Tănase ieși din restaurantul Zori de zi cu pântecul ostoit. Gândurile își mai domoliră și ele tăvălugul; se risipeau ca un stol de cormorani goniți de zgomotul unei puști deasupra lacului opalin. Călcând îngândurat, o luă în sus, pe Narciselor, salutând cu privirile-i vineții argintii vila Scena (vila actorilor), aflată în spatele vilei Păpușica. Urcă fără grabă panta lină, mutându-și privirea când la castanii care începură, prin crăpături firave ale cochiliei țepoase, să-și arate maroniul fructelor, când la cele câteva vile cu un singur etaj, răsărite în ultimii ani ca ciupercile, semn că boema Bucureștiului se muta vara aici cu tot calabalâcul. Cucoane cochete, cu umbreluțe albe de soare, purtând rochii ce lăsau vederilor curioase gambele arămii, ieșiră pentru plimbarea de prânz, profitând de soarele domol ce anunța sfârșitul sezonului.  

      O țigăncușă frumușică, șoldie, ducând un paner mare cu flori la subsuoară, ochi pe Tănase de departe. Îi aținu drumul, astfel încât să se-nvârtă de-un alișveriș frumușel. 

-Hai, coane Costică, fă-mi safteaua, bre! Cumpără matele să ia și sclivisiții ăia, zise femeia înfoiată toată de efectul pe care știa că-l are asupra bărbaților, necum asupra marelui actior.

Tănase, filotim cum îl știm, trase din maldărul de flori o crizantemă albă. Îi rupse coada, o prinse la butonieră și plăti generos țigăncii.

-Să trăiești, conașule! Auzisem eu că matale îți place astea cu pielea mai arsă, zise țiganca, trecându-și banul pe sub bărbie și vârându-l apoi între țâțele neastâmpărate ca vânticelul zglobiu de primăvară.

Tănase îi zâmbi înțelegător și își continuă drumul. Până și țiganca auzise de femeia cu pielea ca abanosul, care trezise la viață o Europă întreagă. Încă se mai vorbea, la ani buni de la spectacolul acela de pomină, de succesul lui Tănase. Închise definitiv gura târgului, aducând-o pe cea mai în vogă dansatoare și cântăreață a lumii. 

      Pe Josephine Baker o văzut-o Tănase, pe viu, într-un spectacol la Londra. “Bijuteria asta trebuie s-o am la București”, își zise atunci, privind hipnotizat frunzele de palmier unduindu-se sub șerpuiala nebunatică a mulatrei. Lumea se săturase de vals și rochii lungi, încorsetate. Lumea, abia dezmeticită după război, voia altceva. Acel autre chose îl întuise Tănase cu revista lui, tot așa cum și tânăra mulatră, născută cu dans în vene în loc de sânge, știa deja să-l exploateze. Ridica mulțimile în picioare, oamenii se buluceau bezmetici la spectacolele ei ca să vadă minunea de abanos, eruptă ca un vulcan din pământul Americii. Teatrele cunoșteau o frenezie și o vervă nemaivăzute.

Deși onorariul pe care a trebuit să-l achite l-a cam usturat pe Tănase (ziarele avansau suma, exorbitantă pentru vremea aceea, de 100 000 lei), Josephine Baker s-a produs la București în două spectacole. Încă se simțea mândru de isprava asta încă neegalată de niciun confrate.

Când începuse să se zvonească prin târg că Tănase va aduce la București perla neagră a varieteului mondial, n-au fost multi cei care să-i dea crezare. Ba mai mult, unii mai mustăceau răutăcios în colțul gurii, amintind de o altă scofală de-a lui Tănase, petrecută nu cu mult înainte de venirea Josephinei. Lupta cu tauri, organizată la Arenele Romane din București, fu un fiasco. Auzi, dumneata, ziceau prin cafenele chefliii, 12 tauri și 15 toreadori….. Ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar… Într-adevăr, Tănase începuse să chelească….

-Coane Costică, ți-a secat inspirația pentru cupletele dumitale, de-ai trecut la lupte cu tauri, îl atingeau prietenește amicii.

-Vedea-te-aș director de teatru fără subvenții, Mitică, răspundea fugos actorul  (Mitică fiind un apelativ generic, adresat tuturor celor care-l interpelau mai mult sau mai puțin drăgăstos.). Când ți-o intra și dumitale apa la galoși, cum mi-o intrat mie, atunci să vorbești. Ș-apoi, nu merită și tărișoara aiasta mai mult decât ne dă politichia de la centru?

-Ei, lasă, coane Costică, tuma matale te plângi, care ești mai puternic decât o gazetă, i se răspundea câteodată. Păi, ce nu zice Brătianu de pe banca ministerului, zici matale de la revistă, să priceapă  toate Saftele și toți Gheorghii.

      Când a călcat Josephine la București, se frecau toți la ochi că nu le venea a crede. Tănase, actor versat și spirit întreprinzător, a regizat venirea mulatrei ca pe un spectacol de revistă. Nu putea s-o pună să coboare din Orient Express în pene de struț, dar a adus un struț de la Paris și l-a înhămat la șaretă. A defilat cu ea prin tot Bucureștiul mai spălat. Desigur că Tănase, și el prins uneori în încurcături muierești, n-a iertat adunătura virilă de la Capșa și-a trecut cu perla prin dreptul stabilimentului. Și ce le mai ieșiseră ochii din orbite când, minunea lumii, coborând din șaretă și lăsând vederii îndrăzneala pantalonilor, depuse grațios o mână de alune în fața struțului. Pasărea alergătoare nu necheză, dar mulțimea fornăia ca un animal gata s-o ia la galop după așa arătare.

      Cu amintirile astea jucându-i prin cap, Tănase ajunse în capătul străzii; o coti spre dreapta. Sanatoriul pentru copii domina toată priveliștea. I se dusese buhul  și prin alte părți, îndeosebi după ce primele analizele chimice, conduse chiar de fratele inginerului Anghel Saligny, confirmaseră efectele tămăduitoare ale nămolului, atât la copii, cât și la adulți.

-Sărut dreapta dumnevoastră, scumpă doamnă, zise Tănase cu un zâmbet larg, scoțându-și pălăria de pai  și sărutând galant mâna lui Fanny Rebreanu, cu care se intersectă în fața sanatoriului. Fanny venea în fiecare an cu fata ei la Techirghiol, în timp ce soțul se retrăgea la moșia de lângă Pitești ca să scrie. Ea și Rebreanu se iubeau ca nebunii.  Alerga poștarul din Techirghiol cu scrisorile lor ca expresul de București. Gura târgului, cu care Tănase era la curent, zvonise că Puia, deși ieșită dintr-o relație anterioară a actriței, fusese recunoscută patern de Rebreanu.   

      Depărtându-se de tinerele domnițe, niște chiote și zbenguieli de copii sparseră ca un țignal liniștea amiezii. În balconul lung al unei vile dichisite, Tănase văzu trei băieți și-o fată certându-se de zor și trăgând, care mai de care înspre partea, luni niște bețișoare lungi, ca niște creioane.

-Gogo, n-auzi să-mi dai artificiile, că-s ale mele. Te spui lu tata și tare se va mânia pe tine, striga unul dintre băieți c-un plânset izmenit. Celălalt, surd la rugămințile fratelui, trăgea cu toată puterea de mănunchiul de bețe. Le smuci cu atâta încrâncenare că se izbi cu un dangăt vibrat de balustrada de lemn a balconului. Auzind lovitura, două doamne ieșiră îngrijorate, potolind drăgălaș pe năzdrăvani. Tănase, care urmărea amuzat scena în așteptarea învingătorului, le recunoscu pe doamnele Arghezi și Teodoreanu, prezențe nelipsite ale Techirghiolului. Era pentru prima oară însă când le zărea împreună și asta îl desfătă pentru moment. Știa că cele două familii, care nu avuseseră în trecut nimic de împărțit, se evitau ca două stânci despărțite de un râu. De vină, zice-se, era gura spurcată a lui Arghezi, care nu ierta pe nimeni când era vorba să ia la refec. Blândul și frumosul Ionel Teodoreanu nu suporta atitudinea abruptă a lui Arghezi. Pentru el, vara la Techirghiol era cel mai bun prilej pentru scris (în rest fiind ocupat cu treburi la barou), mai ales în orele când copiii își făceau de lucru pe plajă. Nu voia, cu nici un chip, să-și strice plăcerea asta dând cu ochii de moftangiul de Arghezi. 

Tănase se depărtă binedispus de balconul încins de zburdălnicia copiilor. Căută din priviri clădirea primăriei, în timp ce-și ordona în cap ideile cu care venise în Techirghiol.

      Ușa primăriei se închise în spatele lui cu un scârțâit surd. Clădirea, nou construită, suferea pe la încheieturi din cauza aerului sărat care eroda încet fierul balamalelor. Urcă treptele de lemn până la biroul edilului. Fără vreun preambul, își introduse în deschizătura ușii capul mare și chelios, ca o ciupercă preistorică. Nasul și ochii demonici îi scoase la înaintare. La vederea staturii de gigant, primarul abandonă lucrul și se ridică de la biroul său, întâmpinând pe Tănase cu mâna dreaptă întinsă, iar cealaltă pregătită să-l bată prietenește pe umăr.

-Intră, coane Costică! Ce onoare! Poftește, coane, te așteptam. Auzisem că ai spectacol la Constanța. Trăgeam nădejde să dai o fugă și în urbea noastră.

