Când nu merge de la sine, o împingi!

Anul trecut, cam pe vremea asta, nea Vasile din Dragasani a mesterit socrului meu 2 minisisteme artizanale de alungat pasarile din livada.
– “Ilie, asculta la mine: le pui p-astea si nu mai ai treaba cu pasarile…..!”
La cea mai mica adiere a vantului, minunile industriei artizanale aveau misiunea de a pune in functiune 2 pale, care ar fi lovit niste

Fotografia postată de Dumitra Rasnoveanu.

ciocanele si ar fi produs un zgomot asurzitor. Si baba Marioara, vecina noastra, s-ar fi bucurat de sunet, dat fiind ca si ea era calcata des de pasari. Pentru aceste 2 bijuterii, socrul meu a stra

batut vreo 500 de kilometri. Dar nu oricum, ci cu 2 prajini de 3 metri legate de acoperisul masinii, lucru care l-ar fi calificat direct in finala de sprint pe autostrada a broa

stelor testoase. Reintors la casa nostra de la tara, a atasat minunile de capetele celor 2 prajni. Le-a infipt in locurile cel mai des vizitate de pasari si a asteptat venirea nostra.
Cu mandrie de oltean, a prezentat nepotilor ingineria: “SFARLEAZA cu 8 ciocanele si coada de avion, care se intoarce in directia bataii vantului”. Ca un facut, in mai putin de 2 ore, se abatu asupra satului un vanticel, urmat apoi de o furtuna in toata regula.
Desi grabiti sa ne luam repede tal

pasita, ne-am uitat, in linistea furtunii ce avea sa vie, spre una dintre arătari. Era inerta si ne spargea timpanele cu ….tacerea ei incapatanata, aproape olteneasca. …
Batran militar specializat in

motoare de tancuri si masini, socrul meu a considerat ca e o problema de start si a luat repede un bat, ca sa stimuleze pornirea… mecanismului. Intocmai ca la batrana Dacia: o impingi putin s-apoi o ia din loc… Si l-a stimulat asa, pret de vreo 5 minute, timp in care vantul deveni si mai puternic. Ne implora din priviri sa mai zabovim o clipa, sa nu ne grabim asa ca sigur ”o ia”. Ne-am urcat in masina si-am plecat chicotind tuspatru, el ramanand nedumerit, cu batul in mana si uitandu-se afectat la sperietoarea lui nea Vasile. Ajunsi acasa, l-am sunat imediat sa il intrebam daca furtuna a pornit totusi sperietoarea…
– Nu, tata! ne-a raspuns resemnat. Da” macar e frumoasa!…..
Marcata subliminal de eveniment, Maria a creat o sperietoare simpatica in lanul de rapita….

Legume românești din semințe bulgărești

Cateva consideratiuni (din experienta personala de agricultor pasionatLa tara cu sapa) pe marginea formulei publicitare “legume romanesti”:
– doar pamantul e al nostru, semintele, NU (prea…). Cele mai multe seminte de tomate, ardei, vinete, dovlecei etc. sunt BULGARESTI. Sunt soiuri hibird, rezistente la mana si atacuri ale daunatorilor.
– rasadurile (din seminte bulgaresti, unguresti, pe alocuri), inainte sa fie scoase la vanzare, sunt deja tratate si “stimulate”.
– Ceea ce vom manca, in curand, ca trufandale, sunt rosiile din soiul PRECOS, bulgaresti – deci, “romanesti”. 🙂 Este un soi timpuriu, hibrid, in forma de inima, cu tugui. Tari si cu o rezistenta buna la transport.
– Dintre vedetele bulgaresti le amintim pe: REYANA, RILA, KALINA. Soiuri tari, pot fi depozitate 1-2 saptamani, rezistente la transport
– Culturile de masa se efectueaza doar in solar. Cei ca mine, care se incapataneaza sa lase pamantului lumina, ploaia, zapada, se expun unor mari “aventuri”. De la inghet, grindina si racire brusca, la invazia melcilor si limacsilor (melci mici, fara cochilie). Neutilizand fungicide sau alte stimulente de crestere, procentul de pierderi este destul de mare.
– Foarte putini dintre cei vand rasaduri de legume sunt preocupati sa caute si alt fel de seminte. Semintele bulgaresti sunt cele mai ieftine.
– Mai nou, exista si seminte romanesti, soiuri hibrid, desigur, (DACIA si BUZAU) obtinute la Statiunea legumicola Buzau. Sunt soiuri noi, omologate de 4-5 ani. S-a inceput cultivarea lor. Si eu am sadit soiurile acestea, in toamna, vorbim despre rezultat…..
– Culturile BIO, ale taranilor, sunt o mare (dez)amagire. Degeaba cultiv eu bio, daca nea Nicu, care are un lot de porumb la doar 100 de metri de gradina mea, il stimuleaza “la greu” cu azot si alte ingrasaminte “nenaturale” (sfanta balegă nu e asa productiva….. ). N-am bariera de azot la limita gradinii…..Azotul se infiltreaza si in pamantul meu.
– Nici taranii nu mai sunt ce-au fost odata…..Munca nu mai e pentru ei. Mai simplu e sa stea la birtul satului si sa astepte ajutoare de la stat. Si daca ai numere de Bucuresti, pretul muncii lor, program redus (+mancare, bautura, tigari…) creste de 5-6 ori….
– In loc sa-i “stimuleze” pe taranii someri, Guvernul s-ar putea gandi sa ofere stimulente tinerilor care vor sa isi cumpere casa, pamant la tara. Si orasenii stiu sa faca agricultura, chiar mai bine decat taranii, fie si doar la sfarsit de saptamana.
– “Ardei nu mai cultivam, se coc greu.”, imi zise o mamaie, referindu-se la soiul “ureche de elefant”, un fel de kapia gigant, soi hibrid de origine sarbeasca, cu coacere tardiva (august-septembrie).
– “Noi cultivam doar ardei, pentru ca stim sa-i facem.” (a se citi “stimula”), imi zise o doamna agricultoare extrem de versata in ale “trebii”. De aceea, la ardeii tip kapia, pretul e mare chiar in plin sezon.
– Era sa uit vestea cea mare, nu neaparat placuta pentru consumatori: anul trecut, tranzactie gigant in domeniul agrochimiei: Bayer a cumparat Monsanto. Acum sunt cel mai mare furnizor mondial de seminţe modificate genetic, pesticide şi erbicide.
In targul de la Calugareni, exista deja rasaduri produse din seminte fabricate de acest gigant…..

Fotografia postată de Dumitra Rasnoveanu.

Fotografia postată de Dumitra Rasnoveanu.

Pizza cu blat de conopidă. Copiii o vor adora!

Pizza cu blat de conopida1 Pizza cu blat de conopida2 Pizza cu blat de conopida3Să dai copiilor conopidă sau broccoli, e ca și cum te-ai pregăti pentru un marathon. E greu, dar nu renunți. Am găsit aici o rețetă în care gustul conopidei dă o savoarea specială unei pizza gătită rapid. Succes garantat la copii! Am apucat să gust o bucățică cât un vârf de deget….. 🙂 , iar șoțului meu i-a revenit o urmă cât o unghie…. 🙂

INGREDIENTE:

  • 1 ceașca de conopidă (CRUDĂ) rasă sau tăiată cu ajutorul robotului. Conopida, nu ceașca! 🙂
  • 1 ceașcă mozzarella
  • 1 ou
  • 1 cățel mic de usturoi
  • FĂRĂ SARE!

PREPARARE:

Se amestecă ingredientele de mai sus, se pun în tavă și se aplatizează uniform cu ajutorul unei linguri. Grosimea rezultată ar trebui să fie de aproximativ 0,5 cm. Se dă la cuptorul fixat la 240 grade, pentru 12-14 minute.

Se scot din cuptor, se pun sos de roșii și alte ingrediente care vă plac și se dă din nou la cuptor (reduceți intensitatea focului) pentru 2-3 minute.

O minune! Bun și pentru cei atenți la siluetă!

…tot mămaliga era de bază, chiar și în pâine….

A propos de drojdia naturala.
Mama imi spunea ca, pe vremea copilariei ei, painea se facea cu turte de malai. Desigur, nu exista drojdie.
Procesul incepea toamna, cand vinul incepea sa fermenteze. Se lua spuma rezultata in urma fermentarii, se amesteca cu malai si faina (ceva mai putina decat malai).
Se framantau turtele si apoi se puneau sa se usuce la soare, pe casa.
Apoi, odata uscate, se puneau in saculeti de panza si se foloseau cate 2-3 turte (cat chiftelele) la facut paine. Cand si cand, se intorceau ca sa nu mucegaiasca. Pâinea facuta cu turte crestea foarte bine. Era coapta în cuptor de pamant sau caramida.
”Cuptorul nostru era la intrarea in gradina, era facut din paie simple, presate bine.
Întâi, se adauga un strat de paie si se preau bine-bine. Peste paie, se punea pamantul amestecat cu apa, cam de 10 cm, si il lasai pana se usca bine. Apoi, se dădea foc la paie, si ramanea pamantul gol. Iarna sau cand ploua, prima grijă era să inveleasca cu ceva, un carton sau altceva, cuptorul.”
”Paine nu se mânca oricând, ca acum”, zice mama. ”Când, târziu încoace, după ce se duceau mămica cu tăticu duminica, la Obor, să vândă porumb, se mai întorceau cu câte o franzela. Era albă…. eram în al noulea cer….
La scoala ne duceam cu bobi de porumb, porumb copt pe plita. Aveam un fel de ghiozdan  gris-negru, din carton , cu lemn pe margini.
Pâine se făcea doar duminica. O coceam în cuptorul de paie, dar nu foloseam lemne, ci coceni, după ce vaca le mânca frunzele. Aveam pâine aproape toată săptămâna.
Daca prindeam un colt de paine…..
După ce făcea pâine, se punea la păstrat pe o măsuță rotundă, acoperită cu prosoape. Pe atunci nu erau plastice sau folie. O tineam acolo, chiar daca se mai usca.
La baza era tot mămaliga.
Ce ramanea de seara, o foloseam a doua zi, dimineața. O frământam bine, puneam untură în tuci, o încingeam, puneam mămăliga și mâncam ”puricei”. 
Cand se termina untura, mai foloseam ulei. În sat era fabrică și părinții mei duceau floarea soarelui și luau ulei. Dacă nu mai aveam floarea soarelui, noi, copiii, ne duceam la fabrică și furam miezul de floarea soarelui care se mai scurgea pe langă. Îl mâncam așa sau îl prăjeam.
Painea o luam la câmp. Când pleca taticu^ la plug, noi ne duceam cu o bucata de pâine si 4 oua fierte. Asta era tot ce mânca el pe toată ziua.
Seara, mai trăgea și câte o cană de vin și mai cobora și-n beci….
Slănină…. pâna la porcul urmator…..
Dimineata,  mâncam ”colarezi” cu lapte. (Acum realizez de ce ne zicea mama, cand nu prea ne spalam pe la țară, că o să ”facem colărezi pe noi”.)
Taticu^ se trezea dimineața, facea foc cu coceni, mulgea vaca și facea colărezi. Colărezii erau, de fapt, faină stropita cu apa, amestecată, iar faina, iar apă, pana se faceau ca niste paste.
Când dădea laptele in fiert, îi cerneam ca să se scuture făina și puneam colarezii, dar făra zahar – că nu aveam -, ii presaram, mestecam, presaram, mestecam ca să nu se lipească între ei pana fierbeau.
Sau mâncam mamaliga rece cu lapte fiert.
Noi, fiind 5 copii, ne băteam pentru restul de mamaliga rămas în ceaun, peste care se punea lapte fiert. Pojghița aia era tare bună.
La pranz, mâncam fasole, ciorbă de zarzavat, ciorbă de cartofi, de ștevie. Țelină și morcov, cum e acum, nu prea aveam.
Carne…, duminica,  când tăticu` tăia o găina. Dacă nu era acasă să o taie, mămica nu o tăia ea. Ieșea la poartă și aștepta să treacă vreun vecin. Dintr-o găină făcea două feluri: ciorbă si tocana.
Seara, mâncam lapte cu ramanea de la pranz sau caș.
Prajituri?
Ei, prăjituri! Prăjituri când făcea mămica cozonac,  atunci erau prăjituri. (Paști, Crăciun, Înălțare)
Zahăr am văzut târziu, când era Costică mic (Costică e ultimul dintre cei 5 copii).
Zahar, țin minte, a făcut tăticu rost de vreo 4 kg. Era zahăr cubic. Ca să nu dam noi peste el, pentru că îl păstra ca să-i pună ”smoc” lui Costică, mămica l-a ascuns în scutece și l-a cusut.
Noi am dat peste el și l-am mâncat gol. Când a găsit ea scutecul rupt, mai erau vreo 3-4 bucăți. Ce să ne facă? ne-a certat și gata.
”Smocul” era 1 cub de zahăr pisat într-o cârpă curată și înmuiată în apă. I-l dădea să îl sugă, pe post de suzetă. Mămica ne-a alăptat până pe la vreo 2 ani  și-am fost toți sănătoși.
Tăticu` se mai șubrezise. A murit la 73 de ani. 3 ani a fost ”concentrat” pe front. În mâna stanga i-a intrat o Cu ceaunul de zacuscaschijă. I-a ieșit pe ailaltă. Mămica ne-a crescut o vreme  fară tata.
Primea și pensie de veteran. Mămica a dus-o până la 94 de ani. N-a fost nicio zi bolnavă, da` nici nu-i lipsea păhărelul de vin, vin făcut de ea, de la masă. Da` și muncea…. Muncea pe rupte.”
In zona Olteniei, mama si bunica soacrei mele faceau drojdia de paine diferit. Și povestea lor e diferită…. 🙂 Dar o lăsăm pe altă dată. Azi, doar despre drojdia de prin părțile Brăilei.
Vara, prin iulie-august, cand se coceau prunele (deh! veșnicia s-a nascut la sat, cam la aceeasi vreme cu tuica…. 🙂 ) si spuma de la fructele fermentate dadea afara din butoi, se aduna, se mai adaugau olecuță de lapte covăsit, miere, otet, faina si sare. Se lasa la crescut. Se faceau turtele si zaceau apoi la soare, la uscat.
Cand se facea paine, se lua un sfert din turta si se punea la crescut cu putina apă sau lapte.
Cand mai ramaneau 2-3, procesul de reînnoire a stocului se relua. Se inmuiau turtele in apa, se adauga malai, faina. Se lasau la crescut pana dimineata, apoi se faceau turte si se puneau la uscat in jurul sobei.
Se pastrau in saculeti de panza.
P.S. 1. Zacusca la ceaun si foc de lemne, tot mama m-a invatat sa fac. Oooo, si ce zacusca! La fel și aluaturile: cozonac, plăcintă, pâine.
 
P.S. 2. Povestea de mai sus am redat-o nemijlocit, după spusele mamei mele. Cred ca au valoare de document. Bunicul dinspre mama s-a născut în 1910, soldat în al doilea război mondial, mama, în 1943.

Pentru alergătorii începători

Pentru aIMG_0927lergatorii incepatori sau cei care vor sa isi cresca intensitatea antrenamentelor:
– daca sunteti in sala, alegeti o banda langa cineva (chiar si necunoscut) care alearga bine, constant, fara efort prea mare;
– daca preferati alergarea in parc, cautati compania unui prieten mai experimentat in ale alergarii.
A alerga langa cineva mai antrenat decat tine te stimuleaza, te ”trage” dupa el, te determina sa cresti intensitatea, te indeparteaza pentru moment de la a te concentra exclusiv pe senzatiile tale, ajuta la cresterea secretiei de endorfine (hormonul placerii, al starii de bine; stiu, nu-mi reamintiti ca si ciocolata are acelasi efect!….. 🙂 chestiune de …gust ).


Din multitudinea de discipline sportive, cele de anduranta (cum este alergarea ) sunt dintre cele mai endorfinacee (daca-mi acceptati acest derapaj lingvistic). De aceea, multi dintre noi devin dependenti de acest tip de miscare. Sunt alergatori de fond care spun ca sunt cuprinsi de euforie, extaz in timpul efortului.

Cantitatea de endorfine creste in timpul efortului fizic, atingand de  cinci ori valorile de repaus la 30 45 de minute după incetarea efortului. Rata de endorfine este direct legata de intensitatea si durata exercițiului, dar si de tipul activitatii fizice.


In ceea ce ma priveste, este una dintre activitatile care ma relaxeaza cel mai mult, ma intoarce cel mai mult catre mine. E forma mea de meditatie.

Acum mai bine de 10 ani, si eu am inceput alergand langa un profesor de sport, marathonist, si consoarta acestuia. La randu-mi, am transmis si inca sper sa mai transmit mult timp bucuria data de endorfinele alergarii. Si nu numai…. 🙂