Că poate fi, în primul rând, o experiență aproape erotico-senzorială, cu condiția să nu se amâne prea mult posesia (psihologic, nu mai mult de 3 săptămâni), să nu se interpună neinspirat vânzătorul, mai mult sau mai puțin blazat/bluzat la cămașă, să nu îi descoperi din prima disfuncțiile de funcționare sau contractuale, după cum urmează:

V-ați întrebat de ce bărbații sunt cei care, preponderent, cumpără mașini? Pentru că femeile nu se pricep? Sau se pricep și femeile, și mimează că nu. 

Dar,  în timp ce femeile, inimi zburdalnice și degrabă seducătoare (și seduse), aleg pasiv, oprindu-se de multe ori la culoarea….ochilor, forma și mărimea caroseriei, neinteresate chiar din prima de “cât bagă la oră”,  bărbații vor să intre din prima în măruntaiele tehnice ale mașinii, să știe cum se face propulsia – dacă e pe față sau spate; sau integrală, deci fuge de fund mașina? -, cum e lanțul de distribuție (sau acum mașinile nu mai sunt cu lanț….; poate cu laț?), ce herghelie are sub capotă, în câte secunde “bagă” suta (of, of, măi,măi!), câte trepte are cutia de viteze, dacă are tendințe subviratorii, interesantă mai ales când ai un rival pe banda din dreapta cu un ditamai SUV-ul, bașca volumul boxelor setat la maximum, cât de dure sunt suspensiile (dar amortizoarele?), dacă a mai fost înmatriculată – eventual de cine….

Bun. Introducere terminată și câtiva bărbați ofensați, poate (sorry, no offense! the life, you know…), să vă povestesc ce am învățat eu din experința nemijlocită a cumpărării unei mașini, pentru care am fost împuternicită cu puteri depline de soțul meu, că doar am și eu testosteronul meu, nu-i așa?:

• Nu te ambala să cumperi din primul showroom în care intri. Primul în care am intrat, undeva la periferia Bucureștiului, avea o singură mașină disponibilă imediat din modelul pe care îl doream (Polo, cutie automată), dar și aceea fusese achitată de un client care renunțase la ea. Biata de ea, fusese lăsată în showroom pentru a fi revândută! Sub fardul unei reduceri mari, aș fi fost al doilea proprietar al unei mașini cu 0 km, asta după mult trambalaj legat de actele mașinii: să aștept ca primul propietar să o înregistreze, să fac apoi cu el contract de vânzare-cumpărare, să plătesc direct vânzătorului tichetul rabla (oare cum o fi reușit să facă rost de el?)

Să comand una nouă, la dealerul respectiv, ar fi însemnat să astept exact cât durează o sarcină la termen Deși, la un alt dealer mai central al aceleiași mărci, aceeași mașină ar fi putut fi fabricată în doar 3-4 luni, iar la un alt dealer dintr-un oraș dunărean ar fi durat doar 2-3 luni.

• Setează-ți de la început așteptările ESENȚIALE de la o mașină (culoarea și forma farurilor sunt neesențiale, după mintea mea…) și nu te abate de la ele, dacă asta știi sigur că te împlinește cu adevărat. Ce mi-am dorit eu: cutie de viteze automată și suficientă putere sub capotă încât să nu îmi tremure chiloții cât intru în depășirea a 5 camioane care merg în coloană. Pentru asta aș fi fost dispusă să testez și 10 mașini, dacă ar fi fost necesar. N-a fost. M-am oprit la a șasea. Ce te faci însă când prețul e unicul criteriu? Aici e mult mai simplu….Discuție închisă.

• Mergi și testează TU însăți mașina. Nu te lua după poze sau după cum li se pare unor ziariști auto că e mașina respectivă. Unele articole pot fi excesiv de amabile/critice la adresa mărcii respective, fie ea și premium. Ok, nimeni nu mai face azi mașini slabe, dar, totuși, diferențele între modele pot fi uriașe, chiar și între cele ale aceleiași mărci.  Chestiunea e că tu dai mulți bani, el, jurnalistul, cheltuie în eter niște cuvinte simpatice și nu-i prea temură ce îți tremură ție în situații poate limită. 

Altminteri, te poți trezi, sub farmecul vreunei oferte sau al unui vânzător mai abil, că nu e tocmai mașina pe care o visai. Știu, mașina nu e ca nevasta, să o iei pe viață, dar totuși….. Ei, hai, că nici 3-4 ani cu o bestie nu e chiar capătul lumii, chit că poți ajunge și la capătul răbdării!

Cum am făcut eu drive test? În primul rând, fără tocuri (toc, de fapt). Accelerat brusc, frânat, accelerat brusc, virat strâns și tot așa, cu precauțiile de rigoare. Anunțați însă vânzătorul de lângă voi când frânați brusc, dacă nu vreți să simțiți și alte arome în afară de cele ale plasticelor de la interior. Si, a propos, cu cât mașina e mai scumpă, cu atât mirosul plasticelor devine mai agreabil și moale, și catifelat. Eventual, miros de piele. Întoarsă sau nu.

• Fiți cu ochii cât cepele la costul TOTAL al mașinii, dar mai ales la reducerile mirobolante care vi se promit. Unii vânzători prezintă un cost, mare – de obicei!, după care îți spun că mai ai o reducere de atât. Și poți descoperi că reducerea respectivă este, de fapt, un voucher de rablă (deși tu n-ai nici o rablă), iar banii îi dai direct vânzătorului (nu dealerului; tot tu descoperi asta, el nu ți-o spune din prima) și te mai alegi și cu niște plimbări – agreabile, desigur! – la fiscul de care nu aparții pentru obținerea radierii mașinii din voucher. Ce nu face omul pentru bani, nu-i așa?

• Atenție la capcanele ascunse la plata în euro! Poți avea superba surpriză să constați că plata se poate face la cursul BNR din ziua respectivă + încă un procent important. Ceea ce înseamnă că, de fapt, când ești aproape să-ți bagi piciorul în ea de mașină, prețul acesteia mai poate crește cu câteva sute de euro. Dar nu mai poți da înapoi, începi deja să ai vise cu mașina respectivă, închizi ochii și plătești, dacă, între timp, nu-ți face o altă mașină cu ochiul și nu ai semnat un precontract.

Ce am apreciat la unii vânzători de mașini:

• au stil, eleganță, o amabilitate neforțată în relaționarea cu clientul, de la ținută până la comunicarea în scris sau verbală,
• chiar te sună când promit că te sună, 
• sunt dispuși să negocieze, chiar și când tu, client, poți deveni insistent și agasant,
• sunt la fel de amabili și prompți și după ce cumperi mașina,
• comunică rapid și bine cu colegii lui de la alte departamente; te sună și ei, sunt la fel de prompți și eficienți, 
• îți dau impresia că au tot timpul din lume și că ești un client important,
• îți explică toate butoanele de-a fir a păr,
• să mai zic și despre “o cafea”? 

Ce nu am apreciat la unii vânzători de mașini:

• își cunosc aproximativ produsul; am cerut, de pildă, să-mi explice unele sisteme de siguranță, inclusiv câte stele Euro NCAP are mașina respectivă. Afară plouă!
• dau senzația că nu au timp prea mult pentru tine, deși n-am văzut nicio coadă de suflete cu temperatura corporală regulamentară la intrarea în showroom,
• par ușor aroganți, obosiți, agasați de câte întrebări poți pune; sper că nu mi s-a tras de la faptul că o blondă întreabă despre cuplu motor,
• adresezi, în scris, niște întrebări banale și îți răspund după 3 zile, dar nu înainte să suni tu si să întrebi amabil, ca să nu deranjezi negocierea:  “Aveți cumva un răspuns și pentru mine?”
• după ce îți dau oferta “negociată”, te sună după 1-2 săptămâni (sau chiar deloc) să te întrebe cum ti se pare oferta:

– Multumesc, dar am cumpărat deja mașina de la dealerul X!

-Vai, dar era mai scumpă decât bugetul pe care mi l-ați spus!

– Tocmai….

• prima întrebare: ce buget aveți. Evident că răspunzi, dacă ești femeie: unul mic…mic,
• se afolează când aud că ți-ai luat mașina de la concurență, uitând că, peste 1 an mai ai de schimbat și altă mașină, a socrului – să zicem- și, să vezi drăcie!, primul la care sigur nu te vei duce e chiar el.

Pentru că, nu-i așa, cum e lumea plină de femei, tot așa și cu mașinile….

Ce mașini am testat:

1. Polo 1.0TSI, cutie de viteze automată, 95 CP, dealer Midocar – onorabili CP pentru tipul ăsta de caroserie, bine echipată, cutie de viteze plăcută, cu răspuns bun la accelerare.
2. T-Cross, cutie automată, 150 CP, dealer Porsche București Nord. Mi-a lăsat impresia pomului lăudat la care mergi cu sacul; sacul plin cu bani. Mult plastic dur, cutie de viteze zgomotoasă, cu delay la accelerarea bruscă, poziție la volan inconfortabilă, vizibilitate redusă în curbe din cauza montantului stânga.
3. Captur TCe 155 CP, cutie de viteze automată, dealer Auto Cobălcesu. Super echipată, preț bun, design/echipare/siguranță de top. Exact aceleași echipamente ca și la BMW, dar cutia de viteze, motorizarea și poziția la volan n-au avut suficiente argumente pentru mine sau n-am fost eu capabilă să le găsesc.
4. Mini Cooper Countryman, 1 36CP, cutie automată, dealer Auto Cobălcesu. Faină mașină, dichisită la interior, prea dichisită pentru mine, motor/cutie de viteze – aproape cum mi le doream. 
5.   BMW M135i XDrive Hatch, 306 CP, cutie automată, dealer Auto Cobălcesu. O superbă bestie, cu care aș fi putut ajunge la capătul răbdării și dincolo, dacă și prețul ar fi fost mai prietenos cu buzunarul meu. Și acum, pe bune, la ce bun să irosești așa o herghelie de….bani pe fâța-fâța prin oraș.
6. BMW 118d Hatch, M sport, 150 CP, cutie automată, dealer Automobile Bavaria. Coup de foudre (oare cum se zice în germană?) de când am atins scaunele sport cu posterioru-mi lucrat din ce în ce mai puțin la sală și volanul sport cu mânuțele mele bătătorite de la fiare. Nici n-a trebuit să bag cheia în contact – vorba vine că, de fapt, nu o bagi, o ții în buzunar – să știu că ea e aleasa (oare tot asta simt și bărbații?). Da, exact asta căutam și habar n-aveam. E așa de plăcut să o conduci, să o atingi, să te înfigi cu ea, să depășești în deplină siguranță cele 5 camioane care merg în coloană fără să îți cadă chiloții de frică. Norocul ăstui 118d:  Megane RS nu a fost disponibil la vanzare, la momentul acela. Știu bine, din experiențe anterioare, că mașina asta mi-ar fi oferit mult-mult în materie de șofat și încă ceva peste. Dar n-a fost să fie. Poate peste 3-4 ani? 

Deci, cum e mașina pe care am cumpărat-o, finalmente, după ce am testat cele 6 de mai sus? E deșteaptă, impulsivă, plăcută la atingere și la condus – o experiență aproape erotică. Si nu e nici blondă, nici roșie. Si era și pe stoc. 

P.S. Nu am cerut și nu am primit nici o reducere pentru a scrie articolul. Am făcut-o sperând că poate fi și altora de folos, mai ales că, despre experiența cumpărarii unei mașini (de către femei), nu se scrie (mai) deloc.