Cafea cu o Zuleiha neașteptată (I)

În inima Cotrocenilor, unde altundeva dacă nu pe Louis Pasteur (38), s-a cuibărit, de puțină vreme, “La petite bouffe” *. O cafenea discretă privind, din colțul său de grădină – cu patru mese și un prici – spre străduțele largi, îmbrăcate într-o liniște boemă de sfârșit de iulie. Locul e cochet; miroase a nou și are caimacul unei după amieze blânde la Paris.  Îl descopăr datorită unui om special, Radu Naum, care ar trebui ( în opinia unui nespecialist în fotbal) să își încheie emisiunile sportive recomandând o carte.  🙂 Datorită lui Radu am dat peste scriitori noi și am citit cărți fabuloase. 

 

Pășim pe mica alee care face legătura cu intrarea în cafenea. Din mijlocul încăperii, stând pe latura cea mai vizibilă a mesei, ne învăluie cu o privire blajină însuși Gabriel Liiceanu. Tricoul și atitudinea decontractată a filosofului îmi alungă bănuiala că am aterizat în mijlocul unei lansări de carte. Ne stabilim la una dintre măsuțele din grădină. Lucru neobișnuit, susurul discret al unei fântâni  e singura muzică ambientală  (sau poate sunt prea cucerită de conversație). Pe prici, două duduițe sunt absorbite de lectură. Nimeni și nimic nu pare că le deranjează. 

 

O domnișoară subțire și molcomă în mișcări ne aduce cafeaua și o generoasă carafă cu apă în care plutește un mănunchi de crenguțe de busuioc. Ca o cafegioaică de cursă lungă, simt de la prima picătură care-mi invadează papilele cât e de bună marfa. Obligatoriu, neîndulcită! Sorb apa aromată ca un caprese delicios și, brusc, mă simt ca-n grădina mea. Locul mă destinde. Are o liniște specială. Timpul stă (sau poate are o altă măsură), doar conversația curge. Și apa fântânii. Vorbim câte-n lună și-n stele, trecem de la polemică la povești despre cărți, despre copii, despre vacanță….. 

 

Primei carafe (repet, cu apă 🙂 ) îi succede o alta. Nu-ți prea vine să te dezlipești de loc. Nici un ochi nu te privește de sub vreo sprânceană ridicată. Prin spatele meu, Liiceanu se strecoară către portița din fier forjat. Ne salută politicos; se scuză față de Radu că nu l-a remarcat de la început. Sprinten, își încalecă bicicleta, cuprinzând ager cu privirea ambele sensuri ale străzii. Îl urmăresc până când platanii îl ascund privirii. Agilitatea lui mă încântă. Peste ceva momente, zăresc și silueta lui Radu Paraschivescu. E clar, e ziua și locul scriitorilor!

 

Îmi spun,  cumințită de aroma cafelei și a apei sfințite cu busuioc, că dintr-un loc ca ăsta, mirosind a pâine bună și a carte proaspăt tipărită, nu poți pleca cu mâna goală. Și spiritul are nevoie de hrană (poate mai mult decât trupul). Gândul îmi e ascultat. Radu îmi oferă, cât timp parcurg Povestea zilei (alta în fiecare zi), răgazul să aleg între două volume Humanitas, proaspăt tipărite. Greu să te decizi  ca și cum ai avea sub ochi două cărți de joc, cu cifrele și culoarea la vedere. Deși numele autoarei nu mi-e cunoscut, privirea mi se lipește de “Zuleiha deschide ochii”, de Guzel Iahina.  După toate aparențele, “o carte exotică, numai bună pentru apropiata-mi vacanță la Eforie Sud”, îmi spun. Cititul “Conjurației imbecililor” (John Kennedy Toole) merge ca un tren personal….; oprește în toate haltele…. Seara, între făcutul bagajelor și alte treburi gospodărești, fur câteva momente pentru a începe, într-o doară, Zuleiha. Mare greșeală….

 

Voi continua….. 

 

P.S.  Deschisă de curând, “La petite bouffe”  este  cafeneaua aparținând Librăriilor Humanitas. Aici găsești produse de patiserie și brutărie artizanală, cafea bună și o selecție a celor mai bune titluri Humanitas. Din fiecare poți lua câte ceva și acasă; chiar și parfumul unei atmosfere destinse, liniștite.

*La un search pe Google, vei găsi traducerea “La pisicul ghiftuit”. Noi, ăștia mai franțuziți, am zice mai degrabă: mica haleală (înfulecare). Dacă aveți alte idei asupra traducerii, lăsați-le, vă rog, aici.

 

A doua parte a articolului este aici.

Related Posts

  • Să iubești plutind deasupra fulgerului (II)Să iubești plutind deasupra fulgerului (II) Bach vorbește. Din vârful degetelor cu care este obligat deopotrivă să mulgă pe furiș o capră obștească, ca să hrănească bebelușul, și să scrie basme care să pună umărul la sovietizarea Gnadentalului, ștergând o promisiune istorică de autonomie a coloniei germane. Și toate cuvintele […]
  • Un ceai cald, o carte si rumbaUn ceai cald, o carte si rumba E un cocktail bun intr-o zi..... - si ma pregateam sa scriu ploioasa (in care, desigur, nu pot alerga in parc) - dar cand mi-am intors privirea spre fereastra, deodata stropii s-au transformat in fulgi de nea mari si grei.... Va sa zica, "antrenamentul" meu din dimineata aceasta se […]
  • Să iubești plutind deasupra fulgerului (I)Să iubești plutind deasupra fulgerului (I) Sub pașii alerți, praful greu scrâșnește ca și cum aș călca pe o imensă pojghiță de pesment; sau de gheață mărunțită. Griul întunecat al pământului e sticlos sub soarele care încinge ca o lampă pusă direct pe piele. Așteptarea obositoare a ploii are ceva din electrizarea unei săvârșiri […]
  • Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II)Cafea cu o Zuleiha neașteptată (II) Sunt la mare. E aproape miezul nopții.  Plopii care mărginesc străduța paralelă cu faleza fojgăie ca o răpăială continuă. Au ceva tragic în zbenguiala lor cu briza mării. Încă nu mă pot obișnui cu muzica asta de fond. Acordurile anarhice de pe la terasele falezei se estompează. […]
  • Cu mațele p’afarăCu mațele p’afară Dacă, la un pahar de votcă, ai întreba un rus (sau dacă tu însuți ai pus vreodată piciorul în Rusia și te-ai convins de asta) ce e imensitatea, ți-ar răspunde că e ceva ce niciodată nu e de ajuns.  Imensitatea e ca dragostea (sau ca votca?). Niciodată nu e suficientă, niciodată nu e […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *