Sfârcuri și smârcuri tămâioase

Imediat ce termin carte asta, cobor în pivniță după compot. Sau poate nectar din cel făcut vara trecută? Sunt însetată la propriu (cartea mi-a decorticat niște anse pe care le-am ținut în adormire), cealaltă sete mi-o ostoisem întru câtva. Am vâslit în cartea asta uneori pe stomacul gol, doar cu o cafea tare, înainte ca ochiul lunii să se închidă complet.

În după-amiaza asta din poveste, când soarele se antrenează serios la marginea terenului de vară, nucul secular lasă să treacă toată lumina domoală de după-amiază printre crengile zbârcite de bătrânețe; frunzele nu sunt încă suficient de mari cât să oprească conurile de lumină care bat spre casa noastră acoperită cu țiglă.

Aprind lumina din pivniță, ridic și trag în stânga, cu o mișcare viguroasă, clapa grea de lemn încastrată în podeaua de ciment a bucătărioarei noastre de vară. Îl strig, Ștefan, adu-ți o cană să-ți pun compot. Ștefan se vântură cu bicicleta prin curte ca un bondar curtat de irișii mei violacei, primii care înfloresc dintre cei împrăștiați, de mai multe culori, prin toată curtea, și strigă au, cucul meu!, zdupănit de dalele inegale din curte.

Scara din lemn a pivniței, cu trepte abrupte e umedă de la aerul rece și infiltrațiile din tot timpul anului. Trebuie să mă sprijin, treptele de jos sunt cele care mă destabilizează cel mai mult. Cobor ca în burta unui vapor. În pivniță e o răcoare umedă. Dau la o parte hârtiile colorate care acoperă straturile de borcane și sticle înșirate academic ca eprubetele într-un laborator. Fiecare șir de borcane are în dreptul lui, scris cu roșu apăsat, numele dulceții, ziua și anul (se întâmplă să-mi mai rămână de la un an la altul borcane de dulceață ; din fericire, nu se strică).

Savurez ca pe o prăjitură grețos de bună, mâncată bulimic și pe furiș, momentul meu de gospodină tăcută: borcane, borcănele, sticle, toate curate, fără nici cea mai mică urmă de etichetă veche, cu capace colorate, munca mea (a familiei) concretă din, aproape, fiecare weekend de vară. Unele șiruri au goluri serioase. Sunt, pesemne, cele mai bune și, ca atare, mâncate cu precădere. Inventariez scurt ce-a mai rămas, scrutez sub capace ca să verific eventuale ”înfloriri” (n-a prea fost cazul) ale unor dulcețuri care au zahăr puțin sau deloc. Situația e ”deflorată”. Total. Un succes!

Plescăi și mă țâțâi mulțumită de inventar. Rămâne să decid : compot sau nectar ? Compot de prune, cireșe, vișine sau struguri negri ? Sau nectar de mere ? Ba poate de prune?

Mmm, parcă nu prune. În colțul întunecos al celui de-al doilea raft, chiar lângă borcanele cu dulceață de vișine, sticla cu gât care se îngustează spre capac, bătând într-un violaceu de prună brumărie, mă tentează ca un furt de carte din casa mătușii. Are un degrade ca un amurg tămâios. El e : compotul de struguri negri, tămâioși, din care iese cel mai parfumat compot. Nu vreau doar gust acum, doar o zeamă colorată și ușor dulce. Vreau și culoare, și parfum. Brusc, nu mai am o sete de lichide, ci una cromatică și olfactivă.

Prind sticla într-o mână și-o clatin în lumina care intră prin rama pătrată a pivniței. O zgâlțâi, iar boabele de struguri zboară ca niște fulgi de zăpadă într-un glob de Crăciun. Incerc să-mi amintesc în ce moment am făcut compotul ăsta. Ultima mea amintire cu strugurii tămâioși datează de anul trecut, din zilele acelea blânde de toamnă ca o fată mare, care ba se dăruiește cutezătorului bărbat, ba se retrage amăgitor. Poate și dezamăgitor.

Îmi amintesc clar c-am făcut must. Despre comport, nicio dâră în memoria mea de gospodină de weekend. Dar am pregnant momentul, că tot văd acum c-au mai rămas doar câteva borcane, când i-am povestit mamei, acum câțiva ani, cum am făcut, mama, dac-ai ști ce zacuscă bună am făcut! Ei, tu, zacuscă? Nu, nu cred! După care, când i-am dus în fiecare an zacuscă și toate cele m-am tot crezut.Sau prietena mea căreia îi spuneam că am o groază de treabă, dau cu sapa. Las-o, Dumitra, că nu sapa-i de tine, ci cartea.

Mai am încă un dubiu dacă n-ar trebui să iau totuși o sticlă de nectar din mere văratice, albe. Dispare și el în fața mirajului de culoare afinie, pe care-l țin deja în mână. Boabele se amestecă haotic. Ies din pivniță cu toate astea în cap. Clapa se prăbușește cu dangăt de clopot, lăsând un sfârc de particule de praf în lumina asta zemoasă și mierească.Strig din nou, Ștef, ai adus cană ? Din casă, sunet de cotrobăit prin dulapul cu pahare. Până vine, deschid cu toată forța capacul ventuzat bine al sticlei și-mi torn-ochi o cană. Salivez, fructele curg și ele de-a valma, ca bilele la Loto, între pereții albi. Nu reușesc să disting clar forma boabelor.

