Tag Archives: durere de genunchi de la sport

Cu genunchiul la psiholog

Credeți că e ceva anapoda în titlu, nu-i așa? Că oamenii normali se duc cu capul la psiholog; ce are a face genunchiul cu capul. Are. Și încă foarte mult, mai ales dacă ești un sportiv conștiincios, aproape prost de conștiincios – cum e cazul meu. E deja ca o relație paralelă, dacă acceptăm și ideea existenței statului paralel. Vară, iarnă, – 10 grade, vânt (ploaie, nu), concedii, sărbători creștine sau naționale, îți iei catrafusele de sport și pleci de unul singur. Pașii știu deja schema și te duc precum un cal de povară care a învățat bine drumul spre câmp și înapoi spre casă.

Vine o zi (c-așa e, n-aduce anul ce aduce ceasul) când tot ceea ce le repetai – de zeci de ori pe oră – cursanților tăi să nu facă, ți se întâmplă chiar ție, care crezi că ai capul doldora de teorie, bașca și practică. Dacă e ceva ce mă preocupă până peste poate este integritatea fizică a celor cu care lucrez, înainte de siluetă și alte broderii  gen cum să scap de aripioare și cum să fac pătrățele până la concediul de peste două luni.

Asta și pentru că sunt abonată la durerile de spate încă din adolescență (eu, cal de povară fiind, prin țări cutreieram). Căram cu rucsacul meu roșu, făcut dintr-un fâș, catarame negre, rezistente, întărite de tata cu niste sârmă, de la cartofi (mâncam teribil de mulți), borcane, hârtie igienică la cărți. La fiecare sfârșit de săptămână, la fiecare mutare sau strămutare (am povestit  aici că, dacă am învățat ceva valoros în materie de gazetărie, asta cu siguranța s-a datorat aventurii mele la Sfatul Țării și Basa press din Chișinău). Și, ca o fraieră ce-am rămas, în loc să colecționez cărți poștale, pe care sigur le-aș fi cărat mai ușor, cumpăram cărți. De pe oriunde. Le căram ca pe-o zestre peste tot pe unde mergeam. Cu zestrea asta – singura, de altfel – m-am și măritat, deși asta (zestrea, nu măritișul…. 🙂 ) m-a costat niște hernii de disc și o fragilitate a coloanei, pe care acum o corconesc ca pe un bebeluș.

Revenind la genunchi….. da, cumva, am reușit să-l belesc. Genunchiul stâng. L-am întins la maximum și blocat, după care am pivotat pe el ca să întreprind o lovitură de picior numită  mawashi (vezi foto). mawashiPar specialistă spunând asta, nu-i așa? Da’ nu sunt decât o biată începătoare, care abia a făcut față celui de-al patrulea antrenament de arte marțiale. Cum ar veni, ce-i trebuie chelului tichie de mărgăriar…

Bag seamă abia acum că a fost o greșeală pe care am tot repetat-o inconștient, pentru că jena, durerea ca o greutate în genunchi, a apărut după cel de-al treilea antrenament și s-a acutizat după al patrulea. Sper că nu vă imaginați că între cele 2 antrenamente am luat o pauză. Nu, nicidecum. Am alergat, mi-am făcut antrenamentul obișnuit de fitness. Culmea e că la exercițiile de genuflexiune, la mers, la alergat, nu simțeam mai nimic. Seara, insă, genunchiul se bloca pe poziția ușor îndoit, putând să merg fără probleme, dar neputând să-l întind la maximum și nici să-l flexez într-o poziție ascuțită, cum sunt genuflexiunile pe vârful picioarelor (pe care nici plătită regește nu le recomand, eu însămi nu le-am făcut niciodată).

În buna tradiție românească a autodiagnosticării, am tras concluzia că e o inflamație a ligamentelor. Așa că, am dat fuga (vorba vine) la standul cu produse pentru sportivi și mi-am luat un Muscle Repair (aceasta nu este o reclama!) cu un conținut și concentrație interesante de ingrediente. Am adăugat și frecții cu diclofenac de câte ori pe zi am putut. Am băut multă apă.

Și, de unde vineri seara, nu puteam întinde genunchiul, duminică după-amiază, abia dacă mai simțeam o ușoară jenă. (In niciun caz asta nu cred ca s-a datorat “Pădurii norvegine” a lui Murakami….Poate voi povesti despre jurnalul lui de alergator.)

Pentru oamenii dependenți de sport, în astfel de situații, durerea nu e o problemă. Dar poate fi o problemă depresia în care riști să intri când știi (știi, dar nu vrei s-o recunoști) că chiar trebuie să iei o pauză (și cam ce-o fi aia și cum să-i supraviețuiești). Am tot încercat diverse exerciții care să nu solicite atât de mult genunchii, da’ e ca frecția la piciorul de lemn. Peste trei zile, considerându-mă miraculos vindecată și aptă s-o iau de la capăt, mă întâlnesc cu un coleg de breaslă și, povestindu-i treaba, zice:

– N-ai ce face, trebuie să iei o pauză, măcar o săptămână, și îți lucrezi doar trenul superior.

– Măi, zic, exact același lucru ți l-aș fi spus și eu ție, dacă te-aș fi văzut cu genunchiul în piuneze.

După o săptămână de mers pe bandă (totuși, înclinată la 16) și lucrat doar partea superioară, sunt ca un elastic întins la maximum, gata să-și ia zborul și să ciupească pielea cuiva. Realizez cât de dependentă srp_MjAxMi1jYWEwZWY2NWEyOTNiYjI0_52386c065656b-300x210.pngunt de adrenalina pe care mi-o dă sportul și poate că asta nu-i tocmai bine. Dependența de sport se numește bigorexie și, cel puțin eu, nu cunosc leac, dar nici nu sunt dornică să-l aflu.

Până aici am scris înainte de antrenementul de azi de arte martiale. Da, l-am reluat și pare că genunchiul a făcut față cu brio, deși n-a fost un antrenament ușor. De fapt, partea cea mai grea a fost să mă concentrez să nu mai blochez, pentru Dumnezeu, genunchiul…..

Ligament incrucisat anterior2Acum, că stau comod și scriu fără nicio durere, mă imaginez relatând treaba asta cu genunchiul unui bătrân înțelept oltean, cam de prin zona Dragășanilor. Cred că, după ce s-ar uita hâtru la mine, cu ochii mijiți a ghidușie, mi-ar spune:

-De, taică, cine sare garduri multe, mai trage și câte-un par în cur.

Dacă m-aș muta mai spre Brăila, tot un bătrân înțelept mi-ar spune:

-Prostia și fudulia se plătesc.

Ligament incrucisat anteriorMorala poveștii: în timpl exercițiilor fizice făcute din picioare, NICIODATĂ să nu blocați genunchii. Rămâneți cu ei ușor îndoiți, flexați. În felul ăsta veți avea un control mai bun asupra articulațiilor și nici n-o să fiți obligați vreodată să duceți genunchiul la psiholog.

Sursa foto 1:https://karateshotokanki.jimdo.com