Brezoianu, colț cu acuarelelor

Niște foi îngălbenite și rupte pe jumătate. Unele, cu urme de margarină. De care mâncam zile la rând, săptămâni la rând. Dimineața, la prânz, seara. Mergeam pe jos să economisesc costul biletului de tramvai. Așa sigur aveam bani pentru cutia de margarină – aceeași marcă întotdeauna – și pâine. Îmi ajungea pentru 4-5 zile.

Le tot scriam din anul al treilea de facultate, dar, cele mai multe, în perioada în care am locuit într-un cămin de ”nefamiliști” de la periferia Bucureștiului, în Ozana. Cea deloc frumos curgătoare.

Stăteam singură. Era imediat după absolvirea facultății și după examenul de admitere la SNSPA. M. mai avea câteva luni de armată. Urma să ne căsătorim.

Dușurile și toaletele erau la comun. Un singur ”grup sanitar” pentru tot etajul. Cel mai adesea, înfundate cu oase, bucăți de carne, flegme și alte umori concrete. Amânam cât puteam de mult mersul la toaletă. La dușuri – o incursiune riscantă.

Camera era însă spațioasă. Cu parchet de fag pe jos. Și un plop nesfârșit la fereastră. Ajunsesem să ne cunoaștem bine noi doi. Un pat, o masă și un scaun. Atât. Și foile mele îngălbenite.

Le găsisem printre tablouri neterminate, acuarele uscate, pensule, schițe în creion, sute de diapozitive, albume de artă în dulapurile imense, îmbrăcând tot peretele apartamentului de la ultimul etaj dintr-un bloc de pe Brezoianu.

Locuisem aici în anul al doilea de facultate. Mia, a doua soție a pictorului Paul Uzum, mă adoptase posesiv ca pe o fiică. Nesfârșite ore, până târziu în noapte, petreceam cu ea la povești despre Paul, despre expozițiile lui, și ne uitam la diapozitivele adunate de el de peste tot pe unde călătorise prin Europa, cu toate muzeele ei. Și călătorise Paul…

Pictorul Paul Uzum s-a născut în Polonia, în 1911, la Lublin, un oraș, la vremea respectivă, cu aproape 80 000 de locuitori. Nu mi-e clar cum a ajuns să studieze la Școala de Arte Frumoase din Chișinău (Basarabia făcea atunci parte din România). Cert e că, foarte devreme – avea doar 21 de ani -, în 1932, a avut parte de prima expunere a lucrărilor în cadrul unei expoziții de grup. Patru ani mai târziu mergea la Ismail pentru alte două vernisaje.


Până la următoarea expoziție internațională are un gol de vreo treizeci de ani, despre care Mia nu mi-a pomenit nimic. Cum absența asta se suprapune peste perioada celui de-al Doilea Război Mondial, pot doar presupune că n-a fost propice creației. Este, probabil, momentul în care se refugiază în România și se căsătorește. Un mariaj șters, din câte mi-a relatat Mia, domestic, fără pasiuni care să-i stimuleze avântul creator.


Am găsit printre lucrările neterminate din dulapul apartamentului de pe Brezoianu o serie de desene pe carton gofrat – monotipuri – înfățișând avântul muncitoresc comunist dat de fabricile nou construite. ”Pe pasarelă” este unul dintre desenele astea în culori sumbre, folosit pentru postere sau albume. Un contrast de negru și ocru, în tușe groase și percutante ca pumnul de boxeur. Sunt datate 1959. Adică exact anul în care are o nouă expoziție la București.


Își făcuse debutul în comunitatea artiștilor plastici bucureșteni încă din 1953, participând asiduu la saloane de grafică. Douăzeci de ani mai târziu iese tot mai des din țară pentru expoziții la Anvers, Madrid, Franța, Helsinki, Havana. Avea peste 60 de ani și se instalase confortabil în povestea de dragoste cu Mia. Trecuse de la grafică la peisaje și flori în ulei, iar asta l-a răsfățat în ochiul consumatorului de artă, dar și al banilor.
Mia atârnase pe pereții apartamentului din Brezoianu și nu gândea că se va despărți vreodată de ele, nici dacă-ar fi murit de foame, unele dintre cele mai reușite tablouri. ”Mănăstirea Văratec iarna” (e mai jos în foto) era atârnată pe peretele din stânga intrării în dormitorul ei, un peisaj din Deltă pe peretele opus și două tablouri cu crizanteme și tufănele.

Între Mia și Paul era o diferență de cincisprezece ani. L-a văzut de departe întorcându-se la atelier cu un buchet de tufănele. I-a strigat de la fereastră ”Vai, domnu` Uzum, ce flori frumoase!”. Știa că e pictor. Atelierul era în blocul în care locuia Mia la vremea aceea.

Avea treizeci și șase de ani și era amanta unui colonel din MApN. Unul țigănos la față, masiv, iubitor de viață, alcool și de femei. De la socrul meu aveam să aflu mai târziu că Mia nu era singura amantă. Chiar el se ducea pe la fiecare să le umple frigiderul, cocoșat de sacoșele burdușite. Mia l-a iubit ca o nebună, visceral. Știa că e căsătorit, dar el era prea șarmant și bon viveur ca să-i reziste.

Pictorul i-a răspuns ridicând capul spre balconul ei și zâmbindu-i ușor patern, iar pe Mia, cu sufletul vraiște după relația cu colonelul Z., căruia într-o zi i-a pus boarfele în fața ușii și nu i-a mai deschis, asta a cucerit-o. Cea mai mare surpriză a lui Paul a fost ”Te iubesc, scumpica mea!”, scris pe covorul persan 4X3 metri pătrați, subțire și mătăsos. Cu bani. Scrisese cu bani, înainte ca ea să se întoarcă de la Institutul de Proiectări unde lucra. Avusese succes cu expoziția aceea, i se vânduseră bine tablourile. Aproape toate. Era perioada în care picta flori și peisaje cum n-o făcuse până atunci. Peste 60 avea și încă se simțea în vână.

Camera lui Paul avea să fie și camera mea. Tot acolo se și stinsese, după ce multă vreme boala l-a luat prizonier la pat. Mia a îngrijit de el cu o îndatorire de fiică. A făcut-o cea mai fericită, așa, în felul lui boem, patern, grijuliu. Nu i-a lipsit nimic Miei. Petrecerile la ei se țineau lanț. Erau înconjurați de prieteni ca la Stalingrad. Nu-mi dau seama dacă aceea a fost și perioada în care Mia a început să bea mai mult și mai des. Și nici de ce a continuat s-o facă, uneori până peste limită. O cunoșteam după ochii sticloși, care focalizau cu greu, și exuberanța care-o părăsea în lipsa alcoolului. Dar, indiferent în ce stare era, mergea drept, țeapăn, ca pe podiumul de modă.

Mă aștepta întotdeauna de la facultate cu masa pusă. Nu-mi lua bani pentru asta. Doar chirie îi plăteam, dar cred că aproape jumătate mi se întorcea sub formă de mâncare caldă. La plecare, cât mi-am cărat calabalâcul, nu m-a putut privi. Plângea. A rămas așa cu fața îndesată în pernă. A refuzat să mă vadă ieșind definitiv pe ușa aceea flancată la interior de lambriurile de lemn masiv. Abia mult mai târziu, când eu aveam vârsta la care ea l-a întâlnit pe Paul, am realizat cât de mult mă iubise și cât de mult o rănise plecarea mea. Și plecarea mea. O fiică pe care și-a dorit-o și n-a avut-o niciodată. După ce și mama ei s-a stins, a rămas cu pisica. Alta decât cea gri și intruzivă (pentru mine) din Brezoianu, lăsată de Dora, chiriașa purie de dinaintea mea. Dora a stat vreo doi ani. Divorțase și se oploșise pe lângă Mia. N-o plăcea pe Dora decât când aburii alcoolului împâcleau asperitățile dintre ele. Beau cot la cot, ca două tovarășe de luptă în ale singurătății.

