Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II)

Sunt la mare. E aproape miezul nopții.  Plopii care mărginesc străduța paralelă cu faleza fojgăie ca o răpăială continuă. Au ceva tragic în zbenguiala lor cu briza mării. Încă nu mă pot obișnui cu muzica asta de fond. Acordurile anarhice de pe la terasele falezei se estompează. Plâng; plâng ca o prostănacă, plâng ca o muiere slabă de înger, plâng ca o “curcă plouată”*. Încerc să-mi înăbuș lacrimile (dacă intră cineva și mă vede…). Cele două pălarii în culori pastel, cu boruri largi, atârnate deasupra patului matrimonial – “So happy with you” –  îmi închipui că mă privesc nedumerite și ele: honney, vara, la mare, nu plânge! “So happy….” Bine că, de data asta, sunt singură în cameră…. Ce i-aș răspunde lui Ștefan? (Mami, de ce plângi? Dar lui Marius? Nu, nu mă doare nimic.) 

              “Zuleiha deschide ochii” este cartea de debut a tătăroaicei de 40 de ani Guzel Iahina (se întâmplă ceva cu pragul ăsta de 40…. , mai ales la femei; vezi și “Fotograful curții regale”, cartea de debut a Simonei Antonescu).

Nu-mi amintesc ca vreodată, în ultimii 10 ani, să fi încheiat o carte în lacrimi. A nu se înțelege că e un roman siropos. Nicidecum.  E o carte aproape cinematografică (mulțumesc, Radu, pentru filmul pe care mi l-ai dăruit să-l citesc!). Fiecare descriere e atât de puternică, de vie, încât simți uneori că-ți scrijelește pielea, că te furnică pe șira spinării, că-ți transpiră palmele. Imaginile se succed ca la cinematograf. Începi cartea și nu poți pune filmul pe pauză, trebuie să continui, oricâtă treabă ai avea.

Vezi – că doar e lângă tine –  că Zuleiha deschide ochii și se furișează, în viul nopții, în podul casei pentru două bucăți de marmeladă uscată. Nu le mănâncă, le ascunde sub cămașă. Îți închipui că s-a decis să-și părăsească bărbatul – un țăran tătar înstărit**, mai bătrân decât ea cu 30 de ani – căruia i se supune de la 15 ani. Să-l pedepsească pentru asprimea lui și a soacrei, Strigoaica, pentru cei 15 ani isprăviți în casa lor, fără ca vreuna dintre cele 4 fete să supraviețuiască. Îți ții respirația și te rogi  să nu se împiedice de covor, să dibuie scările, să nu scârție scândurile, să reziste, desculță și aproape dezbrăcată, frigului, dar, mai ales, să nu trezească Strigoaica. 

Dacă ai trecut de prima parte, cartea te înghite cu totul ca un vârtej. Nu mai ai cum să-i scapi. N-o poți lăsa deoparte, un timp, cum am făcut eu de câteva ori cu Conjurația imbecililor sau Henderson, regele ploii (Saul Bellow). Nici când ajungi la final nu bagi de seamă  – o chestiune de o zi sau două; poate câteva ore.

         Zuleiha deschide ochii – ai mai trăit parcă asta la începutul romanului – și își privește fiul prin soarele orbitor al taigalei. Ritmul camerei de filmat este din ce în ce mai alert. Scriitoarea te prinde, alături de Zuleiha și Iusuf, și te poartă gâfâind prin desișul pădurii de pini (simți cum și ție pielea îți e împunsă de crengi și de ace de brad; te ferești, dar nu scapi fără haine rupte), pe cărări întortocheate, până spre firul salvator, de un albastru orbitor, al Angarei. Iusuf trebuie să scape, să plece; să plece cât mai repede. Poate că nu-l va mai revedea niciodată. Acum vrea doar să-l vadă scăpat, dus cât mai departe de asprimea Siberiei.

Și, după ce s-a jucat cu emoțiile tale de mamă ( eticheta de literatură pentru femei nu mă stârnește), făcându-te să asiști la scena asta de final, scriitoarea îți dă indicații regizorale, iar imaginația ta compune scena de final într-un viitor apropiat cert și unul posibil. Tu, cititorule, o vei vedea  pe Zuleiha pășind agale, fără să respire ca să nu-și amplifice durerea sfâșietoare de după fuga băiatului. Apoi, ea va zări un bărbat cărunt, gârbovit, cu baston. Ignatov –  ucigașul soțului, iubitul ei – și Zuleiha se vor vedea și se vor opri. El își va da seama cât e de îmbătrînit….

