Unele lucruri, deși nu le cauți, sau nu le cauți cu obstinație, vin peste tine. Vin ca o înlănțuire firească a eforturilor care te țin pe linia de plutire sportivă, care îți dau ritm, forță, bucurie; sunt o sursă din care primești și reinvestești, din care îți tragi echilibru, armonie, vigoare fizică și mentală.

Cu mai bine de un an în urmă, când am început antrenamentele de arte marțiale, nu mi-am propus nimic mai mult decât constanță și efort. Mi-am dat timp să învăț un alt ”limbaj” fizic, diferit cel pe care îl practicam în sala de fitness sau aerobic (inclusiv ca instructor) și care, spre deosebire de alte sporturi, îți dezvoltă o capacitate de a învăța, de a asimila în liniște

E, altfel spus, un soi de căutare a zenului pe  calea forței exterioare convertite, încetul cu încetul, într-un cod interior.

Astăzi, cu o însemnătate pe care nu o pot percepe decât pe dibuite, centura galbenă la care acced după tot efortul descris mai sus, nu mă face neapărat mai conștientă de o anumită valoare fizică, cât de o forță interioară la care ajungi (dacă ajungi….) în liniște, forță pe care nu ți-o descrie nici un manual.

Mulțumesc, sensei Gelu Ioghen, pentru calea asta! 

Despre antrenamentele de arte marțiale am scris: 
4 luni de arte marțiale,…coafura rezistă….
1 an de arte marțiale #rezist
Prima lecție de zbor