Și, în timp ce Tănase se așeză comod în fotoliu, primarul își continuă tirada ca și cum abia aștepta să dea ochii cu marele actor și să-i spună cât de tare l-a amuzat întâmplarea….

-Și zi așa, coane Costică…. L-ai supărat matale pe Enescu, chiar la Constanța. Păi, se poate, bre, să faci una ca asta unui om cu care ai bătut spitalele frontului și-ai alinat durerile amărâților de răniți. Tocmai matale, care ești plin de filotimie…., zise primarul accentuând cu un zâmbet larg ironia.

Primarul lustruia pe marele Tănase cum ai ascuți cuțitul. Hârș-hârș, hârș-hârș, constant și cu băgare de seamă să nu se taie în ascuțimea lamei, să nu-l supere și să-l dea la revistă. Dacă l-a supărat Tănase chiar și pe Carol al II lea….Și-n plus, fusese atât de mărinimos cu Techirghiolul….. Lasă că și el, primarul, fu cu obrazul subțire….O mână spală pe alta și-mpreună un partid întreg…sau două….

-Auzi matale, continuă primarul sub privirile destinse ale invitatului neanunțat, lipsă de respect, zice Enescu. A cui lipsă de respect, coane, dacă publicul îl preferă pe Tănase?

E drept că și Tănase, anunțând în ultimul moment un spectacol la Constanța, făcu oamenii să uite de concertul lui Enescu și să vină în număr mare la revistă. Enescu, pentru al cărui spectacol se vânduseră toate biletele cu mult înainte, se trezi cu sala aproape goală. Și, cât era el de mare și faimos, nu s-a întors pe călcâie să părăsească scena. A concertat în fața celor vreo 20 de oameni, acuzând după aceea pe Tănase, dar și pe poporenii neserioși de lipsă de respect. 

Bârfa asta a făcut mult timp deliciul mâncătorilor de cenvurști cu muștar de prin bodegile constănțene și nu numai. I-a făcut-o Tănase…., își ziceau oamenii între două înghițituri și râgâituri de bere de Bragadiru.

Tănase îl lăsă pe primar să-și facă numărul, cum îi era obiceiul: doar avea și el o scenă a lui, a primăriei, desigur. Apoi, îi dezvălui pricina pentru care se afla acolo: să doneze primăriei tot venitul încasat de pe urma piesei “Săracu Gică” (piesă jucată cu mare succes ieri, la Constanța) pentru finalizarea Căminului Cultural. Se simțea grijuliu față de așezământul acesta, așa cum se simțea legat de copilul găsit în tren. Mai ales după ce primăria îi făcuse onoarea să dea numele lui viitorului stabiliment cultural. Așa ceva nu se mai văzuse până atunci. 

      Discuția cu primarul se încheie pe tonul  îndulcit al politețurilor de final și promisiunilor care se întorceau în schimbul mărinimiei arătate și de astă data de marele Tănase.

Ieși din clădirea primăriei cu același pas molcom cu care venise. Înserarea, care se așternea mai devreme la începuturile lui septembie, nu-l făcu să grăbească mersul. Își lua răgazul să adulmece frisonul înserării sub care, mirosul de iarbă uscată, praf și sare, se amesteca cu cel de pucioasă al ghiolului. Merse până la Hanul lui Vidrighin, acolo unde autobuzul făcea prima stație din localitate. Într-un tîrziu, lăsând în spate vila Minerva, cocoțată pe costișa ei ca un far al Techirghiolului, se lăsă în jos, spre bodega lui Garabet….   

Va continua

Prima parte a poveștii: La picior de Paris (I)

La picior de Paris (II)

Povestea despre Techirghiolul de altădată este o ficțiune bazată pe documente, informații, fotografii găsite în: Viața de haz și de necaz a lui Constantin Tănase – Nicolae Carandino 
Grădinile Bucureștiului
Constantin Tănase, celebrul cupletist care n-a umblat cu nasul pe sus
www.techirghiol.com
Techirghiol în anul centenarului
Actorul Constantin Tănase și-a lăsat o parte din avere în Dobrogea
Techirghiolul de altădată, stațiunea protipendadei din România
Dansatoarea cu picioare de Paradis care a făcut senzaţie în Bucureştiul interbelic. Povestea fabuloasă a senzualei Josephine Baker, spioană în Rezistenţa Franceză
Constantin Tănase: Toată viața mea m-am ferit de onoruri
Techirghiol – Turism și prețuri în urmă cu aproape un secol
Iubirile știute și neștiute ale lui Ionel Teodoreanu
Ultima vacanță la Techirghiol cu Tudor Arghezi
Cabaret interbelic
Reclame la “Cărăbuș”