapse subțiri? Am un exercițiu pentru tine!

20170128_150444Vrei coapse subțiri, puternice, sexy, dar ai și articulațiile bune?

Încearcă exercițiul din imagine. Eu l-am făcut ieri, după sesiunea de alergare pe zapadă. Datorită priceperii  😉 soțului meu în a manevra telefonul, exercițiul a fost repetat … și iar repetat.

Multumesc, Marius! Cum ai tu grijă de silueta mea….. 🙂 🙂 🙂

Vrei sa slăbești cu adevărat? Nu te lăsa manipulat!

Slabire plastrure 1 Slabire plastrure 2 Slabire plastrure 3 Slabire plastrure 4Dacă te-ai întrebat de ce proliferează publicitatea la produsele de slăbit miracol…

Pentru că există o piață. Din păcate, industria produselor de slăbit generează cifre cu multe zerouri; în plus, funcționează legea cererii și a ofertei…. Iar cererea este din ce în ce mai mare.

  • Pentru că disperarea (asta poate și din cauza presiunilor mediatice….; însă, a fi slab nu este întotdeauna egal cu a fi fericit. ) unora de a slăbi repede este atât de mare, încât obturează buna judecată și decelarea consecințelor pe termen lung.
  • Pentru că este exploatată credința noastră ancestrală de a închina unui miracol, care nu este palpabil și care transcende puterea noastră de înțelegere. ”Crede și nu cerceta.”

Și pentru că tot am făcut efortul absolut anost  de a capta pozele acestea dintr-un anunț publicitar, haideți să le trecem olecuță în revista.

Poza 1: Doamna din dreapa pare reconstruită pe baza pastilei de slăbit numită…. bisturiu. 8 kilograme și ceva (25 în 3 luni de zile, zice reclama) într-o lună, la totalul acela de kilograme este neverosimil. Într-un interviu ulterior conferinței de la București, dr. Oz spunea că poți slăbi 10 kilograme într-o lună: dacă îți tai un picior….Mai mult, forma alungită a coapselor și primul pachet de pătrățele pe abdomen arată o muncă constantă și susținută în sala de sport de cel puțin 2 ani.

Poza 2: …n-avem ce discuta! Nimic credibil. Pozele, în primul rând, sunt fără cap. Cine își dă acordul pentru publicarea pozelor, o face total ( sau zona ochilor este blurată). Altfel, pozele n-au nici un credit. În 2 luni, după ce vei fi avut colăcei, să stea pielea întinsă ca pe bară, puțin probabil.

Și, pentru că lucrez, de ceva ani, preponderent cu femei, vă spun în totală cunoștință de cauză și onest că  poți obține un corp sculptural (mâncând echilibrat în mod constant și făcând sport cu regularitate), dar nu în 2 luni și ținând cont de următoarele:

  • greutatea de la care pleci. De exemplu, o femeie de peste 30 de ani și care are o greutate mai mare de 100 de kilograme, chiar și după slăbire controlată și exercițiu fizic constant, poate păstra ”un șorț” de piele, pe care îl poate îndepărta apelând la medicul estetician.
  • istoricul slăbirilor/îngrășărilor repetate. Cele mai bune rezultate le obțin cele care nu au abuzat de regimuri de slăbtit (și reîngrășări repetate). După numeroasele experimente făcute asupra propriului corp, acesta devine rezistent la slăbire. Misiunea lui este să îți asigure supraviețuirea, iar aceasta se face pe seama țesutului adipos. De aceea, multe dintre noi suntem surprinse să constatăm că, după ce ne-am jucat cu corpul nostru de-a ”sus-jos-sus-jos”, acesta, corpul, nu ne mai ascultă….
  • vârsta. Femeile care trec de 40 de ani vor constata ca nu mai reușesc să slăbească atât de ușor precum odinioară. Perimenopauza, înaintarea în vârstă, dar și modificarea echilibrului hormonal fac să scadă masa musculară în mod accelerat. Masa musculară este cea care consumă și în stare de non efort fizic. Tesutul gras este inert, nu consumă. Bea, mănâncă, dar nu plătește nota de plată.
  • istoricul hormonal. O simplă analiză de sânge nu este suficientă pentru a vedea dacă suferi de hipo sau hipertiroidie (tiroida este o glandă mică, în formă de fluture, situată la baza gâtului. O dereglare a tiroidei poate da semne de oboseală permanentă, creșterea în greutate fără schimbarea alimentației, perturbarea somnului, constipație, semne de depresie). E nevoie și de un consult amănunțit. E necesar să descrii medicului simptomele. În trecut, diagnosticul de hipotiroidie se punea pe baza examinării medicale. Pe baza observației, medicii au constat, de pildă, că pierderea extremității sprâncenelor era un semn de hipotiroidie.
  • stresul. Da, prea mult stres îngrașă! Nu intru în amănunte. Spun doar că stresul ”obligă” organismul să facă provizii de țesut adipos exact acolo unde nouă femeilor ne place cel mai puțin: pe burtă. Mai sunt și alți factori, dar mă opresc aici pentru că nu acesta este subiectul principal al articolului.

Poza 3: Uite ce a reușit cu …. fitnessul.  Fitness la greu…..de cel puțin 3 ani. No comment!

Cât despre secret (poza 4: ”Jurnalista noastră a slăbit 18 kg în doar 8 săptămâni! Ce puteţi face când antrenamentele şi dietele nu dau rezultatele dorite?”), mai priviți încă o dată poza 4… Vi se pare că, la abdomenul acela perfect profilat în pătrățele, antrenamentele n-au dat rezultate??????

Mă opresc pentru că simt că disprețul făță de inteligență și bun simț este împins mult prea departe…. și pentru că fiecare este stăpân pe portofelul și kilogramele sale…. Eu doar constat, n-am dreptul să judec!

