Să nu-ți iei adio!

S-a născut pesemne într-o zi ca asta și nu cred să fi murit până azi, în orice caz, nu pentru mine. ”Nu vreau să te văd când ieși pe ușa asta.” Atât mi-a zis și s-a răsturnat, cât era de lungă, cu fața în pernă. Deasupra tăbliei din lemn lăcuit a patului îi mai zăream doar ciuful mov, tapat, din creștetul capului, și mici convulsii.

Am cărat ca un fugar, cât Mia a plâns în pernă, și ultimul calabalâc ca dintr-o casă a nimănui, golită de suflete vii. Duceam în el câteva picturi, dăruite de ea, de-ale lui Paul, considerate rebuturi, din anii când el era suferind și Mia îl îngrijea cu o atenție filială, câteva albume de artă cu emblema republicii socialiste pe ele și o ie pe care mi-o dăruise într-una din verile când plafonul apartamentului ei de la ultimul etaj se încinsese ca o plită de fript carne. Și nu știu dacă de la cât o purtase și spălase sau așa era materialul, ca o perdea de nailon zburătăcită de curent, dar ia era subțire și transparentă ca tifonul de scurs brânza.

N-o purtam doar peste sutien, cum făcea Mia, care avea sânii rotunzi, plini și ridicați șăgalnic-obraznic până aproape de claviculă. Nu. Interpuneam un maoiu, ca să mai ascund din puberul meu piept. Am purtat ia asta mai mult decât orice altă bluză, în ultimii ani, mai degrabă la mare. Nici eu n-am vrut să-o aud plângând când închisei pentru ultima dată ușa apartamentului ei de la ultimul etaj dintr-un bloc de pe Brezoianu.

Peste puțin timp, ca să-și suplinească pensia mică, de fostă lucrătoare la Institutul de Proiectări București (de la Paul îi mai rămăseseră mai puțin de zece tablouri, dar de care nu voia să se despartă nici în ruptul capului; aproape toate, crizanteme și tufănele – florile pe care le primea în buchete imense de ziua ei), avea să-l vândă și să se mute la Orizont, într-un apartament mic, înghesuit, la parter. Nu-mi mai aduc aminte dacă pisica gri mai trăia la momentul mutării.

Mia avea, la cei peste 60 de ani, cele mai lungi, drepte și subțiri picioare pe care le-am văzut. Pic de grăsime n-avea pe ele. Erau sculpturale, pielea perfect întinsă. Făcuse volei. Asta îi dădea o alură țeapănă și semeață, inclusiv cînd era matoală; mergea ca pe catwalk. Doar ochii apoși și privirea țintă, adunată într-un punct care să-i mențină echilibrul, trădau câte ceva și asta doar dacă o cunoșteai bine. Și ajunsesem să o cunosc, după aproape doi ani de viețuire împreună. Purta jeanși stâmți, perfect mulați peste picioarele-i atletice, dar acum era nevoită să stea cu nasturele deschis din cauza burții care se ivea prin bluzele largi, ca o graviditate întârziată. Și chiar și așa, tot își sugea burta și mergea dreaptă ca un plop. Asta, paradoxal, îi făcea sânii și mai săltăreți și chiar îi sporea farmecul usor apus.

Eram la sfârșitul anului întâi de facultate când am găsit anunțul ei și m-am dus să văd camera pe care o avea de închiriat ”într-un bloc de pictori” de pe Brezoianu. Nu trăgeam mari speranțe c-aș putea-o avea din cauza prețului și poziției ultracentrale.

Când m-am dus cu agentul să o văd, Mia ne-a deschis jovială, cu zâmbetul ei din zilele bune, nedeprimante, reliefându-i dantura albă, integră și dreaptă. N-ai fi zis, luându-te după asta, c-ar fi o fumătoare înrăită. Despre băutură, nici atât. Ea mi-a făcut un semn discret, când agentul s-a întors la un moment dat cu spatele, dar n-am deslușit ce voia să-mi transmită codat. În plus, n-aveam subtilități de adulți versați. Abia mi se uscaseră și ultimele coșuri de pe față.

Mai târziu, avea să-mi tot spună, mai ales când trecea de câteva beri: ”Dacă te-ai fi prins de gest, nu i-am mai fi plătit comisionul nici eu, nici tu. Așa am făcut cu Dora, curva asta care mi-a lăsat pisica.”

De fapt, continua ea, ce zic eu, că nici Paul nu se prindea. Când îi mai făceam semne cu piciorul pe sub masă, la câte o sindrofie, el se trezea zicând cu voce tare: ”Ce e, scumpica mea, ce s-a întâmplat?”

Dora fusese prima chiriașă, după ce Mia vânduse tot ce se putea vinde din tablourile lui Paul. Ba, pe la prieteni, le făcuse cadou. Melek, prietena și colega ei turcoaică, avea cele mai multe. Era mână largă, ca toți chercheliții melancolici. Păstra metehne de când Paul câștiga bani cât o mașină la fiecare expoziție și trăia pe picior mare, o țineau din chef în chef.

Cea mai mare surpriză a lui Paul a fost ”Te iubesc, scumpica mea!”, scris pe covorul persan 4X3 metri pătrați, subțire și mătăsos. Cu bani. Scrisese cu bani, înainte ca ea să se întoarcă de la Institutul de Proiectări unde lucra.

Avusese succes cu expoziția aceea, i se vânduseră bine tablourile. Aproape toate. Era perioada în care picta flori și peisaje cum n-o făcuse până atunci. Peste 60 avea și încă se simțea în vână.

Dora era doar cu câțiva ani mai mică decât Mia. Le lega faptul că beau cot la cot. Cu toate astea, nu s-au înțeles și Dora și-a luat repede tălpășița, lăsându-i pisica aceea gri, cu care Mia a dezvoltat o relație de iubire-ură-dependență.

O pisică foarte intruzivă, ca toate pisicile care vor să-ți intre pe sub piele, dacă nu le placi.Bănuiala mea era că pe Dora n-a suportat-o pentru că nu-i dăduse șansa să fie maternă cu ea. Dora n-avea nevoie de o mamă; poate de un bărbat, mai degrabă, căci era proaspăt divorțată. Mia avea însă nevoie disperată de asta. Era ca o amânare în fața ideii de moarte care o bântuia, mai ales după ce Paul, mai bătrân decât ea cu vreo cincisprezece ani, se stinsese.

O femeie fără copii ca ea, singură, cu o mamă atinsă de demență, avea cea mai mare nevoie să iubească, să îngrijească, să aștepte pe cineva cu masa pusă, cu supa și vorba calde.

Cred acum că Mia mă iubise matern, fusesem exemplarul ideal de copil bun cu care tăifăsuia până târziu, se plimba, mă dădăcea, îmi făcea piața, mâncare din banii ei, mă prezenta rudelor ca fiind ”fata mea” și devenind chiar geloasă pe ieșirile mele cu prietenii.

Erau zile când stăteam cu orele în fața diapozitivelor făcute de Paul în multele lui călătorii prin muzeele Europei.

Iar atunci, când ea plângea și eu ieșeam pe ușa aceea de lemn masiv, fără să mă mai întorc vreodată în casa de pe Brezoianu, Mia experimenta, cred, o altă mică moarte. N-am realizat asta decât acum.

Mia s-a născut pesemne într-o zi ca asta, de sfârșit de noiembrie, și nu cred să fi murit până azi, în orice caz, nu pentru mine. Întocmai ca într-o relație din care ieși fără să-ți iei adio. Trăiești tot timpul cu sentimentul că, într-o zi, nu știi care, povestea o vei relua fix de unde ai lăsat-o. Spui simplu și firesc că ți-a fost atât de dor… și-o iei de la capăt.

Prima parte e aici

Related Posts

  • Mousse de șocolată amăruie, cu proteine, ”a la Dumitra”Mousse de șocolată amăruie, cu proteine, ”a la Dumitra” Mousse-ul meu cu proteine poate fi o completare catifelată și energizantă a unui mic dejun servit într-o zi ușor ploioasă, ca cea de azi (evită dulcele pe stomacul gol - crește brusc glicemia!); sau poate fi o gustare consistentă luată cu două ore înainte de a face sport. Rețeta […]
  • ”Je t’ai dans la peau””Je t’ai dans la peau” Citesc în dimineața asta un articol într-o revistă franceză de psihologie despre cel mai important organ al nostru: pielea, cu ale sale 5 milioane de celule senzoriale. Și zice așa: - Fiecărei senzații simțite în piele îi corespunde un mesaj uman fundamental. Iar primul dintre […]
  • Tort cu migdale, lamai, portocale. Fără zahăr!Tort cu migdale, lamai, portocale. Fără zahăr! Tortului acesta îi stă cel mai bine să fie făcut cu lămâi si mandarine mai acrisoare, nu neapărat zemoase. Ingrediente: - 125 gr. piure de mandarine si lamaie (pasate in robot; daca sunt prea zemoase, mai scurgeti din zeama) - 2 ouă (eu am pus 3 - am avut ouă mici) - 90 gr. stevie […]
  • De ce te îngraşi după un regim de slăbit(3)De ce te îngraşi după un regim de slăbit(3) Reluarea creşterii în greutate este una dintre consecinţele regimurilor de slăbit la modă: 80% dintre subiecţi au revenit la "câştigul" în greutate după un an - procentul creşte cu timpul. În plus, întoarcerea la greutatea iniţială este însoţită de recuperarea preferenţială a masei […]
  • Tort (ușurel) de mereTort (ușurel) de mere Am făcut acest tort de mere pentru ziua lui Ștefan (27 decembrie 2016). Astă seară, primesc un sms: ”Bună seara și scuze dacă deranjez! V-a lăudat  atât de mult R. pentru tortul de mere, încât vrea să-l fac și eu. Îmi puteți trimite rețeta?” Iat-o mai jos, am cules-o de aici.  […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.