Tag Archives: cuata

Borș de pește, hamsii și alte mezelicuri de la mare (I)

Art8– “Cum se numește hotelul”? întreb în timp ce mențin ritmul alergării, ceva mai anevoioasă, astăzi.

– “Citadel”, mi se răspunde.

O fracțiune de secundă, mă văd închizând, cu o zi înainte de a fi terminat “Le sourire au pied de l’echelle” (Henry Miller), “La citadelle” (în original) a lui A. de Saint-Exupery și spunându-mi că mai poate aștepta, nefiind deloc o lectură frivolă, de citit pe plajă între două sesiuni de exerciții și bălăceală în mare.

– “Cu doi  l”? întreb și mă întoc câțiva pași pentru ca vântul si valurile să nu-mi înghită din nou întrebarea.

Cei doi tineri, îmbrăcați în șorturi roșii și tricouri marinărești, în mâini purtând mănuși albe, se uită unul la altul, contrariați de așa amănunt. Adună meticulos pietrele și resturile de alge. În urma lor, nisipul rămâne ca făina. Sunt ca dintr-un film; un contrast violent față de toată salba de hoteluri înșirate pe malul mării și pe lângă care mi-am făcut alergarea din aceasta dimineață. Imi sar în ochi sezlongurile și mobilierul terasei, toate albe. Muzica e în surdină.

– “Cu un l!” imi răspunde unul dintre tineri, după o scurtă ședință de consultări.

Este al doilea loc pe care îl descopăr zilele acestea și care nu se incadreaza defel în peisajul Art2veșnic nedefinit, nedefrișat de vetust și încremenit în proiect al litoralului românesc.

Astăzi, am ales alt traseu. Îmi pornesc alergarea dinspre punctul de graniță al stațiunii Eforie Nord, venind dinspre sud. În uArt1rmă cu două luni, aici era doar regatul bărcilor, al scoicilor și al pescărușilor aciuați pe lângă plasele pescarilor. Astazi, locul este împărțit cu un restaurant pescăresc, atipic în perimetrul celor două Eforii. Discret semnalizat de o pancarda, “Poarta apelor” e restaurantul în care mușteriii nu se înghesuie ca la autoservire. Nici prețurile nu sunt de autoservire, la fel și preparatele pescărești, gătite cu se ce agață în plasele vecinilor “citiți” și cu chef  încă de dimineață: zargani, lufari, guvizi, hamsii etc. (după spusele ospătarilor).

Am mancat, și ieri, și azi, același borș de pește, dar cu gust diferit (!?!? Începi să te obișuiești cu ideea că, totuși, a doua oară, nu mai e aceeași mâncare de pește….). Dacă ar fi fost după stomacul meu, cele 3 bucăți de Art3pește din borș mi-ar fi potolit foamea și pofta. Dar, cum oferta e abundentă, iar locul mirose a nou, mobilierul și ambientul plăcute la stat, îți dorești  să prelungești momentul.

Hamsiile proaspăt pescuite, bine curățate, alb-rumenii și crocante, au făcut deliciul Art4copiilor. Saramura de chefal (din care s-au mai înfruptat încă două guri),  în prima zi și orezul negru cu trufe (cu pastă de trufe, mai exact)  – a doua zi – deși mă așteptam să spună că nu au -, m-au convins că locul e frecventabil pentru cine vrea pește proaspăt și ulei schimbat la fiecare prăjire.

Zgomotul valurilor și strigătul aproape tragic al pescărușilor– cu atât mai ascuțit când Art9marea e agitată și vântul furios – răzbesc peste muzica lascivă din restaurant. Îmi amintește de studenție, de prima terasă din Vama Veche (La prelată), de cafeaua cu mult zaț, de sălbăticia și de atmosfera loculArt5ui, pe care nu l-am mai regăsit niciodată la fel.

Am mai zăbovi, dar – lucru neobișnuit, poate și pentru că suntem singurii clienți la ora pranzului -, ospătarul, de o politețe șlefuită, se mișcă foarte repede.

Las restaurantului gândurile mele gastronomice și îmi duc alergarea pe plaja lată,cu nisip fin și mici insule de scoici naufragiate peste noaptArt6e. Îmi e bine, deși e înnorat. Contrastul hotelurilor noi și vechi, al locurilor amenajate cu gust și al celor lăsate în voia apelor și vântului, nu mă scot din ecuația mea de bien-être et d’harmonie avec moi

même.

Partea a doua este aiciArt5