Între aceste două capete ale romanului –  marcate printr-un sens propriu al Zuleiha deschide ochii și se furișează și unul figurat, de final, eliberator, de iluminare, de împlinire: Zuleiha deschide ochii  în soarele orbitor care inundă sătucul creat, în mijlocul Siberiei, din nimic, de o mână de deschiaburiți ai regimului roșu – povestea tinerei tătăroaice se intersectează cu povestea milioanelor de dezrădăcinați de prin fostele țări ale Uniunii Sovietice, mânați ca vitele  în cavalcada infernală a deportării.

        Dacă te limitezi la a judeca romanul doar după recenziile de pe Internet (Da, măi, dar chiar cu ucigașul soțului….), ai putea trage concluzii strâmbe și te-ai putea priva de bucuria imensă a unei lecturi valoroase.  În plus, s-a scris atât de mult despre sovietizare, despre violența, teroarea și asasinatele aduse de hoarda roșie, încât crezi că nimic în plus nu mai poate suscita interesul cititorilor.

Și totuși, Zuleiha deschide ochii are o sevă nouă; parcă se desprinde cu mai multă ușurință de trecut, ca să facă loc prezentului, răzbind dincolo de ororile și abrutizările aduse de regim : « Și ea va simți că durerea care a umplut lumea n-a dispărut, dar a lăsat-o să respire. »  

Simt nevoia unei note speciale dedicate traducătoarei Luana Schidu.  Din puținul pe care l-am învățat  în timpul șederii mele la Chișinău, în materie de limbă (ca un lăutar de modă veche, după ureche), apreciez că rusa are o muzicalitate și aspră, și melancolică, și calină. E ca un sunet de balalaică. Traducătoarea a redat întrucâtva notele astea ale limbii ruse și în română.

Mi-a plăcut, de asemenea, exercițiul de limbă tătară (și de reafirmare a identității scriitoarei). Cartea păstrează câteva cuvinte în limba de origine a autoarei și adăugă un mic dicționar la final. Așa afli, de pilda, că cearșau, în tătară, are înțelesul de perdea sau că lăgăn este lighean în română.

*Curcă plouată este titlul primei părți a romanului. 

**Culac, în limbaj politic sovieic

Prima parte a articolului este aici

Related Posts

  • Un ceai cald, o carte si rumbaUn ceai cald, o carte si rumba E un cocktail bun intr-o zi..... - si ma pregateam sa scriu ploioasa (in care, desigur, nu pot alerga in parc) - dar cand mi-am intors privirea spre fereastra, deodata stropii s-au transformat in fulgi de nea mari si grei.... Va sa zica, "antrenamentul" meu din dimineata aceasta se […]
  • Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I)Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I) În inima Cotrocenilor, unde altundeva dacă nu pe Louis Pasteur (38), s-a cuibărit, de puțină vreme, "La petite bouffe" *. O cafenea discretă privind, din colțul său de grădină - cu patru mese și un prici - spre străduțele largi, îmbrăcate într-o liniște boemă de sfârșit de iulie. […]
  • Cu mațele p’afarăCu mațele p’afară Dacă, la un pahar de votcă, ai întreba un rus (sau dacă tu însuți ai pus vreodată piciorul în Rusia și te-ai convins de asta) ce e imensitatea, ți-ar răspunde că e ceva ce niciodată nu e de ajuns.  Imensitatea e ca dragostea (sau ca votca?). Niciodată nu e suficientă, niciodată nu e […]
  • Cantaretul de tango si ZUMBACantaretul de tango si ZUMBA Radu mi-a darutit Cantaretul de tango de Tomas Eloy Martinez exact in perioada in care ma pregateam pentru obtinerea licentei de instructor de ZUMBA (fara ca el sa stie lucrul acesta). Ce coincidenta, mi-am zis! Cum o situatie genereaza o alta sau o cauta, se aduna! Nu incerc sa […]
  • ”De profesie OM””De profesie OM” Buna mea prietenă Claudia (o foarte pricepută maseuză, care a cunoscut toate fazele devenirii mele corporale din ultimii 4 ani) mi-a dăruit recent cartea lui Jim Bagnola ”De profesie OM” (Ed. Global Thinking Press, 2012).  Am primit-o cu bucurie (florile și cărțile - cadourile cu care nu […]

You may also like...

1 Response

  1. Luana Schidu says:

    Dragă Dumitra,

    Mă bucur mult că ți-a plăcut cartea și îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai avut despre traducere. Nu numai că m-au emoționat, dar m-au și surprins: nimeni nu a mai făcut o remarcă atât de specifică despre traducere până acum. Și e minunat să vezi că munca ta aduce bucurie cuiva. Recenzia e și ea una dintre cele mai frumoase pe care le-am citit. Cartea mi-a fost și mie foarte dragă și îmi pare bine că pot să-ți spun că Guzel Iahina tocmai a publicat un al doilea roman, la traducerea căruia lucrez deja. Va apărea, probabil, în primăvară. Sper să-ți placă la fel de mult.

    Cu drag și cu urări de multe lecturi plăcute,
    Luana Schidu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *