Tag Archives: ce este stresul

“Personalitatea noastră, cel mai mare producător de stres.” (II)

2. PERSONALITATEADr Rachitan

“E o chestie groaznică.” zice doctorul Cristian Răchitan.

“Personalitatea este cel mai mare dușman al omului.” Mintea procesează informația, apoi o trece prin ultima cameră, personalitatea, mare producător de stres. La aceasta se adaugă alte determinări, dar și calitatea trăirii noastre. Astfel, stresul este direct proporțional cu personalitatea noastră.

Ea este cauza îmbolnăvirii noastre din 2 motive:

  • cauzează stres psihic
  • efortul  mare supune corpul unei greutăți dincolo de ceea ce poate să susțină musculatura, pentru că tensiunea psihică se transmite corpului ca o tensiune neuromusculară.

Acestea amplifică procesul distructiv. Slăbiciunile de personalitate sunt cel mai mare producător de rău. Generează stres.

Personalitatea este marele dușman și al calității vieții noastre. Toate acestea se subordonează celor 2 cauze de mai sus.

Când tragem de minte mai mult decât trebuie, se rupe ca o ață. Aceasta conduce la tulburări psihice și, mai departe, la starea de depesie.

4-5% dintre oamenii planetei suferă de stres. A depășit chiar diabetul.

DE CE DEVENIM DEPRESIVI?

Pentru că, spune doctorul Răchitan, energia care ne hrănește mintea nu este mulțumirea. Satisfacția vindecă depresia. Ar trebui ca depresivii să facă ceva ce le place. Își dau astfel  doctoria pentru a-și echilibra mintea.

Depresia este o stare precară ce apare în urma dezechilibrului de gândire; că nu fac ceea ce trebuie, că nu pot să își extragă energia care vine din satisfacție.

Unii avem remușcări, o greutate pe suflet, cum să scăpăm de asta? Toate aceste frământări dau naștere unui stres major. Devin apoi reflex, ne ies de sub control și nu le mai percepem.

“Timpul nu vindecă. Doar acoperă.” Mocnește, produce neplăceri de-a lungul vieții. Mintea le vindecă: le analizează și le vindecă.”

De-a lungul vieții, purtăm acestă “bubiță”. Trăim cu această durere. La un moment dat, ne trezim bolnavi.

CUM NE VINDECĂM?

Ne întoarcem în timp, ne oprim acolo și analizăm cu onestitate, ca să ajungem la esența adevărului.

Întoarsă de la conferință, Stefan mă aștepta pe holul de la intrare. I s-a părut că, dacă întârziasem, trebuia să am un motiv important. Cu burta ghiorăind,  am răspuns cât am putut de bine curiozității lui de copil. În esență, i-am spus cam așa: să cauți binele fără să aștepți nimic în schimb, să iei decizii bazate pe onestitate (de care să nu îți fie rușine, de care să nu te temi), să faci lucrurile cu mulțumire, să-ți trăiești viața îmbunătățindu-ți trăirile, să faci pace cu tine (atunci când te superi pe tine) – acestea par să fie cele care ne pot țin departe de stres și de consecințele acestuia asupra organismului.

Prima parte a articolului “Personalitatea noastră, cel mai mare producător de stres.” (I)

Cele de mai sus le-am consemnat în cadrul conferinței “Terapii Conversaționale” susținută de doctorul Cristian Răchitan.

Sursa foto:https://www.facebook.com/cristianrachitan/

”Personalitatea noastră, cel mai mare producător de stres ” (I)

Vorbește, consultă, tratează. Mă feresc să-i găsesc o etichetă; nu cred că încearcă să vândă nimic.  Avându-l în fața ta, îți spui că e detașat de cele materiale, e pe un alt plan, a ajuns la un alt fel de a înțelege viața. Are o cumințenie în atitudine care te asigură că totul e în regulă, care te face să lași încordarea și garda jos.  Așa l-am văzut eu, aseară, în a 3-a conferință din șirul celor 4 ”Terapii conversaționale” susținute în România de doctorul osteopat Cristian Răchitan.