P.S. Nu mi se pare deloc iesit din comun sa ai cateva kilograme in plus față de ”standardul” pe care presa ni-l bagă pe gât. Dacă te simși bine în pielea ta și ești sănătos, atunci n-ai nicio problemă.

Genuflexiunile ajută la subțierea coapselor?

Sunt tot mai numeroase cele care îmi scriu întrebându-mă cum își pot subția coapsele, cum pot scăpa de aripioare. Vă înțeleg perfect! Și eu am avut mulți ani o nemulțumire permanentă legată de mărimea coapselor (și nu sunt prea sigură că m-am vindecat complet), legată de faptul că pantalonii (fustele) îmi plesneau pe coapse, iar în talie erau lejeri (numeroasă îmi era colecția de curele….). Astazi, e adevărat că am redus considerabil mărimea pantalonilor, dar tot se păstrează un ușor decalaj între coapse și talie. Forma se (pre)schimbă, principiul (predispoziția genetică) rămâne.

Genuflexiunea – această icoană făcătoare de minuni a fitnessului la care toți ne închinăm – instructori sau doar practicanți ai sportului – este încă atât de puțin înteleasă și, cu atât mai puțin, pusă în practică.

Din păcate pentru cei/cele cărora genuflexiunile nu le plac sau care resimt jenă/durere în articulația genunchiului, acestea sunt de neocolit, dacă ne dorim tonifierea sau chiar subțierea coapselor.

Pentru aceasta e nevoie nu doar de un efort constant și consecvent  (n-am spus extenuant! deseori văd în sălile de sport femei plinuțe părând că-și dau sufletul și că sunt într-o disonanță extremă cu ele însele….; nu uitați că dacă activitatea respectivă nu vă face plăcere, nu va dura prea mult….) în sala de sport sau la tine acasă, ci și de un a7nume echilibru alimentar. Dacă ți-aș spune că doar exercițiile fizice m-au ajutat, te-aș minți.

O vreme, la începuturi, cel mai mult m-au ajutat ochelarii de cal…. Bunicul meu limita vederea laterala a calului său, ca să nu îl abată, distragă nimic. Iar Gică ținea drumul drept. Altfel, ar fi pățit-o și el, și calul….

Mai ales în bucătărie, ceea ce nu vezi, nu există (deci, de îndepărtat ispitele…). Fără disciplină și vigilență permanente legate de farfurie, rezultatele eforturilor fizice nu se întrevăd prea curând.

Uneori însă, chiar și cu eforturi nutriționale considerabile, mai ales în cazul femeilor trecute de 40 de ani și/sau aflate la menopauză, lucrurile nu mai stau ca într-o ecuație simplă (subiectul merită un articol separat, mai cu seamă că pot împărtăși din experiențele mele personale). Aceasta nu înseamnă că orice efort trebuie abandonat și redus ideii că oricum nu mă mai ajută vârsta. Chiar și puținul acela este incomparabil mai mult decât nimic….

Așadar, unul sau două antrenamente săptămânale în care să introduci și 1-2 sau chiar 3 seturi de câte 8-10-15 genuflexiuni sunt nu făcătoare de minuni în doar 3 zile, dar, cu siguranță, te vor ajuta să îți simți coapsele mai ferme, carnea mai tare, celulita ușor redusă.

Dacă obiectivul pe care îl urmărești este subțierea coapselor, fă genuflexiuni fără greutăți sau greutăți de până la 5 kg.

Pentru una dintre doamnele care mi-a scris pe FB, spunându-mi că nu înțelege exact cum să facă corect genuflexiuni, am făcut filmulețul de mai jos. Sper să folosească mai multor doamne…

Ceea ce trebuie să urmăriți cu atenție este poziția genunchiului în raport cu vârful degetelor de la picioare, întotdeauna în linie genunchi-vârf talpă. La ridicare, presiunea trebuie exercitată pe călcâie și nu pe vârfurile degetelor (veți vedea, la revenirea în poziție verticală, eu ridic ușor vârfurile tălpilor și toată greutatea se distribuie pe partea posterioară a coapselor și pe fesieri).

Cheia de verificare: dacă în timpul exercițiului resimți jenă sau durere în articulațiile genunchilor, oprește-te! Fie execuția este deficitară, fie o anumită slăbiciune articulară îți împiedică mișcările corecte.

În fitness-ul corect e așa: ”Arsură” musculară, DA! Jenă, durere articulară, NU!

 

Jos burta! Sus…costumul de baie!

Din punctul meu de vedere, les jeux sont faits rien ne va plus; dar, daca totusi insistați si dacă v-ati propus ca, in concediu, sa aratati (mai) bine in costumul de baie, pastrati ca ultima optiune “napustirea” asupra regimurilor de tipul 2 frunze de salata si restul apa. Ca rezultat, in cel mai bun caz, pielea va atarna elegant.
Operati (mici) ajustari in meniurile zilnice si faceti (mai mult) sport. Si, (poate) daca cantarul se va incapatana sa ramana neclintit, diferenta o veti observa in larghetea hainelor, pielea si musculatura vor fi mai tonice. Un plus (pardon!… un castig), nici nu va veti intoarce din concediu cu +5kg.
Un exemplu de ajustare ar fi: inlocuirea covrigului, a merdenelei sau a pachetului de biscuiti cu 1 felie paine integrala+1-2 felii mozzarella+un mix de cruditati sau salata verde.
In ceea ce ma priveste, ajustarile mele vizeaza antrenamentul. Am adaugat o componenta aeroba la exercitiile de tonifiere/cresterea masei musculare (Vezi in video ce vreau sa zic.). Aaaa! Si capsunile….  😉