De fapt, nici nu-mi mai bat capul cu asta. Procesul de salivație e în crescendo. Gura mi se umple ca într-un act neortodox. Toate celelalte simțuri dorm. Somn ușor vouă, bine că m-ați lăsat singură ! Cromatica compotului mi-a luat mințile, le-a inundat total. Sau cartea? Nu mă mai gândesc decât că trebuie numaidecât să dau peste cap cât mai repede cromatica asta erotizată.Și-mi deschid gâtlejul ca o barză ciocul.

Tot conținutul mă inundă pe dată. Câțiva stropi se preling pe lângă colțurile gurii și se încrustează în tricou. Adio lui! Petele astea nu mai ies decât la foarfecă. Brusc, pulsul mi se oprește. Mintea nu mai reacționează nicicum. Nu știu dacă să înghit sau să vărs. Dar nu mai pot opri curgerea. Aproape tot lichidul mi s-a dus pe gât ca puhoiul de ape peste zăgazul rupt. Mă arde până-n stomac. Aș vrea să scuip iute, dar lichidul a pătruns ca frica-n oase și nu pot inversa procesul. E ireversibil ca vârsta.

Gâtul mă ustură ca naiba, acum și măruntaiele. Ștefan e lângă mine. A înțeles el ceva, că aici nu e lucru tocmai curat. Mă privește amuzat și-mi cere insistent, hai, hai, ce faci, dă-mi și mie, ei, ce faci, de ce nu-mi dai? M. e lângă mine. Tușesc și nu pot să respir. Fața mi-e congestionată ca lichidul din sticlă. Îmi vine să vărs, dar nu pot. Lichidul s-a scurs complet în rădăcinile mele.

Dacă aș fi reacționat mai repede și n-aș fi înghițit atât de mult…Ștefan insistă, dă-mi, de ce nu-mi dai ? Ei, hai, că e bun. Hai, te rog, măcar puțin. Nu înțelegi că nu-i pentru tine ? Sigur că înțelege, a înțeles din capul locului și tocmai de-aia vrea și el.

Toată seara îmi fu rău. În pragul vomei, de vreo câteva ori. Din țeastă mi s-au șters toate asperitățile. Luxe, Calme et Volupté dacă nu m-ar fi chinuit senzația aceea de stomac care acuș-acuș se întoarce pe dos. Nu mă gândesc decât că trebuie să ajung cât mai repede în pat și să mă culc.

Între astea, în drum spre București, ținându-mi tâmplele între podul palmelor, găsesc să mă amuz de una singură de prostia pe care am spus-o odinioară la un post TV când am fost întrebată de alcool, nu, sportivă fiind, eu alcool extrem de puțin; când eu, de fapt, nu beau deloc.

Adică, în fine… Sper că nu punem la socoteală cele trei gurițe pe an (mai mult înmoi buzele ca să nu fac notă discordantă) : de Paști, de Crăciun, de Revelion. Acum, însă, băui cât pentru 10 ani.

Compotul de meu din struguri tămâioși, din cei pe care îi culegem târziu, spre noiembrie, când se stafidesc și devin numai zahăr, zahăr pur, e de fapt afinată veche de vreo 5 ani, făcută cu al mai tare rachiu pe care socrii mei îl concoctează în fiecare toamnă.

Iar acum puțeți înțelege efectul devastator și chinuitor asupra uneia ca mie căreia îi lipsește cu desăvârșire enzima numită alcool-dehidrogenază.

Despre crunta durere de cap de a doua zi ?

Nu. Altă dată… Hai mai bine să ne întoarcem la cărți, că se apropie Bookfest (1-5 iunie).

Related Posts

  • Bavarezi ca la Brăila lui Panait IstratiBavarezi ca la Brăila lui Panait Istrati INGREDIENTE: - 500 gr. făină - 10 gr. drojdie uscată - 2 linguri miere - 200 ml ulei de sâmburi de struguri - 1 ceașcă de apă călduță (cantitatea de apă trebuie reglată în funcție de calitatea făinii) - 1 linguriță sare 1 albuș de ou PREPARARE la robot sau cu […]
  • E bine de ştiut înainte de alergareE bine de ştiut înainte de alergare În ultima vreme,  prieteni, cunoscuţi, cursanţi de-ai mei s-au hotărât să ia asfaltul la goană: au început să alerge! Cum să respir?; Cât să alerg la început?; Ce fel de pantofi să-mi cumpăr? - sunt întrebările care mi s-au pus cel mai des în ultima vreme. Ai jos câteva informaţii de […]
  • Atlanții memorieiAtlanții memoriei La un anume timp, după ce i se taie ramuri, tinere sau uscate, teiul își acoperă locul rănit cu niște buze cărnoase de scoarță ca o potcoavă. Face asta urmând logica unor maluri care se apropie până când rana devine doar o fantă - ca spatiul strâmt între două cortine prin care ies […]
  • Mousse de mere cu ciocolată albă și caramel săratMousse de mere cu ciocolată albă și caramel sărat Stratul de bază:200 gr. biscuțiti digestivi60 gr. unt topit Stratul de mere caramelizate: 4 mere2 pliculețe de zahăr vanilat20 gr. unt semi-sărat Mousse-ul de mere: 3 mere20 gr. zahăr20 gr. unt200 ml de smântână lichidă pentru frișcă100 gr. ciocolată albă […]
  • Candidez! Candidez! Da, și eu candidez! Vă promit autostrăzi, impozite reduse, salarii mai mari, după cum urmează: - brațe, fesieri, abdomene BETON; - impozite ZERO la articole cu secrete (chestiuni_informații importante pe care unii  instructori le ”ocolesc” sau ”omit” să le spună) din sport; - […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.