De ce terapii și de ce ”conversaționale”? Pentru că dr. Răchitan vede în puterea cuvântului forța de autovindecare. Este de o sinceritate necăutată și de un firesc descumpănitor uneori. Zice că ”s-a plictisit să trateze pacienții” în cabinet (în New York) și că se simte de ”500 000 de ori mai bucuros, mai util”, făcând un lucru necondiționat și ”lăcomindu-se” în a aduna energie bună de la cei prezenți la conferințele sale.

”Sentimentul împlinirii este să faci un lucru necondiționat. E un sentiment fabulos să dăruiești, fără să ceri nimic înapoi. Asta e fericirea adevărată, când dăruiești.”

DE CE NE STRESĂM?

Dr. Răchitan spune că sursa stresului reprezintă jumătate din cauza bolii. Omul este un triplu:

  1. individul din oglindă,
  2. spiritul – ”cel mai adevărat lucru din existența noastră”; din păcate, se pare că nu mai ținem seama de acesta,
  3. planul vieții sau destinul; este segmentul de legătură, cel care dă sens conviețuirii noastre.

CELE 2 ELEMENTE CARE CAUZEAZĂ STRESUL

Boala are 2 cauze:

  • una de natură fizică (o malformație în corp sau ereditară, ducând la funcționarea defectuoasă a unui organ).
  • stresul. Bolile (cancerele) sunt creații ale noastre. Din păcate, ating zonele/organele care sunt dinainte afectate sau ereditar. Tot noi putem fi cei care să declanșăm vindecarea, dând corpului șansa să revină la normal.

STRESUL este generat de:

MEMORIA (1) și

PERSONALITATEA (2) noastră (ultimul filtru prin care trece decizia pe care o luam, dar și cel mai mare producător de stres).

O veste neplăcută  probabil pentru mulți dintre noi: personalitatea pe care ne-o formăm, și la care lucrăm zi de zi, este cea mai mare generatoare de stres! Inutil să cautam sursa stresului în exterior….. Se pare că la noi este….

  1. MEMORIA                                                                                                                                

 Nu există nici noroc, nici ghinion! Sunt invenții ale noastre.

Memoria este ”departamentul” situat în creier, unde deciziile sunt puse în practică prin trăire. La sfărșitul fiecărei trăiri, se trage o ”învățătură”, depozitată în departamentul memoriei conștiente.

Zilnic, în medie, luăm 35 000 de decizii. Analizăm, luăm o decizie și extragem o informație, o învățătură, ”Copilul, când este mic și se arde punând mâna pe foc, învață apoi să se ferească. Viața este, în permanență, o învățătură”.

Dr. Răchitan spune că dacă avem o trăire onestă, atunci informația pe care o extragem și o depozităm în memorie este de bună calitate. Deseori spunem: ”Am avut ghinion.” Nu există nici noroc, nici ghinion! Sunt invenții ale noastre.

Adesea, vanitatea este cea care ne împiedică să fim onești. Astfel, ajungem să creăm un lanț de informații negative și plecăm pe un drum greșit al vieții.

Cu alte cuvinte, fericirea sau nefericirea, ”ghinionul” sau ”norocul” nostru sunt strâns legate de deciziile pe care le luam. Ele nu sunt un ”dat”.

De aceea, ”orice pas pe care îl faci în viață, să îl faci cu onestitate”.

”Am făcut rău, ne tragem singuri un șut în fund. Ești onest când accepți în fața celor din jur că ai greșit. Onestitatea este punctul zero; vanitatea este zona diavolului.”

”Decizia luată pe onestitate ne produce bucurie, plăcere. Tot ceea ce facem pentru alții, ni se întoarce înapoi. Decizia fiind onestă, atunci ești în concordanță cu planul vieții. Multora dintre trăitorii de azi nu le place ceea ce fac. Nefăcând ceea ce îți place, te elimini de la a îndeplini planul vieții, iar corpul se uzează mai repede, parcă nici banii nu-ți mai plac sau nu-ți mai ajung. Te simți singur, ciudat, nemulțumit, se strecoară defecte de personalitate”.

Calitatea informațiilor dă disfuncții ale creierului, putând duce la tulburări psihice.

Partea a doua a articolului: ”Personalitatea noastră, cel mai mare producător de stres ” (II)

Articolul de mai sus l-am scis la ceva timp după ce am participat la conferința dr. Răchitan, dar să nu mă întrebați, vă rog, din ce motive nu l-am publicat până acum. 🙂 )