Tag Archives: de ce se tem femeile in sala de fitness

Greucenii sălilor de fitness

Există încă mulți oameni, femei cu precădere, care cred că în sălie de fitness există o specie anume față de care e bine să iei distanță, chit că asta poate să însemne și distanță față de orice sport. Într-un fel, și eu o credeam cu mulți ani în urmă; lucru care m-a făcut să mă îndept atunci către orele de grup (aerobic, spinning etc.), unde nimeni n-are timpi morți, cu atât mai puțin răsfățul de a privi peisajul din proximitate.

Când întrebi o femeie ce o reține să meargă la sala de fitness ( forță sau fitness – practic, cele două se contopesc ca spațiu în sălile mari), îți răspunde încurcat că îi e rușine, că n-are chef să se holbeze unii la fundul ei. Aceasta face parte din categoria celor care sigur nu o urmăresc pe Kim Kardashian pe Twitter, altminteri, nu văd ce inhibiții ar avea.

Din descrierile pe care le primești, completate cu propriile-ți imagini, despre reprezentanții speciei mai sus amintite, ți se conturează rapid un tip de mobilier foarte încăpător, înalt și lat, cu brațele depărtate de corp, atârnând precum vâslele unei bărci care și-a pierdut în larg pescarul. Aceștia, după călcătură, par să vină de foarte departe, pentru că au un mers aproape metodic, dat de greaua misie de a nu muta stângul până ce piciorul drept n-a plonjat mult înainte, ferm și apăsat, mușcând din asfalt. O altă caracteristică ar fi pieptul en avant, următorul care îți sare în ochi după călcătura. Priveliștea pectoralilor poate fi încântătoare și de-a dreptul de invidiat, dacă ai fi posesoarea unei cupe de doar 75 B, fără push-up…. Privirea insistând să urce spre gât, va descoperi grumazul gros și dârz, ca al unui luptător roman bine hrănit și călit. Capul, de preferință ras (sau doar cu câțiva țepișori în creștet), înăsprește tabloul, indiferent de culoarea ochilor – verzi sau albaștri.

Reprezentanții acestei specii, pe care o voi numi în continuare greuceanus forțosus domesticus, nu sunt solitari; întotdeauna au unul sau mai mulți companioni, de obicei, sub valoarea fizica a liderului informal. Aceștia sunt masculii dominanți, care acaparează o parte a sălii, cea hard, acolo unde ganterele sunt mai mari, halterele mai multe și mai cornute – vorba baladei . Aceștia, niciodată, dar niciodată, nu vor fi văzuți pe banda de alergare sau pe bicicletă. O fi, probabil, prea simplu, iar unii chiar se hrănesc cu chestii grele. Ca și la paradă, spectacolul e dat de corpul întreg de armată, cu tot armamentul din dotare, nefiind locul singuraticilor nepleșuvi. Spațiul din jurul lor se degajă, aerul se… rarefiază și se umple de grumazuri zdravene, burți revărsate peste maioul mulat, dar asta nu contează pentru că, la măsurători, cei importanți sunt bicepșii mari – cât mai mari – și umflați. Bicepșii și pectoralii par să fie singurele segmente anatomice care să merite osteneala masculilor din specia greuceanus forțosus domesticus. Restul e pierdere de vreme și nebărbătesc. La ridicarea greutăților mai mari, mijlocul este obligatoriu sugrumat  cu o curea solidă, lată, precum chimirul lu’ taica Lazăr, ceea ce face și mai evidentă protuberanța numită burtă.

Odată, am aflat din întâmplare, deci nu pentru că am tras cu urechea, ci pentru că eram vecină de aparat, că posesorul unei astfel de burți poate absorbi un volum zilnic de 4 litri de cola (de alte lichide n-a mai spus nimic). Lucru care te duce cu gândul la o linie de îmbuteliere în toată regula. Compania respectivă ar face bine să gândească și vânzarea de bidoane de 10 litri, cum există la dozatoarele de  apă; piață există.

În ciuda aparentului aspect neanderthalian, oamenii din specia greuceanus forțosus domesticus sunt pașnici, politicoși, chiar manierați (ok, doar o excepție nu confirmă nimic), discreți în priviri și chiar tăcuți, mai ales când nu ridică greutăți mari și nu răcnesc s-o afle toată sala (asta dacă muzica nu urlă ca-n …clubul de noapte). Competiția se dă între ei și ceilalți masculi din sală, în lipsa prăzii ancestrale care să-i mâne  în cete la vânătoare. Spiritul atavic a rămas neatins, s-a schimbat decorul, s-au schimbat «fiarele», pericolele nu mai sunt jivinele pădurii, ci diabetul, obezitatea, depresia, iar vila și încălzirea centrală au luat locul peșterii.

Dacă ai drum pe lângă sau prin apropierea sălii de sport (dacă ai trecut de una, sigur mai găsești alte două-trei pe o rază de 1 kilometru; lucru, de altfel, foarte bun), poți descoperi alte calități ale Greucenilor din sălile de sport. Însoțiți de neveste, iubite, copii, aceștia lasă dezvelită latura domestică. Călcătura devine ceva mai înmuiată, pare că nu mai mușcă asfaltul, doar îl mângâie, umerii sunt ușor coborâți, pieptul – mai degrabă en arrière, ochii cumva spre pământ, ca și cum ar căuta un obiect pierdut. Privirea de oțel se preschimbă într-una domoală. Tabloului acestuia familial i se adaugă și alte elemente de decor, cum ar fi câteva plase de cumpăraturi sau tricicleta copilului. Accesoriile de mai sus necadrând cu statura impozantă dată numai de portul genții de sport și de ridicarea sforțată și răcnită a greutătilor mari, Greucenii devin aproape oameni obișnuți, chiar drăguți. Iar dacă din pricina lor ocolești în continuarea sala de fitness, n-ai idee ce spectacol ratezi….