Ultima noastră revedere a fost însă cea din poză. Vânduse apartamentul din Brezoianu pentru unul mai mic în Drumul Taberei, la Orizont, și un rest de bani care să-i acopere datoriile și cheltuielile curente. Atunci, era de Paști, în 2008, a fost ultima dată când am văzut-o. Nici eu, la rându-mi, n-aș suporta să știu că pleacă. Sau că va pleca într-o zi. Poate că a și plecat. Nu știu. Îmi închipui totuși că ea încă locuiește acolo cu pisica și trimite pe cineva după niscaiva bere. Iar diminețile, diminețile sigur se machiază, deși mâna îi tremură, cu acea tușă neagră și fardul de pleoape bleu, același de ani de zile. Fixativul peste creștetul tapat e cel din urmă. Ruj? Niciodată.

În toamna aceea, în căminul cu nefamiliști famelici, urlete din toate gamele omenești – de la bucurie orgasmică la furie și averse scandaloase însoțite de organe, orificii și cavități, la unele neajungând prea des periuța de dinți -, și frici dintre cele mai înțepătoare și urduroase, am umplut atunci multe dintre foile galbene luate de la Mia Uzum. Și eram atât de necoaptă… Douăzeci și-un pic-pic…


11 oct. Din ciclul Adam si Eva înainte de cuvânt


Înlocuiește-mă c-o butonieră

în care să-ți agăți galant un trandafir,

nu te-obosi să îmi pătrunzi menirea,

duduia-i doar o partitură în delir.


E dezolantă toamna sau iubirea?

Cuvintele te-au părăsit formal?

Adună-ți palmele și flutură batista,

căci mă îmbarc către-abisal.


Urăști arătătorul care zgândăre iubirea,

căci palma ta e formă de discurs,

vorbește când iubirea-i în repaos

și tace când discursu-i monolog.


Îmi clocotesc cuvintele prin pori și prin artere,

și mult aș vrea să le revărs total,

mă-mpiedică clepsidra-ți goală,

din mersul tău atemporal.


Mă scurg absent prin gândurile tale

cu-o mască de-mprumut de la circar,

mă undui ca prostituata-n post,

îndrăgostită de clientul fără rost.


Părem ca doi bătrâni sătui de viață,

conviețuind în ritmuri separate,

ne-am spus demult istorii inventate.

Acum, să recapitulăm tăcerea!

Related Posts

  • Tort-mousse două ciocolateTort-mousse două ciocolate INGREDIENTE pentru blat: 2 ouă60 gr. zahăr pudră45 gr. faină10 gr. cacao 10 gr. unt topit INGREDIENTE pentru mousse ciocolată albă: 1 foaie de gelatină 50 ml lapte 200 gr ciocolată albă 450 ml frișcă (neîndulcită) INGREDIENTE pentru mousse ciocolată […]
  • FIT la 40+ e pe FacebookFIT la 40+ e pe Facebook FIT la 40+ e un grup nou creat de mine puțin înainte de finalul anului. Încă mă simt în el ca-ntr-o casă nouă. N-am dibuit încă toate comutatoarele, n-am tablouri pe pereți, n-am mobilă, n-am poze pe comoda din living (pornesc, cum ar veni, de la lingură și furculiță). Dar am ceva idei […]
  • Un exercițiu simplu pentru abdomenUn exercițiu simplu pentru abdomen Dacă există ceva în sport de care unii/unele dintre noi se feresc precum dracul de tămâie, acestea sunt clasicele ”abdomene”. Și poate pe bună dreptate. Pentru că, de multe ori, din lipsa tonicității  musculare abdominale și dorsale, dar și din lipsa unui control bun, solicităm fie gâtul […]
  • Mai ușor cu Copiii… la dealMai ușor cu Copiii… la deal Era înalt și solid. Un pic apatic. Mai tânăr și mai slab, ar fi trecut drept un bărbat frumos. L-am zărit de departe prin frăsuiala mall-ului. Conturul dantelat, portocaliu, din mâna lui făcea un contrast nefiresc cu costumul gri, sobru, elegant, și manșetele albe ale cămăsii ieșind de […]
  • TRICKS cu TRX: antrenamentul cu propria-ți greutateTRICKS cu TRX: antrenamentul cu propria-ți greutate Prima dată ne-am văzut în parc - stătea suspendat de un nuc. Mă surprindea întotdeauna cu ceva nou, nu se repeta. Îl priveam insistent ori de câte ori alergam prin fața lui sau îl urmăream cu coada ochiului până nu-l mai zăream. Conspirativ și anonim, am continuat să ne întâlnim mai bine […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.