Mărul meu

”Mă aflam liniștit acasă, la prânz, într-o zi dedicată scrisului și decisesem să postesc pentru a-mi curăța puțin corpul și mintea. Nu un post total ci, mai degrabă, o diminuare a meniului. Așa că, în după-amiaza aceea din săptămână, prânzul meu a fost unul dintre merele frumoase pe care le cumpărasem duminica trecută din piață.

Decisesem să-mi savurez mărul în mod conștient, liniștit, așa cum ar trebui să facem de obicei cu toate alimentele.

M-am așezat la masa din bucătărie și am început prin a-l privi, roti între mâini, admira frumoasa-i coajă galbenă și roșie. L-am adulmecat puțin, mi-am petrecut buzele peste el, marapoi am mușcat doar un dumicat. Mi-am dedicat tot timpul meu ca să savurez înghițitura asta, tot timpul meu ca să-i cercetez aromele, tot timpul meu ca să mestec și să  înghit, fără a face nimic altceva înainte de următorul dumicat.  A fost hiper-zen, ador tipul acesta de exercițiu de meditație care presupune a mânca ceea ce mâncăm de obicei, dar liniștit, cu mintea și simțurile deschise, în mod conștient.

La capătul a 10 minute, îmi terminasem mărul.

Am petrecut încă ceva vreme pentru a mă desfăta cu ultimele savori care îmi zăboveau în gură, ultime umbre ale gustului de măr, siaj a tot ceea ce îmi oferise.

Încă puțin timp pentru a asculta ceea ce îmi spunea pântecele, pentru a vedea dacă această lentă degustare a mărului îl îndestulase.

Pântecele mi-a spus că era OK și că ne puteam opri.

Apoi, am tăiat cotorul  în două și am plecat să îl dau celor 2 iepuri frați care trăiesc în grădina noastră. Și ei sunt ca mine, le plac mult merele…. Ca și mine, și-au mâncat partea, liniștiți, în mod conștient.

M-am așezat pe vechea bancă din grădină, am privit cerul și m-am bucurat: este nebunesc, când își acorzi timp, să vezi tot ceea ce un măr poate să ne ofere.

Apoi, m-am simțit recunoscător față de toți semenii care îmi permiseseră să trăiesc acest moment. Tăranul care se ocupă de copac, cei care l-au cules si l-au adus la piață. Recunoștință, de semenea, pentru vânzătoarea mea de fructe și legume.

Am mai rămas un timp afară, având în minte perfuzia unei stări sufletești plăcute.  Am adulmecat aerul rece al toamnei, parfumul burniței și al pământului ud, mirosul frunzelor care își începeau ciclul de descompunere și de renaștere viitoare. Am simțit că mărul era acolo, în caldura pântecelui meu și că începea să își ofere fibrele și vitaminele. Mi-am spus că, în clipa aceea, eram fericit.

Iar pentru voi, cum a fost pentru voi ultima dată când ați mușcat dintr-un măr?”

Articol tradus de pe blogul Psycho Actif al dr. psiholog Christophe André

Related Posts

  • Jos burta! Sus…costumul de baie!Jos burta! Sus…costumul de baie! Din punctul meu de vedere, les jeux sont faits rien ne va plus; dar, daca totusi insistați si dacă v-ati propus ca, in concediu, sa aratati (mai) bine in costumul de baie, pastrati ca ultima optiune "napustirea" asupra regimurilor de tipul 2 frunze de salata si restul apa. Ca rezultat, […]
  • Prea mult psihoPrea mult psiho Privesc cu o încântare copilărească proaspeții ieduți ai celui de-al treilea sezon Exatlon și zâmbesc. Par scuturați direct din filele  lui Creangă. Țopăie, sunt zvăpăiați, idealiști, nerăbdători ”să dea totul”, să ”dea tot ce e mai bun” (acel bun pe care ei înșiși nu-l prea […]
  • Pâine cu drojdie obținută în casăPâine cu drojdie obținută în casă Pentru francezi, pâinea este o adevărată mândrie. Emblemă gastronomică. Perfecționată și fasonată sub toate aspectele - gust, mărime, calitatea grâului, condiții de dospire, coacere, calitatea drojdiei (inclusiv cu arome fructate) - pâinea lasă încă loc inovațiilor gastronomice, […]
  • ”Nu vă fie teamă de fericire, ea nu există””Nu vă fie teamă de fericire, ea nu există” «C'est difficile après une dure journée de travail d'être sexe» zicea cinicul Houellebecq după două mariaje încheiate cu divorțuri dureroase; al treilea mariaj, cu o tânără originară din Shanghaï, pare cu noroc. Și tot el adăuga: ”Nu vă fie teamă de fericire, ea nu există”. În […]
  • Burnout și la instructorii de sportBurnout și la instructorii de sport Burnout-ul s-a mutat din corporații în sălile de sport. Nu la clienți. Printre instructori. Epuizare fizică și mentală, care duc la leșin plecând de la: oboseală permanentă, senzație de somn de-o clipă, nu poți adormi, treziri dese și insomnii, mâncat compulsiv și prostii, nemulțumire […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *